Vremea azi, 15 octombrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării.

×
Publicitate

Ziua de astăzi ne-aduce vreme bună, înnorări în unele zone şi câteva ploi slabe pe la munte. Temperaturile ajung la valori potrivite pentru mijlocul lunii Octombrie. Pleacă de la 14 grade în depresiuni şi ating 22 de grade în Lunca Dunării.

Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici domină atmosferă cu soare, insă pe la Constanța va fi cam înnorat. Nu sunt semne de ploaie, dar vântul mai are unele intensificãri pe litoral. Temperaturile, un pic mai scăzute decât ieri, se opresc pe la 18 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă, soare, câţiva nori şi 17-18 grade după prânz. La noapte se înseninează treptat şi temperatura coboarã pană la 4-5 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, ieri am avut o zi mohorâtă, cu ploi slabe, trecătoare. Astăzi nu prea zărim norii, iar pe la amiază se încălzeşte uşor şi vor fi în jur de 16 grade. Se răceşte insă pe timpul nopţii şi minimele ajung pe la 3 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, acum dimineaţa avem ceață în unele zone. Peste zi se mai adună norii şi pot să apară câţiva stropi de ploaie. Temperaturile, comparabile cu cele de ieri, ajung la 18 - 19 grade.


Şi în ţinuturile vestice mai apar ceva înnorări, dar şansele de ploaie sunt foarte reduse. Nu lipsesc perioadele cu soare şi se ating vreo 20 de grade după prânz. Cerul se degajează pe seară şi la noapte.

În Transilvania, este ceață în primele ore ale zilei, dar atmosfera devine destul de plăcută după prânz. O să plouă slab în zonele de munte, iar vântul va fi mai intens în vestul Carpaţilor Meridionali. La noapte, în depresiuni, se vor atinge zero grade şi s-ar putea sã apară bruma.

În Oltenia, cerul va fi cam înnorat în zonele mai înalte, pe unde este posibil să cadă 2, 3 stropi de ploaie. În rest, avem o zi destul de plãcutã, cu 17 - 18 grade în termometre.

În sudul tãrii, norii apar destul de rar, iar în Lunca Dunării cerul se păstrează curat aproape toatã ziua. Temperaturile urcã panã la 20 - 21 de grade. Noaptea insă, se face mai rece şi aduce minime, de 3 - 4 grade în unele zone.

Bucureşti

În Bucureşti avem vreme frumoasă, vânt domol şi înnorări trecătoare după prânz. Maximă ajunge la 19 grade- o valoare normală pentru dată din calendar. La noapte se face mai frig: vor fi 6 grade în centru şi vreo 3 grade la marginea oraşului.

Duminică, atmosfera se menţine însorita toată ziua, vântul adie plăcut şi temperatura urca din nou până la 19 grade.

Luni avem vreme frumoasă şi cer mai mult senin. Dimineaţă este destul de rece, dar pe la amiazã se face mai cald decât ar fi normal. Maximă ajunge pe la 21 de grade.

Marți se mai încălzeşte puţin. NU prea zărim norii; atmosfera devine foarte plăcută dupã prânz, când se ating 23 de grade. Temperaturile cresc şi pe timpul noptiii şi vor fi 7...8 grade.

Munte

La munte se înnorează din când în când. Mai vin şi câteva ploi slabe, iar vântul se intensifică în vestul Carpaţilor Meridionali. Dimineaţa sunt condiţii de ceață pe vãi şi în depresiuni, iar amiaza aduce atmosfera schimbãtoare şi temperaturi comparabile cu cele de ieri.

Duminică, norii se risipesc şi o să avem vreme frumoasă şi temperaturi un pic mai ridicate decât astăzi. Vântul rămâne activ în vestul Carpaţilor Meridionali, iar dimineaţa e posibil să fie ceaţă pe vai şi în depresiuni.

Luni, se anunţa încă o zi însorită şi se mai încălzeşte puţin. Vântul NU mai pune probleme, însă dimineaţa apar din nou condiţii de ceaţă pe vai şi în depresiuni.

Marți, temperaturile continuă să crească şi se face mai cald decât ar fi normal. Avem tot vreme frumoasă şi cer mai mult senin. În noaptea următoare, apar câţiva nori de ploaie în masivele nordice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Citește și...
62285718
Vremea azi, 14 octombrie. Vreme schimbătoare în sudul, centrul și estul țării. O să plouă slab la deal și la munte

Vineri vremea va fi schimbătoare în sudul, în centrul și în estul țării. O să plouă slab la deal și la munte, dar e posibil să picure trecător și în Moldova, Transilvania și Muntenia.

62295195
Vremea azi, 13 octombrie. Zonele în care o să plouă

Ziua de astăzi ne aduce vreme rece în nord-est, pe unde vor fi doar 12 grade. În restul zonelor avem temperaturi normale, de până la 22 de grade în Lunca Dunării.  

62215970
Vremea azi, 12 octombrie. Se anunță o zi înnorată și ploioasă

Miercuri înnorările persistă și o să plouă în zonele de deal și de munte.    

Recomandări
Kimberly guilfoyle pro
Ambasadorul SUA în România, despre presupusul „puci” american contra Guvernului Bolojan: „Democrația poate fi complicată”

În mijlocul scandalului declanșat de suspiciunea de interferență a unei ambasadoare SUA în politica românească, șeful PSD, Sorin Grindeanu, a ieșit la atac. 

Audieri parlament inquam photos george calin
Cum s-au desfășurat audierile în care doar doi miniștrii propuși de Siegfried Mureșan au primit aviz pozitiv

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a intrat deja în prima procedură din Parlament: audierile în comisii.

Mita energie slovenia romania
Compania slovenă ia în calcul înghețarea proiectului de baterii de la Gheorgheni, după arestarea expertului din România

Arestarea la București a unui expert sloven în energie pentru acuzații de corupție provoacă un cutremur la Ljubljana, în Slovenia.