Vremea azi, 19 decembrie. Ceață și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării. Zonele vizate de avertismentul meteo

×
Publicitate

Temperaturile se mențin ridicate. Avem vreme frumoasă și cer senin în cea mai mare parte a țării, însă, la începutul zilei, în zonele joase se formează ceață.  

Vântul are intensificări pe crestele montane, iar maximele pleacă de la 4 grade în estul Transilvaniei și ajung la 15 grade în regiunile deluroase.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde urmează o zi frumoasă și caldă pentru data din calendar. Cerul e mai mult senin, iar după prânz se vor înregistra 11 grade.

Cam la fel va fi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei - atmosferă însorită și temperaturi ridicate pentru acest moment al anului. Maximele ajung tot la 11 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem soare și vreme bună. Nu vedem norii, iar maximele depășesc cu mult mediile perioadei și ajung la 12-13 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem ceață la începutul zilei. Mai târziu se înseninează și temperaturile urcă până la 8 grade Celsius.

Și în ținuturile vestice sunt ceva condiții de ceață în primele ore. Apoi cerul se degajează complet și temperaturile urcă până la 13 grade în sudul Banatului, pe la Reșița.

În Transilvania avem încă o dimineață rece, cu ceață sau nori de joasă altitudine în unele zone. Acolo pe unde ceața persistă, maximele nu trec de 4 grade. În schimb, în zonele în care iese soarele se face mai cald decât luni și se ating 10 grade.

În Oltenia sunt ceva condiții de ceață la începutul zilei. Apoi cerul se înseninează și se încălzește foarte tare. Se vor atinge chiar și 15 grade, în condițiile în care acum ar trebui să fie vreo 3-4 grade.

Vremea se menține caldă și în ținuturile sudice, pe unde soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. În primele ore e posibil să se formeze nori de joasă altitudine sau ceață, iar în regiunile deluroase găsim temperaturi mai ridicate decât în zonele de câmpie.

Vremea în București

În București avem ceva condiții de ceață în primele ore, dar apoi soarele încălzește atmosfera și maxima atinge 10-11 grade. La noapte minima ajunge la -1 grad, iar spre dimineață e posibil să se lase ceața.

Vremea la munte

Vreme caldă găsim și la munte. Se anunță o zi însorită, cu cer senin în majoritatea masivelor, însă dimineața, pe văi și în depresiuni, se formează ceață. Vântul prinde putere în zona înaltă.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
62411228
Cum va fi vremea de Crăciun în România. La munte se anunţă ninsori moderate

Primele zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, care pot ajunge până la 12 grade în Muntenia şi Oltenia.

62154096
Cod galben de ceaţă, burniţă, gheţuş și vânt puternic, valabil luni dimineață. Avertismentul emis de meteorologi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, atenţionări Cod galben de ceaţă densă, burniţă şi gheţuş valabile în localităţi din nouă judeţe şi de vânt puternic în alte zone din trei judeţe.

 

62406967
Vremea azi, 18 decembrie. Se încălzește și temperaturile depășesc mediile perioadei în cea mai mare parte a țării

Luni se încălzește și temperaturile depășesc mediile perioadei în majoritatea regiunilor. În nord și în est apar câțiva nori, dar în rest avem soare și timp frumos.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.