Vremea azi, 7 ianuarie. Temperaturile încă se mențin ridicate în majoritatea regiunilor

×
Publicitate

Duminică temperaturile scad simţitor în Moldova, dar se menţin foarte ridicate în celelalte regiuni. În Bucovina şi la munte, treptat, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

În centru şi în ţinuturile sudice o să plouă - destul de abundent, în unele zone. Maximele pornesc de la 2 grade în nordul Moldovei şi ajung la 16-17 grade în extremitatea sudică şi în sud-estul României.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme închisă şi nefiresc de caldă pentru acest moment al anului. Vor fi înnorări, o să plouă, iar temperaturile cresc puţin faţă de ieri: pe la Călăraşi se ating 17 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem încă o zi cu maxime foarte ridicate pentru data din calendar. După prânz se vor înregistra 13 grade. Cerul rămâne acoperit, iar ploile pot lăsa în urma 10...20 de litri de apă pe metru pătrat.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se răceşte accentuat, iar pe la Suceava nu vor fi mai mult de 2 grade. Şi pe aici se înnorează. La început o să plouă, dar, treptat, ploile se transformă în ninsori; în a doua parte a zilei începe să se depună strat de zăpadă. La noapte continua să ningă şi se face foarte frig: în Bucovina temperaturile coboară până la -9 grade.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş rămânem cu vremea deosebit de caldă pentru început de Ianuarie. Maximele ajung la 11 grade. În timpul zilei nu prea sunt semne de ploaie, însă după lăsarea nopţii se răceşte şi apar precipitaţii sub toate formele.

În vestul României temperaturile scad faţă de ieri, dar tot va fi mai cald decât ar trebui. Nu prea vedem soarele şi doar prin sudul Banatului vin ceva ploi. Peste noapte temperaturile coboară sub pragul îngheţului şi o să cadă lapoviţă sau o să ningă.

În Transilvania cerul rămâne acoperit, însă doar prin depresiuni se face puţin mai rece decât ziua trecută şi vor fi 5 grade. În rest se ating 10-11 grade. Ziua o să plouă destul de mult, în toată provincia. Noaptea, pe partea estică, ploile se transformă în lapoviţa şi ninsoare.

În Oltenia rămânem cu vremea caldă. Ploile apar şi pe-aici şi vor fi destul de abundente. Maximele ajung la 10-11 grade, iar temperaturile rămân ridicate şi pe timpul nopţii: în zona deluroasă minimele ajung la 6 grade.

Condiţii meteo similare avem şi în ţinuturile sudice: înnorări persistente, ploi şi temperaturi de primăvară în Lunca Dunării, pe unde se ating 16, poate chiar 17 grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti se anunţă încă o zi neobişnuit de caldă, cu 13 grade după prânz. Avem, însă, cer mai mult noros, o să plouă din când în când, iar vântul agită atmosfera. Şi la noapte mai vin câteva reprize de ploaie, iar temperatura coboară până la 5 grade.

Vremea azi, la munte

La munte se răceşte, în special în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali. Precipitaţiile cuprind toată zona montană: la început plouă sau cade lapoviţă, însă după prânz ninge şi se va depune strat de zăpadă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, luni se răceşte foarte tare. Vor fi cel mult 5 grade pe la amiază. Atmosfera se menţine închisă. Apar alte precipitaţii: ziua o să plouă, dar în noaptea următoare ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. Vântul se menţine activ.

Marţi se face foarte frig. Vor fi în jur de -2 grade în miezul zilei şi -8 pe timpul nopţii. O să mai cadă câţiva fulgi de zăpadă, iar vântul se înteţeşte şi amplifică senzaţia de frig.

Miercuri se îndreaptă vremea. Cerul se înseninează, vântul se domoleşte şi temperaturile ajung la valori normale: 1-2 grade cu plus. Dimineaţa sunt ceva condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură.

La munte, luni se face şi mai frig, iar în noaptea următoare se instalează gerul la altitudini mari. Rămânem cu vremea închisă, o să mai ningă puţin, iar vântul are uşoare intensificări pe creste.

Ziua de marţi ne-aduce vreme rece şi ger dimineaţa şi noaptea. Cerul rămâne acoperit, iar în Meridionali şi în Carpaţii de Curbură o să ningă slabă. Pe seară norii se risipesc în majoritatea masivelor.

Miercuri avem încă o dimineaţă geroasă, dar vremea se îmbunează. Avem soare, câţiva nori şi ceva ceata cu depunere de chiciură la începutul zilei.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Vremea azi, 6 ianuarie 2024. Se face mult mai cald decât ar fi normal: până la cât urcă temperaturile

Sâmbătă se face din nou mult mai cald decât ar fi normal. Se adună, însă, norii, iar în vestul, în nordul și în centrul țării apar și câteva ploi slabe. Pe crestele Carpaților o să fie un pic de lapoviță și ninsoare.

Vremea azi, 5 ianuarie 2024. Temperaturi neobișnuit de mari pentru data din calendar. Maximele ajung la 16 grade în sud

Vineri avem vreme frumoasă și temperaturi neobișnuit de mari pentru data din calendar. În zona Orientalilor apar ceva precipitații mixte, slabe, iar vântul se întețește la munte și pe partea estică.  

Vremea azi, 4 ianuarie. Se face mult mai cald decât ar fi normal și se anunță ploi izolat

Se face mult mai cald decât ar fi normal. Ploile apar în special în vestul, în sud-vestul și în centrul țării.  

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Minister: Ultimul element al podului peste Siret, gata de montare. Drumul Expres Brăila-Galaţi se deschide în acest an

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță că se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6), care va fi cel mai complex după podul peste Dunăre de la Brăila.

Au trecut două zile de la dezastru, dar coșmarul continuă în Nepal: aproape 1.400 de dispăruți

Cursa contracronometru în care sunt angajate echipele de salvatorii pentru a găsi supravieţuitori la două zile după inundaţiile devastatoare care au ucis peste 550 de persoane în Nepal şi China continuă vineri, sub ameninţarea unor noi viituri.