Peste 6.000 de romani au nevoie de transplant. Bugetul stabilit de MS le va decide soarta

×
Publicitate

In ultimele doua luni, in Romania s-au realizat de patru ori mai multe transplanturi fata de anul trecut si de trei ori mai multe spitale au inceput sa faca recoltari de organe.

In acest context fericit, pentru mii de bolnavi vine decizia abolut inexplicabila a Ministerului Sanatatii care reduce bugetul programului national de transplant.

Exista speranta la rectificarea bugetara, spun oficialii, in timp ce managerii centrelor in care se fac interventiile avertizeaza ca nu pot cere bani de reactivi, instrumente si aparate, atunci cand pacientul este deja pe masa de operatie.

Cu o luna in urma, ii era teama sa planga de fata cu fiica lui, dar credea ca avea sa plece curand pe lumea cealalta. Cu doua zile in urma a facut transplantul.

"Sunt minunat acum. Ma simt ca un nou nascut. Ma gandesc la nepoti, ca asa a fost vorba cu fetele...", spune Filip Niculaev, un pacient.

"E foarte bine, din toate punctele de vedere. Stiind ca va trai de acum inainte.", a declarat si fiica acestuia, Sofia Niculaev.

Peste cateva saptamani, domnul Niculaev se va intoarce in comuna in care e primar de peste 20 de ani si va redeveni un cetatean activ, platitor de taxe. Intrebarea e cati pacienti asemenea lui vor primi aceeasi sansa; bugetul pentru interventii s-a redus in acest an aproape la jumatate.

De la 71 de milioane de lei in 2012, la 41 de milioane, cu promisiunea unor rectificari bugetare. Scaderea se aplica si in bugetul centrelor mari de transplant.

"Defalcat pe fiecare spital inca nu a venit, insa din comunicari verbale, se pare ca este mai mic decat bugetul de anul trecut. Trebuie sa intelegem ca acesti pacienti nu au alta sansa si viata le e pusa in pericol.", a declarat Carmen Orban, managerul Institutului Fundeni.

In ultimele 2 luni, la Fundeni s-au facut de 4 ori mai multe transplanturi fata de ianuarie. Avem mai multi donatori, mai multe spitale care fac prelevari si mai multe sperante pentru cei de pe liste, fata de ce asteptau oficialii. O doctorita care a profesat 30 de ani spune ca totul tine de cum dirijezi banii.

"Cred ca s-ar putea face rost de bani din oprirea furturilor si banilor aruncati degeaba.", spune Marilena Tonechi.

Decizia taierii de fonduri vine in momentul in care din buzunarul sistemului de sanatate sume enorme se scurg inutil. Curtea de Conturi spune ca s-au dat 15 milioane de lei pe aparatura. La Bagdasar Arseni si Marie Curie multe zac nefolosite.

Reducerea bugetului pentru progam va afecta si laboratoarele in care se testeaza virusologia si compatibilitatile de dinainte de procedura. E nevoie de zeci de mii de euro pentru reactivi si instrumente; asta, pe langa nevoia de aparatura. Este cazul Institutului Inimii din Targu Mures, de la care asteptam reluarea transplantului de cord. Si in care laboratoarele stau acum cu lacatul pe usa.

Aproape sase mii de romani asteapta sa vada daca statul roman va dori sa investeasca rational, punand viata lor drept prioritate absoluta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Iubita lui Sinner s-a fotografiat în costum de baie și a făcut valuri pe internet: ”Ești absolut spectaculoasă”
FOTO | Iubita lui Sinner s-a fotografiat în costum de baie și a făcut valuri pe internet: ”Ești absolut spectaculoasă”
Citește și...
Medicii din Cluj au realizat primul transplant reusit de pancreas, dupa o lunga pauza. Doua vieti, salvate si la Bucuresti

Specialistii au implantat cu succes o astfel de grefa unui barbat de 25 de ani, care era diabetic. In paralel, la Bucuresti, un baietel de doi ani si un adult au fost salvati de acelasi ficat. Organul provine de la un donator din Sibiu.

Medicul Pivniceru, supravietuitorul din Apuseni, s-a intors in sala de operatii, la timp pentru un transplant in premiera

De vineri, medicul Catalin Pivniceru, unul dintre supravietuitorii tragediei din Apuseni, s-a intors in sala de operatii. A fost o dubla bucurie, spune chirurgul, care si-a vazut implinit visul de a asista la primul transplant facut in spitalul sau.

Exista viata dupa moarte. 24 de ore in care medicul Radu Zamfir, scapat cu viata din Apuseni, a salvat alte 4 persoane

La 10 zile de la cumpana vietii lui, medicul Radu Zamfir a incheiat vineri o misiune de nota 10. In numai 24 de ore, a facut la Fundeni o operatie complicata, dar si o prelevare de organe, extrem de dificila, tocmai la Sibiu.

Recomandări
Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Parlamentarii se pregătesc de votul decisiv

Parlamentul României votează astăzi, după ora 11, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Pentru ca demersul PSD-AUR să aibă succes sunt necesare 233 de voturi din partea senatorilor și deputaților.

Un senator a venit la votarea moțiunii împotriva lui Bolojan cu doi trandafiri la piept | VIDEO

Senatorul PACE Liviu Fodoca s-a prezentat în Parlament cu doi trandafiri la piept, unul roșu și unul galben, înainte de votarea moțiunii de cenzură împotriva lui Bolojan.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi neobișnuite pentru această perioadă

Estimările meteorologice pentru perioada 4 mai – 1 iunie 2026 indică o vreme mai caldă decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării.