Trei dintre aceștia au precizat că ambasadorii UE se vor reuni din nou în cursul zilei de luni pentru noi discuții.
Ambasadorii reuniți la Bruxelles trebuie să ajungă luni la un acord unanim, deoarece regimul de sancțiuni – care prevede înghețarea activelor a aproximativ 3.000 de persoane și companii – expiră marți.
Slovacia a cerut ca blocul comunitar să elimine de pe lista sancțiunilor doi oligarhi ruși: Alisher Usmanov și Mikhail Fridman. Franța ar fi încercat să găsească un compromis, propunând ca doar Usmanov să fie scos de pe listă.
Majoritatea celorlalte state membre nu sunt dispuse să ia în considerare eliminarea vreunei persoane de pe lista sancțiunilor în timp ce Rusia lansează un număr record de rachete asupra unor ținte civile din Ucraina.
Unul dintre diplomați a declarat că, „pe fondul intensificării amenințărilor hibride și al atacurilor cu drone rusești la doar un kilometru de granița Poloniei, este greu de crezut că Franța cere cu adevărat acest lucru”.
O altă temă a discuțiilor este perioada pentru care ar urma să fie prelungite măsurile: șase luni, așa cum se procedează în mod obișnuit din 2014, sau 12 luni.
Slovacia nu ar fi dispusă să susțină prelungirea sancțiunilor pentru perioada mai lungă.