Caz șocant la un spital din Sibiu. O asistentă este suspectată că ar fi ajutat o femeie să își omoare mama pentru moștenire

Asistentă
Getty Images

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu anunță că face verificări la Spitalul Cisnădie, după ce o asistentă a fost reținută și apoi arestată preventiv, sub acuzația că a fost implicată într-o crimă.

Asistenta ar fi ajutat o femeie să își omoare mama pentru a intra mai repede în posesia moștenirii; victima ar fi fost întâi adormită cu ajutorul medicamentelor și apoi omorâtă prin injectarea acestora.

„Privitor la ancheta care vizează o persoană care și-a desfășurat activitatea în Spitalul Orășenesc Cisnădie, DSP Sibiu, prin Serviciul Control în Sănătate Publică, s-a autosesizat și a demarat o procedură de verificare a modului de manipulare în cadrul spitalului a substanțelor din clasa benzodiazepinelor sau a altor medicamente înrudite cu acestea, substanțe cu regim special de gestionare”, a declarat luni directorul executiv al DSP Sibiu, Horațiu Cojocaru.

Verificările au fost demarate după ce o asistentă angajată a unității sanitare a fost pusă sub acuzare de către procurori într-un dosar de omor, fiind suspectată că a ajutat o femeie să își ucidă mama pentru a intra mai repede în posesia moștenirii.

În vara anului trecut, cele două i-ar fi pus victimei un sedativ foarte puternic în ceai, după care asistenta medicală i-a injectat medicamentul femeii de 59 de ani, spun procurorii. Ulterior, cele două ar fi sufocat victima cu o pernă.

Citește și
abuz asuora unei minore, viol
Procuror trimis la închisoare pentru molestarea unei minore. O amenința cu moartea să-i cedeze „de două ori pe săptămână”

Fiica femeii ucise a vândut ulterior bunurile acesteia și s-a mutat în Dubai. Asistenta și femeia acuzată că și-a ucis mama au fost arestate preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Procuror trimis la închisoare pentru molestarea unei minore. O amenința cu moartea să-i cedeze „de două ori pe săptămână”
Procuror trimis la închisoare pentru molestarea unei minore. O amenința cu moartea să-i cedeze „de două ori pe săptămână”

Un procuror din Iaşi, Constantin Daniel Bosînceanu, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare pentru viol, într-un dosar în care este acuzat că a constrâns o minoră să întreţină, în mod repetat, raporturi sexuale.

Un polițist ar fi agresat sexual două femei care veniseră să facă plângeri pentru violență domestică
Un polițist ar fi agresat sexual două femei care veniseră să facă plângeri pentru violență domestică

Un fost polițist din Prahova a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală și tentativă de viol, după ce două presupuse victime l-au reclamat.

Directoarea Centrului Educativ Buziaș și-a dat demisia după scandalul minorilor puși să întrețină relații intime între ei
Directoarea Centrului Educativ Buziaș și-a dat demisia după scandalul minorilor puși să întrețină relații intime între ei

Acuzații șocante la Centrul Educativ pentru Minori din Buziaș, județul Timiș. Doi gardieni sunt cercetați după ce ar fi pus mai mulți băieți să întrețină relații sexuale între ei.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.