Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone din România. Cum va fi vremea în București. HARTĂ

62592069
Shutterstock

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, până joi seară, în mai multe regiuni ale ţării, fiind emise două avertizări cod galben. Se anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii, rafale de vânt şi descărcări electrice.

Potrivit ANM, în intervalul 3 iunie, ora 20 – 4 iunie, ora 10, este cod galben în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj şi sudul judeţului Hunedoara.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50...70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi posibil medii dimensiuni”, a transmis, miercuri, ANM.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp.

Ulterior, în intervalul 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 23, va fi cod galben în cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei şi sud-vestul Moldovei.

”În cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei şi în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50...70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni”, arată meteorologii.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării.

Vremea în Bucureşti

Prognoză meteorologică pentru Intervalul 03.06.2026 Ora 20:00 - 04.06.2026 Ora 09:00

Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

Prognoză meteorologică pentru Intervalul 04.06.2026 Ora 09:00 - 04.06.2026 Ora 23:00

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse (15...20 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 50...70 km/h) şi posibil grindină. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade.

”În intervalul 04 iunie, ora 12 - 04 iunie, ora 23, pentru municipiul Bucureşti va fi în vigoare un mesaj de atenţionare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate”, a transmis ANM.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
Ploaie furtuna oameni pe strada
Frig și ploi abundente la început de noiembrie. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă în prima săptămână din noiembrie, în întreaga ţară, iar ulterior vor reveni la valori apropiate de cele normale, potrivit estimărilor meteorologice pentru luna în curs.
62579717
Vremea azi, 3 noiembrie. Ploi abundente și vânt puternic în aproape toată țara. Temperaturile nu trec de 16 grade
Marți o să plouă destul de mult în ținuturile sudice. Pe aici temperaturile rămân scăzute, iar vântul continusă să sufle tare pe partea sud-estică. Ploile se extind și în estul României.
Ploi id96825 inquam photos octav ganea
Avertizare de Cod roșu de vreme rea în sud-estul României. Județul în care s-au acumulat deja 80 de litri pe metru pătrat
O avertizare nowcasting Cod roșu a fost emisă marți dimineață pentru trei localități din Constanța - județ aflat deja sub Cod portocaliu. În zona respectivă, s-au acumulat 80 de litri pe metru pătrat în ultimele ore.