Maximele pleacă de la 26 de grade în sudul litoralului și ajung la 37 de grade în Câmpia de Vest.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici, cerul va fi curat pe tot parcursul zilei. Vântul nu pune probleme, iar temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem vreme frumoasă și temperaturi de până la 31 de grade. După-amiază, pe la munte e posibil să se-adune câțiva nori de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face mai cald decât ieri, iar maximele ajung tot la 31 de grade. Norii apar destul de rar și doar în zona montană s-ar putea să vină o aversă, două, mai ales după lăsarea nopții.

Se mai încălzește și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, iar în miezul zilei se instalează canicula și crește disconfortul termic. Cerul rămâne curat până la noapte, când se adună norii și apar averse destul de serioase, însoțite de tunete și fulgere.

În ținuturile vestice avem încă o zi fierbinte și o amiază caniculară. Temperaturile cresc, iar în zonele de câmpie se ating 37 de grade la umbră. În aceste condiții, aerul devine greu de respirat din cauza stresului termic. Vântul bate mai tare în sudul Banatului, iar peste noapte o să plouă și se pot strânge cantități mari de apă.

În Transilvania avem ceva condiții de ceață, dimineața, în depresiuni. Apoi iese soarele și se face mai cald decât ieri. În vestul provinciei se ating 33 de grade, iar pe la munte vin câțiva stropi de ploaie. După ce se lasă noaptea, se înnorează, apar averse zdravene și vor fi condiții de grindină.

În Oltenia avem soare arzător, caniculă și disconfort termic ridicat în vestul și în sudul provinciei. Ziua o să picure trecător în zona montană, dar peste noapte se adună norii și o să plouă mai ales pe partea vestică.

În ținuturile sudice urmează o zi senină și foarte caldă. Temperaturile cresc și ating pragul caniculei în sud-vestul Munteniei, pe unde vom resimți și stresul termic pronunțat.

Vremea în București

În București se face mai cald decât ieri. Cerul rămâne curat, vântul va fi activ, iar maxima atinge 33 de grade. Urmează o noapte plăcută, cu o minimă de 17 grade.

Vremea la munte

Și la munte mai cresc puțin temperaturile. Domină atmosfera însorită și doar pe spații mici vin câțiva stropi de ploaie. Peste noapte se adună norii, iar în Occidentali și în Meridionali apar averse însoțite de descărcări electrice.

Vremea pe litoral

Pe litoral avem încă o zi foarte bună pentru plajă: cer senin, briză activă și cel mult 28 de grade în stațiuni. Apa mării are în jur de 22 de grade.