Temperaturile scad brusc săptămâna viitoare în toată țara. ANM: Minimele ating -3 grade, este așteptată brumă

Bruma
Shutterstock

Meteorologii anunţă răcirea vremii în majoritatea țării, începând de luni. De marți, temperaturile vor fi sub normalul perioadei, cu minime de -3...-2 grade. Cerul va fi parțial înnorat, iar în jumătatea nordică va apărea bruma.

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de luni, în regiunile sudice şi sud-vestice vremea se va menţine local normală din punct de vedere termic, iar în rest se va răci faţă de ziua precedentă, astfel că valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date.

Cum va fi vremea săptămâna viitoarea în țară și în Capitală

Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în rest, iar seara şi noaptea nebulozitatea şi ploile vor fi prezente mai ales în Muntenia, Dobrogea şi nord-estul Olteniei. Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile estice şi sud-estice şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime vor fi de la 11...12 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până spre 20...21 de grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa în general între 0 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă, iar în nord-vestul ţării spre sfârşitul intervalului, izolat, se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă pe parcursul zilei de luni, iar valorile termice se vor situa în continuare în jurul celor specifice datei. Cerul, variabil ziua, se va înnora din orele serii când probabilitatea de ploaie va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări spre seară şi la începutul nopţii. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 7...8 grade.

Marţi, vremea se va răci, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub cele specifice datei în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil în regiunile vestice şi va prezenta înnorări temporare în rest. Va ploua local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în cele estice şi în centru. La munte, în special la altitudini mai mari de 1.500 de metri, trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări mai ales în zona montană înaltă.

Citește și
aleksandr lukasenko
Aleksandr Lukaşenko: Zelenski este principalul obstacol în calea păcii în Ucraina. Trebuie acţionat urgent

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 11 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 11 grade, izolat mai scăzute în Transilvania şi Maramureş, până spre -3...-2 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă, iar în jumătatea de nord a teritoriului spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea se va răci, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub cele specifice datei. Cerul va prezenta înnorări şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă va fi de 7...8 grade.

Miercuri, vremea va fi rece pentru mijlocul lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice unde mai ales în prima parte a intervalului, pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe, iar la munte, trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 7 grade, cu valori mai ridicate pe litoral, până spre 10...11 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă. Se va produce brumă, local în jumătatea de nord a teritoriului şi izolat în rest.

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi noros mai ales în prima parte a zilei, când trecător vor mai fi condiţii să plouă slab, iar spre seară şi noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Joi, valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de intervalul anterior, însă se vor situa în continuare sub cele specifice acestei datei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zonele montane şi în regiunile sudice şi sud-estice unde pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe, iar pe crestele montane precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 10...12 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă. Se va produce brumă, local în nord şi centru şi izolat în rest.

În Bucureşti, valorile termice diurne vor creşte faţă de intervalul anterior, însă se vor situa în continuare sub cele specifice acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 3...6 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Începând de vineri, valorile termice, cu oscilaţii de la o zi la alta, se vor situa în jurul celor specifice datei în prima zi, apoi vor fi în scădere. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului îndeosebi în regiunile sudice.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
Citește și...
Ucraina a capturat un student indian, acuzat pe nedrept de trafic de droguri în Rusia și trimis cu forța pe front
Ucraina a capturat un student indian, acuzat pe nedrept de trafic de droguri în Rusia și trimis cu forța pe front

Ucraina a capturat un cetățean indian despre care se presupune că lupta alături de forțele ruse, fiind primul indian cunoscut care a fost reținut în conflictul în curs.

Aleksandr Lukaşenko: Zelenski este principalul obstacol în calea păcii în Ucraina. Trebuie acţionat urgent
Aleksandr Lukaşenko: Zelenski este principalul obstacol în calea păcii în Ucraina. Trebuie acţionat urgent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este principalul obstacol în calea păcii în Ucraina, a afirmat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în declaraţii difuzate duminică la televiziunea publică rusă, transmite EFE.

Kremlinul avertizează: Rachetele Tomahawk pentru Ucraina ar putea duce la escaladarea conflictului într-un război nuclear
Kremlinul avertizează: Rachetele Tomahawk pentru Ucraina ar putea duce la escaladarea conflictului într-un război nuclear

Kremlinul transmite duminică, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că Rusia este profund îngrijorată de posibilitatea ca SUA să furnizeze rachete Tomahawk Ucrainei.

Recomandări
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

Judecătorii Curții Constituționale au amânat pentru a patra oară decizia despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință, dar au părăsit sala după 30 de minute.

Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua
Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa
România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa

Serviciul de informaţii al armatei ruse GRU a fost responsabil pentru o tentativă de incendiu, în 2024, asupra unei fabrici din Lituania care furnizează scanere de unde radio armatei ucrainene, au declarat vineri oficialii lituanieni.