Vremea 8 noiembrie 2017. Miercuri, atmosfera este închisă cu ploi sporadice

×
Publicitate

Miercuri, norii cuprind treptat nord-vestul și centrul țării și vom avea vreme închisă în majoritatea zonelor. Către seară și la noapte o să plouă în Banat, în Oltenia și local în Crișana și Muntenia.

În rest vor fi ploi sporadice și trecător poate apărea burnița. Vântul va mai avea unele răbufniri în sudul Banatului și pe crestele montane, iar maximele se vor situa între 5 și 16 grade.

În Dobrogea și în Bărăgan se anunță cer mai mult noros, cu ceață în orele dimineții. Maximele termice vor crește puțin față de marți, iar până la ora 9 va fi ceață persistența în județele Constanța și Tulcea.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, miercuri vom zări soarele doar trecător; dimineață va fi ceață și o să burnițeze. Termometrele vor indică cel mult 13 grade Celsius. Este cod galben de ceață densă până la ora 9 pentru județele Galați, Vrancea și Vaslui.

În nordul Moldovei și în Bucovina dimineață avem ceață densă până la ora 9 în județele Iași și Botoșani; peste zi nori vor fi numeroși dar apare și soarele din când în când. Se încălzește ușor față de miercur.

În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme de toamnă blandâ, cu soare până spre seară când se adună norii și la apropierea nopții va ploua și aici. În zonele joase din Transilvania e posibil să fie puțină ceață.
Termometrele vor indică cel mult 14 grade Celsius.

În vestul țării, norii vor fi numeroși și va ploua către seară. În zonele de munte, pe spații mici cantitățile de apă vor atinge și depăși 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului și maximele termice scad cu 4-5 grade față de marți.

Până la ora 11 este cod galben de vânt puternic pentru județul Caraș-Severin; rafalele de vînt vor atinge și depăși viteze de 55...65 km/h, izolat 75...85 km/h.

În ținuturile centrale, marți dimineață este frig mai ales în depresiuni unde se înregistrează temperaturi negative. Peste zi atmosfera va fi închisă însă va ploua doar izolat. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane și valorile termice scad ușor. În județul Sibiu este cod galben de vânt puternic pînă la ora 14! Rafalele de vânt, ating și depășesc viteze de 55...65 km/h dar în zonele de munte pot fi 70...80 km/h.

În sud-vestul țării, vremea va fi urâtă și va plouă cam peste tot; mai consistent pe la munte. La începutul zilei avem din nou condiții de ceață, vântul va avea unele porniri iar temperaturile, în creștere ușoară față de marți, vor ajunge la 11...12 grade.

În sudul țării, atmosfera va fi mohorâtă cu cer noros și ceață dimineață. E posibil să burnițeze slab și temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate marți. După prânz se vor înregistra în jur de 14 grade în Lunca Dunarii.

În București, înnorările persistă. Dimineață reapar condițiile de ceață, vântul va suflă moderat și maximă ajunge pe la 11 grade; iar la noapte o să picure trecător.

La munte, cerul se umple de nori și o să plouă spre seară și la noapte, mai întâi în Carpații Occidentali și în Munții Banatului; apoi și în restul zonei montane. Pe crește vor fi ninsori cu lapoviță și un vânt destul de intens.

În București, Dimineață reapar condițiile de ceață, vântul devine activ; maximă se oprește pe la 11 grade; iar la noapte o să picure trecător.

Joi avem vreme neplăcută, cer noros, câteva reprize de ploaie și cel mult 11 grade în termometre.

Vineri scăpăm de ploi, însă rămânem cu atmosfera închisă, apăsătoare. Temperatura urcă până la 13...14 grade.
Sambata avem vreme schimbătoare, cu ceață dimineață; un pic de soare după prânz și o maximă de 15 grade.

La munte, cerul se umple de nori și o să plouă spre seară și la noapte, mai întâi în Carpații Occidentali și în Munții Banatului; apoi și în restul zonei montane. Pe crește vor fi ninsori cu lapoviță și un vânt destul de intens.

Ziua de joi ne-aduce temperaturi în scădere; ploi slabe; lapoviță sau fulguieli la altitudini mari.

Vineri rămânem cu atmosfera închisă; se face mai frig, dar ploile se răresc și se retrag în masivele vestice și în cele nordice.

Și sâmbătă avem vreme neplăcută, mulți nori; ploi slabe în masivele din sud-vestul țării și câțiva stropi în restul zonei montane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT | Gigi Becali a anunțat lovitura anului, Dan Petrescu la FCSB: ”Am acceptat”
NEWS ALERT | Gigi Becali a anunțat lovitura anului, Dan Petrescu la FCSB: ”Am acceptat”
Citește și...
2027 ar putea deveni cel mai cald an din istorie. Specialiștii avertizează că El Niño se intensifică într-un ritm neobișnuit

Un nou episod puternic de El Niño se conturează în Pacific, iar ritmul de intensificare depășește valorile obișnuite pentru această perioadă. 

Cod Roșu de caniculă extremă în România: Se ating 41°C, aproape de recordurile istorice. Harta județelor afectate și prognoza

Canicula va persista în România toată săptămâna, conform prognozei meteorologice emise marți de ANM. Patru județe din vestul țării rămân sub cod roșu de caniculă.

Prognoza meteo pentru luna august. Ce temperaturi vor fi și când încep ploile | HARTĂ

În prima parte a lunii august va fi mult mai cald decât ar fi normal, iar seceta se va manifesta în toată țara, potrivit ANM. Vremea ar urma însă să se amelioreze spre sfârșitul lunii, când este așteptat și un nivel de ploi normal.

Recomandări
Anunțul lui Ilie Bolojan, după trei ședințe: Situația de la Cernavodă ”rămâne dificilă", dar nivelul apei nu a mai scăzut

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat, marți, după trei ședințe de lucru, că situația aprovizionării cu combustibil s-a îmbunătățit, dar rămâne dificilă la Cernavodă, din cauza debitului scăzut al Dunării.

Cod Roșu de caniculă extremă în România: Se ating 41°C, aproape de recordurile istorice. Harta județelor afectate și prognoza

Canicula va persista în România toată săptămâna, conform prognozei meteorologice emise marți de ANM. Patru județe din vestul țării rămân sub cod roșu de caniculă.

România, la același nivel cu Marea Britanie la prețul motorinei. Fermierii avertizează: pierdem competitivitatea

Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina dintre competitorii lor direcţi şi nu numai, în timp ce alte state reduc costurile de producţie prin politici fiscale şi scheme de sprijin, transmite PNADD într-un comunicat.