Vremea azi, 21 decembrie. Domină atmosfera închisă, iar în sudul și în estul țării se arată puțin soarele

×
Publicitate

Ziua de joi ne aduce vreme mai bună în sudul și în estul țării, pe unde se arată puțin soarele. În rest, domină atmosfera închisă, iar pe seară și la noapte, vin și precipitațiile.

Maximele pleacă de la 2 grade în Transilvania și ajung pe la 10 grade în Oltenia.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme schimbătoare, înnorări, dar și câteva momente însorite. Este puțin probabil să plouă, iar temperaturile scad fata de ieri. Chiar și așa, va fi mai cald decât ar trebui: se vor înregistra în jur de 8-9 grade.


Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, se răcește puțin față de miercuri și maximele se opresc pe la 8 grade. Dimineață sunt condiții de ceață în unele zone. Apoi se arată trecător și soarele.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, temperaturile scad simțitor. După cele 15 grade de miercuri, joi vor fi cel mult 7-8 grade. Avem o zi cam mohorâtă, cu ceață în primele ore și un pic de soare mai târziu.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, cerul se umple de nori. Precipitațiile apar în orele serii și se extind după lăsarea nopții. Pe lângă ploi, o să fie lapoviță și ninsoare. Se intensifică și vântul, care ajunge la viteze de 55 Km/h. Maximele se opresc la 5 grade.

În ținuturile vestice se adună norii, iar la noapte precipitațiile ajung și aici. Vor fi în special ploi. Acum, dimineață este ceață pe la câmpie. Apoi, temperaturile ajung pe la 5-6 grade, iar vântul bate mai tare în sudul Banatului.

În Transilvania va fi cam înnorat, iar peste noapte o să ningă la munte și în estul provinciei. Vântul prinde putere și în această zonă, iar pe creste se transformă în viscol.

În Oltenia sunt condiții de ceață la începutul zilei. Cerul se degajează mai târziu. Vântul se menține destul de activ, iar temperaturile urcă până la 9-10 grade, valori ridicate pentru acest moment al anului.

Și în ținuturile sudice o să fie mai cald decât ar trebui și se vor înregistra în jur de 8 grade. Dimineață este ceață în unele zone, iar amiaza aduce atmosfera schimbătoare și înnorări din când în când.

Vremea în București

În București avem tot vreme caldă pentru luna decembrie, deși temperaturile scad față de miercuri și maxima se oprește la 8 grade. Acum ar trebui să fie 3 grade. Se arată puțin și soarele, iar vântul devine ceva mai activ. La noapte se ating zero grade în centru, dar la marginea orașului o să fie mai frig.

Vremea la munte

La munte găsim atmosfera închisă și rece. Diseară și la noapte, ninsorile se extind treptat, în special în Carpații Occidentali și în Orientali. Se intensifică și vântul, iar pe creste vor fi rafale de peste 80 km/h și asta înseamnă viscol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62317831
Vremea azi, 20 decembrie. Temperaturile rămân ridicate în cea mai mare parte a țării

Temperaturile rămân ridicate în cea mai mare parte a țării. Avem soare și vreme bună în ansamblu, dar la începutul zilei este ceață persistentă în unele zone.  

62406670
Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo pentru intervalul 18 decembrie 2023 - 15 ianuarie 2024

Temperaturile vor fi peste cele specifice acestei perioade, până la jumătatea lunii ianuarie, deci inclusiv de Crăciun şi de Anul Noul, relevă prognoza făcută publică, marţi, de ANM.

 

62161669
Vremea azi, 19 decembrie. Ceață și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării. Zonele vizate de avertismentul meteo

Temperaturile se mențin ridicate. Avem vreme frumoasă și cer senin în cea mai mare parte a țării, însă, la începutul zilei, în zonele joase se formează ceață.  

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.