Vremea 1 mai 2019. Ce anunţă meteorologii pentru litoral şi staţiunile de la munte

×
Publicitate

Astăzi vin ploi mai consistente prin nord, est, centru dar şi la deal şi la munte. Vântul se va înteţi peste tot dar cel mai tare va sufla în jumătatea de sud ţării şi în sudul Moldovei cu viteze de până la 75 km/h.

 

Vremea în fiecare regiune a ţării

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici se anunţă înnorări şi averse care pot fi mai consistente. Vor fi şi fenomene electrice, se porneşte şi vântul şi se vor atinge viteze de până la 75 km/h. Temperaturile scad cu 4-5 grade faţă de ieri.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, aşteptam înnorări şi averse consistente care pot fi însoţite şi de fenomene electrice. Se răceşte cu 6-7 grade faţă de ieri iar vântul va prinde putere şi va spori senzaţia de frig.

Instabilitatea va fi ridicată şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Ploile vor fi însoţite de tunete, fulgere, vântul va fi activ iar maximele vor fi cuprinse între 10 şi 15 grade Celsius..

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, atmosfera rămâne închisă şi vin ploi zgomotoase dar mai târziu vom zări şi soarele printre nori. Se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă iar maximele termice vor ajunge până la 16 grade Celsius.

În vestul ţării, cerul va fi mai mult noros şi o să plouă cam peste tot iar la munte la altitudini de peste 1800 de metri, vor fi precipitaţii mixte. Se încălzeşte şi după prânz se vor atinge 20 grade Celsius în Banat.

Şi în ţinuturile centrale o să plouă, apar vijelii sau chiar grindina iar în zona de munte, pe creste se anunţă lapoviţă. La amiază se vor atinge 15 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, urmează o zi urâtă cu mulţi nori şi ploi în aversa. Vântul va sufla tare şi poate să atingă viteze de 75 km/h. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută şi vor ajunge până la 18 grade Celsius.

În sudul ţării, atmosferă va fi schimbătoare şi mai e posibil să plouă şi astăzi din când în când. Se răceşte şi vântul va spori senzaţia de frig.

În Bucureşti, astăzi avem o zi răcoroasă şi un vânt intens, cu rafale de 55...65 km/h. E posibil să plouă şi maximă va ajunge pe la 18 grade Celsius.

La munte, astăzi se anunţă instabilitate şi ploi în mai multe reprize. Aversele vor veni însoţite de fulgere iar la altitudini mari aşteptam precipitaţii mixte. Vântul va prinde putere iar în Carpaţii de Curbură, se pot depăşi viteze de 70 km/h iar temperaturile din staţiuni, vor fi scăzute pentru începutul lunii Mai!

În zona litoralului, astăzi vremea va fi schimbătoare. În aer vor fi până la 19 grade iar apa mării va avea în jur de 13 grade Celsius. Vântul poate să depăşească viteze de 60 - 70 km/h.

Vremea în următoarele 3 zile

Mâine, o să mai plouă în special în ţinuturile sudice. La altitudini mari va fi lapoviţa şi vântul va sufla mai tare în Banat şi pe crestele montane. Vineri se mai încălzeşte puţin, dar mai vin ceva ploi spre seară în vest, nord, centru şi la munte. Sâmbăta vremea va fi caldă în regiunile sudice şi în cele sud-estice. Aversele vor veni tot în vestul, nordul şi centrul ţării dar şi pe la munte.

În Bucureşti, mâine, se încălzeşte uşor, cerul va fi variabil însă după prânz vor fi condiţii de ploi de scurtă durată. Vineri norii se risipesc şi scăpăm de instabilitate, mai cresc temperaturile şi termometrele vor indica 24 de grade Celsius. Sâmbătă, vom avea încă o zi caldă şi frumoasă. Temperatura maximă va fi de 26 de grade, iar cea minimă de 12 grade Celsius.

La munte, mâine, se încălzeşte uşor însă vremea va fi răcoroasă pentru dată din calendar. Înnorările vor fi temporare iar după-amiaza şi seara aşteptam alte averse. La altitudini de peste 2000 de metri va fi lapoviţă. Vineri mai cresc puţin temperaturile, vor fi perioade cu soare însă mai târziu vin şi câteva ploi zgomotoase. Sâmbătă se anunţă soare şi vreme bună în prima parte a zilei însă spre seară se adună norii şi vor fi averse locale cu descărcări electrice şi vântul va prinde putere îndeosebi pe creşte.

Pe litoral, mâine, se adună norii din când în când şi vor fi posibile averse cu fenomene electrice. Se răceşte şi vântul va mai avea unele porniri. Vineri, se încălzeşte şi se vor atinge 20 de grade Celsius. Mai apar câţiva nori pe cer însă condiţiile de ploaie vor fi reduse iar vântul va avea intensiifcari sporadice. Sâmbătă se anunţă vreme bună şi temperaturi normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil şi vântul se va înteţi trecător după-amiaza şi noaptea.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
Vremea azi, 1 august. Canicula se extinde. Regiunile din România unde se vor atinge aproape 40 de grade la umbră

Sâmbătă se încălzește și mai tare. Canicula se extinde în vest, în sud-vest. Ajunge și în centrul și în nord-estul țării. Temperaturile urcă până la 38...39 de grade în Banat, în Crișana și în Maramureș. 

August începe cu caniculă și secetă. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

August începe cu temperaturi peste normal în toată țara și un deficit de precipitații. Meteorologii estimează că vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit pe parcursul aproape întregii luni, în special în vestul României.

Căldură extremă în România. ANM a emis Cod portocaliu de caniculă. Unde vor fi cele mai mari temperaturi

Valul de căldură care a lovit România a început să se intensifice. Mai multe regiuni sunt sub avertizare de caniculă, iar în patru județe ANM a emis Cod portocaliu. 

Recomandări
Fitch a menținut ratingul suveran al României la BBB minus, cu perspectivă negativă. Rămânem recomandați investițiilor

Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Asaltul celor 60.000 de migranți asupra Spaniei s-a oprit, locuitorii din Ceuta rămân cu groaza: ”Vor intra cu forța în case”

Mulți dintre migranții care au luat cu asalt, în ultimele două zile, teritoriile spaniole Ceuta și Melilla s-au întors acasă.

Cât vor plăti românii după ce Bulgaria a scumpit taxa de drum. România are cea mai ieftină vinietă din Uniunea Europeană

Dacă plecați cu mașina prin Bulgaria spre Grecia sau chiar Turcia, verificați înainte cât vă costă călătoria. Autoritățile de la Sofia au mărit de la 1 august taxa de drum și amenzile pentru cei care nu o achită.