Vijelii, grindină și ploi torențiale în nouă județe din țară. Meteorogii ANM au emis cod galben de furtuni

62568023
Shutterstock

Mai multe judeţe din Maramureş, nordul Transilvaniei şi cea mai mare parte a Moldovei se vor afla, începând de miercuri de la ora 12:00, sub o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, din a doua parte a zilei în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală de 50...70 km/h şi izolat peste 80 km/h, averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri grindină de mici şi medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantităţile de apă vor fi, local, de 15...25 l/mp.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Suceava şi Vaslui.

Potrivit estimărilor meteorologilor, următoarele patru săptămâni vor aduce vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, mai ales în regiunile din vest. În același timp, ploile vor fi puține în multe zone, iar deficitul de precipitații se va resimți mai ales în vest, nord și centru.

O masă de aer cald, care a pornit din nordul Africii, traversează în aceste zile Europa și aduce temperaturi neobișnuit de ridicate pentru finalul primăverii.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62008397
Războiul cu Iranul reaprinde temerile economice: BCE pregătește măsuri pentru a ține inflația sub control

Banca Centrală Europeană (BCE) ”va face tot ce este necesar” pentru a readuce inflaţia la ţinta de 2%, a declarat marţi guvernatorul Băncii Franţei, François Villeroy de Galhau, într-un interviu acordat CNBC.

Kelemen hunor inquam photos simion sebastian tataru
Kelemen Hunor: „Sunt două sau trei chestiuni” care complică scenariul Eugen Tomac premier

Kelemen Hunor a declarat că nu a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre intenţiile acestuia de a nominaliza un premier şi că a aflat din presă că urmează să fie chemat, din nou, la Cotroceni.

62173794
Lukașenko, „îngrozit” de scenariul că Republica Moldova s-ar putea uni cu România: „Să nu permiteți în niciun caz”

Igor Dodon s-a întâlnit luni, la Minsk, cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, care a transmis un mesaj privind suveranitatea Republica Moldova și a criticat scenariul unirii cu România, invocând declarații recente ale președintei Maia Sandu.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.