Cum evităm aglomerația pe Transfăgărășan, în vacanță în Țara Fagarașului. Povestea celui mai celebru drum din România

Transfăgărășan

A fost deseori denumit cel mai spectaculos drum din România și unul dintre cele mai frumoase din lume. Șerpuind pe crestele Carpaților, Transfăgărșanul este fără îndoială unul dintre obiectivele de neratat într-o excursie în Țara Făgăsașului.

Nu există traseu pe care să-l faci prin Țara Făgărașului care să nu ia în calcul și Transfăgăsășanul. Șoseaua de peste 150 de km, care taie munții și care leagă provinciile istorice Transilvania și Muntenia, este unul dintre cele mai cunoscute obiective din România.

”Un drum fabulos, cel mai uimitor pe care l-am văzut vreodată!”, așa a fost apreciat traseul de către echipa Top Gear din Marea Britanie, care a filmat o emisiune pe Transfăgărășan. Drumul de peste munți fascinează, însă, pe oricine îl străbate, datorită peisajului alpin spectaculos, crestelor montane abrupte, coloritului florei și variațiilor de altitudine.

Transfăgărășanul urcă până la o altitudine de 2.042 de metri și este a doua șosea ca înălțime din România, după Transalpina, care traversează Munții Prâng.

Construită în anii ’70, cel mai celebru drum din România pornește de lângă localitatea Cîrțișoara, intră pe Valea Bâlii și străbate în amonte zonele turistice Bâlea Glăjărie, Bâlea Cascadă și Bâlea Lac-Capra. Pe traseu se găsesc 27 de poduri şi viaducte, dar cel mai important punct de interes este tunelul de 887 de metri – cel mai lung din România, care leagă zona Capra de căldarea glaciară Bâlea.

Citește și
Țara Făgărașului – Destinația anului 2020 în România - 5
Țara Făgărașului - gust, tradiții, pasiune și credință în Destinația anului 2020 în România

Istoria drumului este la fel de anevoioasă precum traseul pe care îl parcurge și, din nefericire, a dus și la pierderea de vieți omenești. În memoria militarilor și civililor care si-au pierdut viața, dar și pentru toți cei care au participat la lucrări, s-au construit două monumente: Poarta Geniștilor (cota 1.200) și Poarta Întâlnirii (cota 1.600).

Drumul a fost început în 1969, finalizat cinci ani mai târziu, însă asfaltarea a mai durat patru ani și abia în 1980 lucrările au fost finalizate complet și s-a putut circula pe toată lungimea lui. Și de atunci continuă să fascineze turiștii români și străini deopotrivă, iar mulți dintre ei vin special pentru a traversa Carpații pe această șosea.

Fiind unul dintre cele mai celebre obiective din România, inevitabil este și unul dintre cele mai aglomerate. Și pe un drum cu atât de multe serpentine și variații de altitudine, parcă am vrea să ne plimbăm în voie, relaxați, fără grabă și fără stres.

În weekenduri, zecile de mii de turișți care trec într-o parte sau în alta, creează ambuteiaje de proporții, care pot duce la mari întârzieri. În schimb, în timpul săptămânii, traficul este mult redus, astfel încât drumul în sine devine parte integrantă din plăcerea descoperirilor pe care ar trebui să ți le dea o vacanță ideală.

Asociația pentru promovarea Țării Făgărașului - desemnată Destinația Anului 2020 în România, are pe www.tarafagarasului.com câteva sfaturi pentru cei care vor să traverseze Carpații spre această destinație turistică:

“Zilele de vacanță sunt întotdeauna prea puține, așa că ar fi ideal să nu sacrifici prima și ultima zi pe drum, ci asigura-te că fac și ele tot parte din vacanță. Maximizează-le contribuția la relaxare și reîncărcare. Dacă te afli pe partea cealaltă a Carpaților, folosește ziua venirii și a plecării pentru a savura experiența traversării Carpaților. Evită weekendurile pentru a evita aglomerația și a savura locurile frumoase, plănuiește-ți opriri de 1-2 ore, abate-te din drum. Vei ajunge seara, ca după o excursie de o zi, încărcat cu energia unei călătorii de poveste.”

În imagini se poate vedea traficul lejer din mijlocul săptămânii. Acum este momentul perfect pentru a savura frumusețea Transfăgărășanului, la începutul sau la finalul unei vacanțe de vis.

Munții spectaculoși, diversitatea de comori naturale, locurile cu istorie legendară fac din Țara Făgărașului un loc aparte potrivit pentru odihnă, relaxare, reîncărcare cu energie și pentru o vacanță deosebită în România. Iar Transfăgărășanul va contribui cu siguranță la realizarea celor mai frumoase fotografii și la crearea celor mai frumoase amintiri.

Foto: Stefan Tofan; Sursă foto : La pas prin România

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Vacanță Covid în Țara Făgărașului
Vacanță Covid în Țara Făgărașului

Ţara Făgăraşului sau Ţara Oltului este un ţinut istoric şi geografic străjuit la sud de munţii Făgăraşului, la nord de coasta Hartibaciului (pe "Ardeal"), la est de munţii Persani şi la vest cu Depresiunea şi Mărginimea Sibiului.

Țara Făgărașului - gust, tradiții, pasiune și credință în Destinația anului 2020 în România
Țara Făgărașului - gust, tradiții, pasiune și credință în Destinația anului 2020 în România

Vegheată de cele mai înalte creste ale Carpaților și străbătută de apele râului Olt, Țara Făgărașului este promisiunea unei întâlniri cu tot ceea ce înseamnă gust autentic, tradiții străvechi, natură sălbatică.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.