Vremea se răcește. Zonele în care meteorologii anunță ploi torențiale

×
Publicitate

Duminică, se răceşte simţitor, soarele va apărea sporadic, iar instabilitatea creşte în aproape toată zonele.

Vor fi averse zdravene, vijelii şi grindină, iar maximele pleacă de la 14 grade în depresiuni şi abia ating 20 de grade în ţinuturile vestice.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, instabilitate şi temperaturi în scădere. Ploile vin mai ales după prânz, însă norii apar chiar de dimineaţă. Ieri au fost 25 de grade în zonă, astăzi se ating cu greu 19 grade.

Vreme schimbătoare va fi şi în Moldova sudică şi prin nordul Munteniei. Se răcoreşte şi va ploua în mai multe reprize. Local apar şi vijeliile, iar cantităţile de apă vor fi destul de mari.

Cam aceeaşi situaţie întâlnim şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Înnorări temporare, averse zgomotoase şi fenomene electrice.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţa vreme închisă, cu ploi frecvente şi temperaturi modeste.

Ceva mai plăcut va fi în vestul ţării, dar şi aici percepem o răcorire uşoară. Ploile apar sporadic, iar norii vor fi rari.

În Transilvania, se răcoreşte simţitor, va ploua destul de mult, iar pe la munte se strâng local şi 60 l/mp.

Vin ceva ploi şi în Oltenia. Temperaturile scad faţă de ieri, dar din când în când zărim şi soarele.

În schimb, în Muntenia, instabilitatea va fi ridicată şi, temporar, apar ploi consistente, cu descărcări electrice, rafale de vânt şi poate chiar grindină. Se pot acumula 60 l/mp.

Şi în Bucureşti se răceşte şi o să plouă. Astăzi se anunţa vreme instabilă, cu mai multe serii de ploi şi cantităţi de apă de 30...40 l/mp. Probabilitate mai mare de averse este după prânz. Maximă ajunge la 19 grade, iar barometrele indică o uşoară creştere.

La munte, vă spuneam că ploile vor fi chiar abundente, local ajung şi la 60 de l/mp. Şi aici vin în mai multe reprize, apare grindină, iar pe creste, sunt condiţii de lapoviţă.

Prognoza meteo pentru următoarele 3 zile

 

În Bucureşti, luni se menţine vremea schimbătoare, cu averse consistente, vânt activ şi temperaturi modeste.

Marţi se anunţă vreme ceva mai bună, cu soare şi în jur de 20 de grade. Condiţii de ploaie vor fi abia în noaptea următoare.

Miercuri se răceşte la loc. Va ploua temporar şi vântul va accentua senzaţia de frig. Noaptea o să avem în jur de 5-6 grade.

La munte, ploile continuă şi luni, când se face mai frig. Vor fi tot averse, iar în zona Meridionalilor se pot acumula chiar şi 50 l/mp. Vântul va atinge viteze de 70 km/h.

Marţi se anunţa vreme mai bună, se încălzeşte uşor, iar aversele vor fi ceva mai rare.

De miercuri, însă, se răceşte din nou şi va fi mai frig decât în mod obişnuit. Aşteptam mai mult lapoviţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62119187
Prognoză meteo mai 2020. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Luna mai începe cu o săptămână cu temperaturi mai scăzute decât specificul perioadei, potrivit prognozei meteo valabilă între 4 mai și 1 iunie 2020, fiind anunțate și ploi în prima parte a intervalului.

62120080
Schimbare bruscă de vreme în România. În București, meteorologii anunță ploi

Sâmbătă, va fi destul de cald, însă instabilitatea persista, aşa că prin nord, centru şi est, aversele vor fi destul de frecvente. 

62122942
Alertă ANM: Cod galben de furtună şi ploi în șase judeţe din Dobrogea, Transilvania şi Moldova

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de furtună şi ploi abundente în şase judeţe din Dobrogea, Transilvania şi Moldova, valabile în perioada următoare.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.