Operațiunile de căutare și salvare continuă în această țară insulară din Pacific, situată la aproximativ 1.750 km (1.090 de mile) est de Australia, după ce nava MV Matui s-a scufundat cu zeci de membri ai echipajului și pasageri la bord, se arată în comunicatul publicat pe Facebook, scrie news.ro.

Cincisprezece dintre aceștia au fost găsiți în viață, se precizează în comunicat.

Eforturile de căutare erau în desfășurare de când feribotul interinsular s-a scufundat, vineri, pe fondul vremii nefavorabile, între insulele Ambae și Santo, potrivit postului public de radio și televiziune din Noua Zeelandă, RNZ.

Biroul lui Napat a declarat că operațiunile de căutare „în larg sunt reduse treptat, în timp ce eforturile se concentrează asupra unei căutări de-a lungul coastei de sud-est, unde curenții ar fi putut transporta supraviețuitorii”.

Cauzele tragediei

„Acest accident pare să fie rezultatul vânturilor puternice și al nerespectării avertismentelor maritime, precum și, posibil, al neglijenței, inclusiv al supraîncărcării navei”, se menționează în comunicat.

„Pentru supraviețuitori, ne rugăm să aveți putere și să vă refaceți. Familiilor celor dispăruți și celor pe care i-am pierdut, vă rugăm să știți că națiunea este alături de voi în acest moment de doliu”, se mai precizează în comunicat, adăugându-se că va fi efectuată o anchetă.

Un membru al echipajului a înotat până la țărm și a dat alarma

Matai Seremaiah, reprezentantul zonei Luganville în parlamentul din Vanuatu, a declarat că eforturile de salvare au început după ce un membru al echipajului navei MV Matui a înotat până la țărm și a dat alarma.

„El ne-a avertizat că nava s-a răsturnat, iar noi am plecat în căutare”, a spus Seremaiah într-o declarație difuzată de RNZ.

Poliția din Vanuatu, Autoritatea pentru Siguranță Maritimă din Vanuatu și operatorul feribotului, Tui Shipping Agency, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.