Vremea se răcoreşte în toată ţara în următoarele zile. Din 6 aprilie, temperaturi peste cele specifice perioadei

62438011
Shutterstock

Vremea se răcoreşte în următoarele două zile în toată ţara, temperaturile maxime urmând să scadă chiar şi până la 13 grade în Maramureş, însă după data de 7 aprilie vremea va deveni, din nou, deosebit de caldă pentru perioada din calendar.

Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Adminstraţia Naţională de Meteorologie, în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş va ploua pe arii relativ extinse la începutul intervalului. Pe de altă parte, în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia regimul pluviometric va fi deficitar.

În Banat, în data de 2 aprilie, valorile termice diurne, în scădere accentuată faţă de zilele anterioare, vor fi apropiate de normele perioadei, respectiv 15-17 grade. Apoi vremea va fi în încălzire treptată, astfel că în perioada 3-6 aprilie maximele temperaturii aerului vor fi, în medie, de 20-24 de grade, iar între 7 şi 10 aprilie vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru prima decadă a acestei luni, cu valori de 25-28 de grade. O răcorire a vremii este estimată pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, urmând a se înregistra valori în general de 9-13 grade, mai scăzute (6-7 grade) în noaptea de 2/3 aprilie.

Va ploua pe arii relativ extinse la începutul intervalului şi, cu probabilitate mare, şi după data de 10 aprilie, iar în celelalte zile doar izolat vor fi averse slabe.

Citește și
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

În Crişana, în data de 2 aprilie, valorile termice diurne, în scădere accentuată faţă de zilele precedente, vor fi apropiate de normele perioadei, respectiv 14-16 grade. Apoi vremea va fi în încălzire treptată, astfel că în perioada 3-6 aprilie maximele temperaturii aerului vor fi, în medie, de 19-23 de grade, iar între 7 şi 10 aprilie vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru prima decadă a acestei luni, cu valori de 24-27 de grade. O răcorire a vremii este estimată pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, urmând a se înregistra valori în general de 9...13 grade, mai scăzute (5...7 grade) în noaptea de 2/3 aprilie.

Va ploua pe arii relativ extinse la începutul intervalului şi, cu probabilitate mare, şi după data de 10 aprilie, iar în celelalte zile doar pe arii restrânse vor fi averse slabe.

În Transilvania, între 2 şi 4 aprilie, valorile termice diurne vor fi, de asemenea, în scădere accentuată faţă de zilele anterioare şi se vor situa în jurul celor normale în această perioadă din an, cu maxime de 13-17 grade, mediat regional. Apoi vremea va fi în încălzire treptată, astfel că între 7 şi 10 aprilie valorile de temperatură vor deveni mult mai ridicate decât cele specifice primei decade a acestei luni, în medie între 23 şi 26 de grade. O răcorire a vremii este estimată pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă.

Temperaturile minime se vor situa în general peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, urmând a se înregistra în medie valori de 5-9 grade, local mai scăzute în primele nopţi când în estul regiunii vor coborî spre 1 grad. În primele zile, va ploua local şi temporar, iar probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte din nou după data de 10 aprilie. În restul intervalului, doar izolat vor fi averse slabe.

În Maramureş, în data de 2 aprilie, valorile termice diurne, în scădere accentuată, vor caracteriza o vreme răcoroasă, cu maxime de 10-13 grade. Apoi vremea va fi în încălzire treptată; în perioada 3-6 aprilie temperaturile maxime vor fi apropiate de normele perioadei, respectiv 16-19 grade, iar între 7 şi 10 aprilie vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru prima decadă a acestei luni, cu valori de 24-26 de grade, mediat regional. O răcorire a vremii este estimată pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, urmând a se înregistra valori în general de 8...11 grade, mai scăzute (5-7 grade) în primele nopţi. În primele zile, temporar va ploua, local moderat cantitativ, iar probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte din nou după data de 10 aprilie. În restul intervalului, doar izolat vor fi averse slabe.

În Moldova, din data de 2 aprilie, vremea se va răci comparativ cu intervalul anterior, totuşi valorile termice se vor situa uşor peste normele perioadei până în 5 aprilie, cu maxime de 19-23 de grade, mediat regional. Apoi vremea va deveni deosebit de caldă pentru prima decadă a acestei luni, astfel că între 6 şi 10 aprilie se vor atinge valori în medie de 23-26 de grade. O uşoară răcorire va fi posibilă spre finalul celei de-a doua săptămâni.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, astfel că se vor înregistra în general între 6 şi 11 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului, ploi slabe urmând a se semnala pe suprafeţe restrânse, îndeosebi în nordul regiunii. Probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte doar în ultimele zile ale perioadei de referinţă.

În Dobrogea, vremea se va menţine mai caldă decât ar fi normal în prima jumătate a lunii aprilie în cea mai mare parte a intervalului, cu maxime ale temperaturii aerului de 20-23 de grade, local mai ridicate (până la 25-26 de grade) în zilele de 2 şi 6 aprilie în vestul regiunii, dar şi cu perioade în care pe litoral va fi mai răcoare (cu valori după-amiaza de 17-20 de grade).

Temperaturile minime se vor situa peste normele climatologice, astfel că se vor înregistra în general între 8 şi 12 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului, ploi slabe, de scurtă durată urmând a se semnala izolat. Probabilitatea pentru ploi locale va creşte doar în ultimele zile ale intervalului de referinţă.

În Muntenia, din data de 2 aprilie, vremea se va răcori comparativ cu intervalul anterior, totuşi valorile termice se vor situa uşor peste normele perioadei până în 5 aprilie, cu maxime de 20-24 de grade, mediat regional. Apoi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie, astfel că între 6 şi 10 aprilie, în orele după-amiezelor, se vor atinge valori în medie de 24-27 de grade, iar o uşoară răcorire va fi posibilă spre finalul celei de-a doua săptămâni.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, astfel că se vor înregistra valori în general de 7-12 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, ploi slabe, de scurtă durată urmând a se semnala pe suprafeţe mici. Probabilitatea pentru ploi locale va creşte doar în ultimele zile ale intervalului de referinţă.

În Oltenia, din data de 2 aprilie, vremea se va răcori comparativ cu intervalul anterior, totuşi valorile termice se vor situa uşor peste normele perioadei până în 5 aprilie, cu maxime de 19-23 de grade, mediat regional. Apoi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie, astfel că între 6 şi 10 aprilie, în orele după-amiezilor, se vor atinge valori în medie de 25-27 de grade, iar o uşoară răcorire va fi posibilă din nou spre finalul celei de-a doua săptămâni.

Temperaturile minime se vor situa peste cele specifice primei jumătăţi a lunii aprilie, astfel că se înregistra valori în general de 6-12 grade. Deficitul pluviometric va fi accentuat în majoritatea zilelor din interval, şansele de ploaie fiind foarte reduse, doar la finalul perioadei de referinţă probabilitatea pentru ploi locale fiind în creştere.

La munte, din data de 2 aprilie, vremea se va răci, astfel că până în 6 aprilie valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei la înălţimi mari, cu maxime de 3-10 grade şi minime de miunus 2 - plus 3 grade, dar vor fi mai ridicate decât mediile climatologice la altitudini de sub 1.200 m (ziua 10-16 grade şi noaptea 2-7 grade). Între 7 şi 10 aprilie, vremea va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 10-20 de grade şi minime de 2-10 grade.

O scădere a temperaturilor este estimată pentru ultimele zile din interval. Până în data de 4 aprilie, vor fi precipitaţii temporare (pe alocuri moderate cantitativ), mixte la altitudini mari şi sub formă de ploaie în restul zonei montane. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 10 aprilie

Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 - 14 aprilie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează ANM.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

Astăzi avem încă o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării. Amiaza, însă, aduce vreme frumoasă și cer senin aproape peste tot. De această dată, soarele reușește să ridice temperaturile spre valori normale în multe zone. 

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește

Vremea se schimbă în următoarele săptămâni în România, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 19 ianuarie - 16 februarie 2026.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.