Cele mai mici valori, de 20 de grade, se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme bună, cu soare și câțiva nori inofensivi. Temperaturile ajung la valori ridicate pentru data din calendar și vor fi în jur de 25 de grade.

Vremea în Moldova

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem atmosferă însorită pe tot parcursul zilei. Vântul nu pune probleme, iar la amiază maximele ajung la 24 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina acum, dimineață, s-a lăsat ceața în unele zone. Mai târziu iese soarele, vântul abia se simte, iar după prânz temperaturile urcă până la 23 de grade.

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim tot vreme frumoasă. Vântul adie plăcut, iar ploile lipsesc din prognoză. Se face mai cald decât ar fi normal la această dată, iar pe la Satu Mare se ating 24 de grade.

În ținuturile vestice avem cer senin pe tot parcursul zilei. După-amiază, temperaturile ajung și pe-aici la valori peste normalul perioadei. În Banat și în Crișana se vor înregistra 26 de grade.

În Transilvania este o dimineață foarte rece în depresiuni, pe unde temperaturile au coborât SUB pragul înghețului și sunt condiții de brumă. Tot pe-acolo e posibil să apară ceața în primele ore. Apoi se înseninează peste tot, iar temperaturile urcă până la 23 de grade în vestul și în sud-vestul provinciei.

Vremea în Oltenia

În Oltenia se anunță o zi frumoasă și caldă pentru data din calendar. Soarele strălucește toată ziua, vântul este activ în unele zone, iar maximele ajung la 27, poate chiar 28 de grade. Urmează o noapte destul de rece, cu minime de 6 grade în zonele deluroase.

În sudul țării apar câțiva nori inofensivi, dar în ansamblu avem o zi însorită. Și pe-aici se face mai cald decât ar trebui, iar în Lunca Dunării se vor înregistra în jur de 26 de grade.

Vremea în București

În București, după o dimineață răcoroasă, soarele încălzește treptat atmosfera, iar la amiază termometrele vor indica valori de 26 de grade. Norii apar destul de rar, iar vântul abia se simte.

Miercuri avem încă o zi frumoasă și caldă, cu soare și câțiva nori inofensivi. Vântul nu pune probleme, iar după prânz se ating tot 26 de grade.

Joi temperatura mai câștigă un grad și ajunge la 27 de grade. Se înseninează și NU mai sunt alte fenomene care să ne strice ziua.

Vineri se face mult mai cald decât ar trebui, iar în miezul zilei se ating 29 de grade. Se înnorează din când în când, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă e posibil să vină câțiva stropi de ploaie.

Vremea la munte

La munte avem o zi frumoasă. Cerul rămâne curat în majoritatea masivelor, vântul nu pune probleme, iar temperaturile din stațiuni se mențin la valori ridicate pentru prima săptămână a lunii octombrie.

Miercuri se mai încălzește puțin. Avem încă o zi însorită, câțiva nori de vreme bună și un vânt ceva mai activ în unele zone.

Joi vremea se menține caldă. Soarele strălucește toată ziua, însă peste noapte se înnorează și o să plouă în masivele din jumătatea vestică. Vântul bate tare pe creste, cu rafale de 70 de km/h.

Vineri se adună norii, o să plouă și se pot strânge 15 litri de apă pe metru pătrat. Vântul se întețește în toată zona montană, iar temperaturile mai scad în Occidentali, în nordul Orientalilor și în vestul Meridionalilor.