Vremea, 30 octombrie. Temperaturile sunt în ușoară scădere față de ziua precedentă

×
Publicitate

Vremea, sâmbătă, 30 octombrie 2021. Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ziua anterioară în cea mai mare parte a ţării.

 

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade, mai scăzute în zonele depresionare din estul Transilvaniei spre -6 grade.

Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice, dar în cele sudice şi estice nebulozitatea de tip stratiform va fi pe arii relativ extinse, local va persista şi izolat va fi burniţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, în special la munte, la altitudini mari, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60...70 km/h, dar trecător şi la viteze mai mici şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în nordul Moldovei. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

Presiunea atmosferică va fluctua nesemnificativ la valori inalte, de regim anticiclonic.

Duminică

Vremea va fi predominant frumoasă în regiunile vestice, centrale şi nordice, unde cerul va fi variabil spre mai mult senin. În restul teritoriului înnorările vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar pe arii restrânse va ploua slab sau va fi burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte, la altitudini mari.

Temperaturile maxime, în scădere uşoară faţă de intervalul anterior, se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade în sudul litoralului. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va scadea dinspre nord-vest.

Luni

Valorile termice se vor situa peste cele specifice începutului de noiembrie, cu precădere în vestul şi nordul ţării. În sud şi est vor fi înnorări temporare şi mai ales pe parcursul zilei, pe suprafeţe mici, se vor semnala ploi slabe sau burniţă. În celelalte regiuni, cerul mai mult senin ziua, se va înnora treptat noaptea, când în vest şi sud-vest, pe alocuri, va ploua slab.

Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în sud-vest, nord-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe aii relativ restrânse, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

Marți

Valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul. Aria de nebulozitate va cuprinde treptat toată ţara şi mai ales pe parcursul zilei, pe arii relativ extinse, va ploua. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar pe alocuri cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate.

Seara şi noaptea, la munte cu o probabilitate mai mare la altitudini de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în vest, centru, est şi în zona montană, cu viteze mai mari pe creste.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă.

BUCUREȘTI

Sâmbătă, 30 octombrie 2021. Cerul va avea înnorări, iar în primele ore ale intervalului şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade. Presiunea atmosferică va fi aproape stationara, la o valoare superioara celei normale.

Duminică

Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 5...7 grade. Presiunea atmosferică va scadea, revenind la normalul baric.

Luni

Vremea va fi apropiată de normalul termic specific pentru începutul lunii noiembrie. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 3...5 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Marți

Cerul va prezenta înnorări pe parcursul zilei, când va ploua, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 2...5 grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Vreme superbă, dar ciudată. Este și cu 25 de grade mai cald decât noaptea trecută

Astăzi rămânem cu vremea frumoasă. În vest, în nord și în centru avem cer senin și se mai încălzește puțin. În rest norii apar sporadic, iar vântul are unele intensificări în sudul Banatului.

Vremea, 28 Octombrie. Cer senin în majoritatea zonelor și un vânt mai insistent, la noapte

Vremea, 28 Octombrie. Rămânem cu vremea frumoasă și se mai încălzește puțin, iar temperaturile urcă spre 20 de grade în unele zone. În weekend, însă, apar mai mulți nori, poate și doi-trei stropi de ploaie în sudul și în estul țării.

Vremea, 27 Octombrie. Vreme bună, cu cer senin în cea mai mare parte a țării

Vremea, 27 Octombrie. În sud-est și în sudul extrem se mai adună norii, iar maximele ajung la valori normale pentru acest moment al anului și vor fi între 11 și 17 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.