Atenționare meteo: COD GALBEN de vijelii și ploi torențiale în jumătate de țară

61974643
Cristian Matei

Meteorologii anunţă averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, de marţi, de la ora 14.00, până miercuri seară.

În 18 judeţe va fi cod galben de furtuni, cantităţile de precipitaţii urmând să ajungă până la 50 de litri pe metru pătrat. În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea rafale şi de 55 de kilometri la oră.

Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, de marţi de la ora 14.00, până miercuri la ora 21.00.

”În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp”, au transmis, marţi, meteorologii, potrivit News.ro.

cod galben

Potrivit acestora, astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice şi centrale, iar în a doua parte a zilei de marţi (30 aprilie) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 şi 55 km/h.

Totodată, meteorologii au emis o avetrizare cod galben de furtuni, de marţi, de la ora 15.00, până miercuri la ora 10.00.

”În noaptea de marţi spre miercuri (30 aprilie/01 mai) şi la începutul zilei de miercuri (1 mai) în Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei şi Crişanei şi local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

Judeţele vizate de codul galben sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62041436
Vremea, 30 aprilie. Vor fi ploi de vară în aproape toată țara

Marți, vremea se anunţă instabilă, cu ploi de vară, zgomotoase şi consistente, aproape peste tot. Sunt posibile vijelii şi căderi de grindină, iar local se pot acumula 25 l/mp.

61998427
Avertizare hidrologică. Cod galben de inundaţii pentru râuri din 18 judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de inundaţii pentru râuri din 18 judeţe, valabilă până la duminică la ora 24:00.

62040986
Furtună cu grindină la Timișoara! Vântul a rupt copaci și a smuls acoperișuri. VIDEO

O furtună puternică s-a abătut, sâmbătă, asupra orașului Timișoara. Vântul a rupt copaci și a smuls acoperișuri, mai multe mașini fiind avariate. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.