Vremea 23 august 2018. Prognoza meteo până duminică

61902730
iStock

Zile de arşiţă. Azi temperaturile depăşesc valori de 30 de grade în toată ţara. Pe la prânz, atmosfera devine sufocantă în multe zone, iar mai târziu apar ploi agresive, torenţiale la munte, prin vest, sud-vest şi centru.

Prognoza meteo pe regiuni pentru 23 august

Astăzi o să avem peste 30 de grade în cea mai mare parte a ţării. La prânz, atmosfera devine sufocantă în multe zone, iar la sfârşitul după-amiezii apar ploi agresive, torenţiale la munte, prin vest, sud-vest şi centru.  În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera însorită, se face din nou foarte cald şi maximele urcă spre 33 de grade. Doar pe litoral se răcoreşte puţin şi tot aici vântul prinde putere, iar în orele serii s-ar putea să cadă câţiva stropi de ploaie.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei rămânem cu vremea frumoasă; pe la amiază se ating frecvent 31...32 de grade, iar şansele de ploaie sunt aproape inexistente. În jumătatea nordică a Modovei şi în Bucovina norii se adună mai spre seară în zonele înalte şi vor aduce câteva ploi zgomotoase, de scurtă durată. În rest: soare, vreme bună şi până la 30...31 de grade în termometre.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş apar ceva nori de ploaie la apropierea serii, dar în ansamblu avem timp frumos şi o amiază călduroasă. Temperaturile, la fel ca ieri, ajung pe la 32...33 de grade prin Maramureş. În vestul ţării, temperaturile scad cu un grad, două faţă de ieri, dar chiar şi aşa o să fie foarte cald. Pe la câmpie se ating 32...33 de grade şi creşte zăpuşeală. Vântul se înteţeşte în sudul Banatului, iar spre seară se-aduna norii şi vin ceva averse.

În Transilvania avem soare şi vreme bună în prima parte a zilei; apoi instabilitatea creşte şi se întorc ploile, Vor fi averse zdravene, însoţite de tunete, fulgere şi răbufniri ale vântului. Temperaturile se menţin la valorile de ieri În Oltenia căldura se mai domoleşte. Ieri s-au atins 35 de grade în Calafat. Astăzi, maximele se opresc pe la 31...32 de grade, dar chiar şi aşa atmosferă va fi înnăbuşitoare, iar indicele de confort termic ar putea depăşi pragul critic, de 80 de unităţi. Spre seară apar intervale cu ploi şi manifestări de instabilitate.

În sudul ţării nu prea zărim norii şi aerul ce încinge din nou foarte tare. Pe la amiază se ating 33...34 de grade, la umbră şi stresul termic va fi ridicat. În Bucureşti: cer mai mult senin, căldura toropitoare spre amiază şi o maximă de 33...34 de grade, la umbră. Indicele de disconfort termic depăşeşte din nou pragul critic, iar în barometre o să avem o nouă scădere.

La munte vremea rămâne caldă şi frumoasă până după prânz, apoi se pornesc aversele. Vin cam peste tot şi pot fi torenţiale, cu răbufniri de vânt şi fenomene electrice.  Pe litoral, astăzi se înteţeşte vântul şi se mai răcoreşte puţin. Asta înseamnă 27...28 de grade pe plajă şi 26 în apa mării. Pe seara cresc condiţiile de ploaie şi atmosfera va fi destul de agitată.

Prognoza pentru următoarele 3 zile

Foarte cald va fi şi vineri, deşi maxima se opreşte pe la 32 de grade. Nu scăpăm de atmosfera înăbuşitoare, iar presiunea va mai scădea un pic. Sâmbătă, vremea ne chinuie în continuare. Aerul se încinge mai tare, norii vor fi rari şi în termometre vor fi din nou 34 de grade. Şi duminică suferim de căldură. Nu se schimbă nimic: soare, aer irespirabil şi un vânt destul de discret.

La munte, lucrurile stau ceva mai bine pentru că după-amiezile aduc averse reconfortante. Astăzi, vremea rămâne caldă şi frumoasă până după prânz, apoi se pornesc aversele. Vin cam peste tot şi pot fi torenţiale, cu răbufniri de vânt şi fenomene electrice. Vineri situaţia va fi cam aceeaşi, cu menţiunea că se răcoreşte uşor: soare dimineaţa, averse după prânz. Şi sâmbăta prindem vreme bună mare parte a zilei, dar către seară reapar norii de ploaie. Duminică, instabilitatea cuprinde treptat întreaga zone de munte, iar ploile apar temporar şi vor fi violente şi zgomotoase.

Pe litoral, astăzi se înteţeşte vântul şi se mai răcoreşte puţin. Pe seara cresc condiţiile de ploaie şi atmosfera va fi destul de agitată. Vineri rămânem cu vremea frumoasă, deşi în primele ore ale zilei, vor mai fi ceva nori de ploaie. Nu se linişteşte nici vântul, dar temperaturile vor fi agreabile. Sâmbătă se anunţă vreme superbă. Cer senin, vânt ceva mai domol şi atmosferă plăcută. Mare atenţie la ultraviolete: vor avea un nivel destul de ridicat.  Soare şi vreme de plajă prindem şi duminică. Ceva schimbări apar abia în noaptea de duminică spre luni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61977568
Vreme caniculară în aproape toată țara, miercuri. Prognoza meteo până sâmbătă

Miercuri avem vreme călduroasă, izolat caniculară în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării. Spre seară vin ploi zgomotoase în zonele înalte, local şi în sud-vestul şi centrul ţării.

61980958
Încălzirea globală, urmări dezastruoase pentru producerea de hrană. Avertismentul cercetătorilor

Valurile de arşiţă şi ploile torenţiale s-ar putea intensifica în emisfera nordică pe fondul încălzirii globale care va determina o prelungire a perioadei de stagnare a "valurilor planetare" în anumite zone.

61980861
Vremea 21 august 2018. Prognoza meteo pentru restul săptămânii

Astăzi avem vreme însorită, mai caldă ca luni, cu atmosfera înăbuşitoare după prânz. La apropierea serii apar scurte reprize de ploaie la deal, la munte, în sud-vest şi nord-est.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.