În zonele montane înalte o să fie viscol puternic. Maximele pornesc de la 5 grade în estul Transilvaniei și se opresc la 15...16 grade în Oltenia.
În Dobrogea și Bărăgan se înnorează din când în când. Apar și câteva reprize de ploaie, iar vântul se intensifică pe parcursul zilei. Temperaturile coboară sub valorile normale pentru această perioadă și vor fi cel mult 12...13 grade.
Vremea în Moldova
Un aer rece pătrunde și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. După cele 17 grade de marți, miercuri maximele ajung cu greu pe la 13 grade. Avem vreme schimbătoare, înnorări, ploi slabe și un vânt din ce în ce mai insistent. Poate ajunge la viteze de 65 km/h.
Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face mai frig decât ar trebui. Maximele se opresc pe la 10 grade, iar vântul prinde putere și în această zonă. Apar și precipitații, iar pe lângă ploi, o să fie un pic de lapoviță și ninsoare. La munte o să ningă viscolit.
Vremea în Transilvania
În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi destul de însorită, dar mai rece decât ar trebui. Temperaturile pierd vreo 6 grade față de marți, iar la noapte pot să apară ceva precipitații și vor fi în jur de 2 grade.
Și în vestul României se răcește simțitor. Marți au fost 18 grade în Banat, miercuri nu avem mai mult de 12 grade. Urmează o zi cu soare, câțiva nori și vânt intens. După lăsarea nopții s-ar putea să vină câțiva stropi de ploaie.
În Transilvania o să plouă puțin. Vor fi și condiții de lapoviță și ninsoare. Temperaturile scad și aici, iar vântul bate cu putere, în special în zonele de munte. Și tot pe la munte o să ningă și o să fie viscol. Pe creste vântul poate atinge chiar și 130 km/h.
Vremea în Oltenia
Și în Oltenia se face mai răcoare, însă pe aici se vor înregistra cele mai ridicate valori din țară, de 15...16 grade în zona Calafat. Atmosfera se menține însorită toată ziua, dar se intensifică vântul și o să ajungă la viteze de 65 km/h.
Răcirea vremii se simte și în sudul țării. Pe aici se mai adună norii și o să picure trecător. Maximele se opresc pe la 14 grade, după ce marți s-au înregistrat 18 grade.
Vremea în București
În București vremea se răcește miercuri. Avem o zi cam mohorâtă, cu vânt intens, condiții de ploaie slabă și 14 grade pe la amiază - o valoare mai scăzută decât ar fi normal.
Joi temperaturile continuă să scadă și maxima se oprește pe la 12 grade - o valoare de luna martie. Atmosfera se menține închisă, iar pe seară și mâine noapte o să plouă puțin.
Ziua de vineri aduce vreme mult mai rece decât ar trebui și cel mult 11 grade în termometre. Se arată trecător soarele, dar mai apar ceva înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie.
Sâmbătă temperaturile cresc ușor, dar se mențin sub valorile normale. Va fi cam înnorat și s-ar putea să picure pe parcursul zilei, iar maxima nu va trece de 13 grade. În noaptea de Înviere se vor înregistra 3...4 grade.
Vremea la munte
La munte se întoarce iarna. Se face mai frig. O să ningă, în special în Carpații Meridionali și Orientali. Vântul o să bată cu putere, iar în zonele înalte o să fie viscol și rafale de 130 km/h.
Joi temperaturile continuă să scadă. Se înnorează și o să ningă viscolit în majoritatea masivelor. Pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură se depune strat de zăpadă și tot acolo vântul bate cu 120 de km/h.
Ziua de vineri aduce tot vreme rece. Avem cer acoperit și vin alte ninsori. Vântul continuă să agite atmosfera în toată zona montană și atinge viteze mai mari pe creste.
Sâmbătă se face foarte frig. Vântul pierde din intensitate, dar o să ningă în majoritatea masivelor. La altitudini mari stratul de zăpadă continuă să crească.