Vremea azi, 18 octombrie. Va fi o zi însorită cu maxime cuprinse între 18 și 24 de grade Celsius

×
Publicitate

Ziua de astăzi ne-aduce vreme frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal. Nu prea zărim norii, iar vântul bate mai tare doar pe crestele Carpaţilor. Maximele pleacă de la 17...18 grade pe litoral şi ajung la 24 de grade în Dealurile Moldovei.

 

Vremea în România

Începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim ceaţă la începutul zilei, soare şi vreme bună mai târziu. Temperaturile vor fi comparabile cu cele de ieri. Se ating 20 de grade în Bărăgan, dar pe litoral se vor înregistra valori mai modeste, de 17...18 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, NU sunt schimbări în prognoza. Ne aşteaptă încă o zi însorită şi o amiază plăcută, cu temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit. Se ating 19...20 de grade, iar cerul rămâne senin şi pe timpul nopţii.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, avem o dimineaţă cam rece, dar peste zi se mai încălzeşte puţin. În zona deluroasă vor fi cele mai ridicate valori din ţară: 24 de grade. În a doua parte a nopţii apar ceva înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş este ceata acum, dimineaţa în unele zone. Atmosfera devine plăcută după prânz şi se face din nou mai cald decât ar fi normal. Maximele ajung pe la 20...21 de grade, iar la noapte se înnorează şi e posibil să picure trecător.

În vestul ţării găsim vreme frumoasă, cer mai mult senin şi temperaturi peste valorile normale la această dată. Nu prea se simte nici vântul şi se ating 21...22 de grade după prânz.

În Transilvania avem încă o dimineaţă rece, cu ceaţă în multe zone. Apoi se arată soarele şi se face mai cald decât ar trebui. Vor fi 20 de grade chiar şi la Miercurea Ciuc, iar vântul va sufla mai tare în zonele înalte de munte.

În Oltenia, cerul se păstrează curat toată ziua, însă dimineaţă o să avem ceaţă pe la câmpie. Urmează însă o amiază plăcută, cu vânt domol şi 19...20 de grade în termometre.

La fel o să fie şi în sudul ţării: soare, vreme bună şi temperaturi agreabile pe la prânz. E drept că avem o dimineaţă cam rece, iar la noapte se răceşte din nou, iar în unele zone se ating 2...3 grade.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti, atmosfera se menţine însorită toată ziua. Vântul adie plăcut şi se face din nou mai cald decât ar fi normal. Maximă ajunge pe la 20 de grade. Urmează încă o noapte senină şi rece, cu 5 grade în centru şi 2 grade la marginea oraşului.

Miercuri dimineaţă o să fie cam frig, dar peste zi se mai încălzeşte puţin. Temperatura urca până la 22 de grade şi vântul devine ceva mai insistent. Maine-noapte se înnorează, dar nu prea sunt şanse de ploaie.
Joi se răceşte simţitor şi o să avem cel mult 16 grade. Norii persistă şi s-ar putea să vină şi câţiva stropi de ploaie, iar vântul se menţine activ.
Ziua de vineri ne-aduce vreme bună, soare, câţiva nori şi un pic de vânt. Maximă se opreşte TOT pe la 16 grade, iar în noaptea următoare vor fi 4...5 grade.

Vremea la Munte

Şi la munte găsim vreme frumoasă şi temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit. La noapte, în masivele nordice apar ceva înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie. Până atunci avem o zi plăcută, cu soare, câţiva nori şi un vânt mai intens, la altitudini mari.

Miercuri, norii apar aproape peste tot. Sunt şi ceva condiţii de ploaie, iar maine-noapte, pe creste, s-ar putea să cadă lapoviţa şi ninsoare. Vremea rămâne caldă în masivele sudice; în rest temperaturile scad faţă de astăzi.
Joi se răceşte în toată montana. O să avem atmosfera schimbătoare, înnorări, poate şi câteva ploi slabe. Vântul bate mai tare pe creşte.
Ziua de vineri ne-aduce vreme frumoasă, soare şi un vânt destul de insistent. În noaptea de vineri spre sâmbătă, o să plouă puţin în masivele nordice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Vremea azi, 17 octombrie. Temperaturile cresc uşor şi la amiazã vor fi 17 grade în Dobrogea

Ziua de luni ne-aduce ceatã dimineaţa, mai ales în zona Transilvaniei, dar treptat se înseninează şi vom avea cer curat în cea mai mare parte a tãrii.

Vremea azi, 16 octombrie. Va fi o zi însorită cu maxime cuprinse între 15 și 22 de grade Celsius

Norii apar destul de rar, vântul rămâne activ, iar pe partea vesticã, se face mai cald decât ar fi normal la aceastã datã. Maximele pornesc de la 15 grade în Bucovina şi ajung panã la 22 de grade în Banat.

Vremea azi, 15 octombrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării.

Ziua de astăzi ne-aduce vreme bună, înnorări în unele zone şi câteva ploi slabe pe la munte. Temperaturile ajung la valori potrivite pentru mijlocul lunii Octombrie. Pleacă de la 14 grade în depresiuni şi ating 22 de grade în Lunca Dunării.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.