Cel mai răcoare o să fie tot la malul mării, pe unde se vor înregistra valori cuprinse între 25 și 28 de grade. În a doua parte a zilei, se anunță ploi torențiale în Carpații Occidentali și în vestul Meridionalilor, apoi o să plouă pe suprafețe mai restrânse în zonele joase din vestul și nord-vestul țării.

În Dobrogea și Bărăganul, soarele încălzește rapid atmosfera. Temperaturile vor ajunge la 31 de grade în Bărăgan și vântul devine mai insistent pe litoral.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, maximele ajung la 32 de grade. Avem soare în cea mai mare parte a zilei și doar la deal și la munte s-ar putea să vină câteva averse.

Vedem soarele și în nordul Moldovei și în Bucovina. Se încălzește ușor și se vor înregistra cel mult 30 de grade la Iași și Bacău.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, vremea devine caniculară. Se ating 35 de grade la umbră, dar crește și instabilitatea. O să plouă în mai multe reprize, mai ales în a doua parte a zilei. Vor fi tunete, fulgere, răbufniri ale vântului și se vor strânge cantități însemnate de apă.

Nici vestul României nu scapă de ploi. Vor fi din nou averse, cu descărcări electrice, poate și grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități importante de apă. Temperaturile cresc și pe aici. La amiază vor fi 35...36 de grade și disconfortul termic va crește.

Se face foarte cald și în Transilvania. Maximele ating 34 de grade în vestul provinciei și tot pe acolo, dar și în zonele de munte, apar câteva averse cu tunete, fulgere și răbufniri ale vântului.

În Oltenia, ne așteaptă o zi foarte caldă, cu soare în zonele de câmpie. Temperaturile ajung la 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Se mai adună norii în zonele de deal și de munte, pe unde vin averse cu fenomene electrice și e posibil să cadă grindină.

În ținuturile sudice se face mai cald decât sâmbătă. Predomină vremea frumoasă, norii apar doar trecător și, după prânz, se ating 33 de grade.

În București, duminică, vremea rămâne caldă. Se vor înregistra tot 32 de grade și disconfortul termic va crește. După orele prânzului, se adună norii, dar nu prea sunt semne de ploaie. Urmează o noapte caldă, cu cer variabil și 19 grade spre dimineață.

Și la munte, se anunță o zi caldă. Spre seară, norii se adună treptat. Vor fi perioade cu averse torențiale, tunete, fulgere și rafale puternice de vânt de 70 km/h. Ploile pot să lase în urmă peste 25 de litri de apă pe metru pătrat și vor fi căderi de grindină.

La mare urmează o zi plăcută, cu soare și temperaturi normale pentru această dată. Pe plajă se ating 28 de grade, iar apa mării va avea în jur de 18 grade.