Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenționări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale, care vizează, până luni dimineața, 15 județe și municipiul București.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 18 iulie, ora 12:00 - 19 iulie, ora 10:00, în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, Crișana, Banat, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade Celsius, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime cuprinse, în general, între 20 și 22 de grade.
Specialiștii ANM precizează că, în intervalul analizat, în celelalte regiuni vremea va fi călduroasă, iar local disconfortul termic va fi accentuat.
Noi avertizări de caniculă pentru sudul țării
Un al doilea Cod galben de caniculă va fi valabil în perioada 19 iulie, ora 12:00 - 20 iulie, ora 10:00, în județe din sudul Olteniei și al Munteniei.
În aceste zone, ITU va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor oscila între 34 și 37 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 20 și 22 de grade.
Pe lista județelor vizate de cele două atenționări Cod galben de caniculă se află: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Ialomița, Călărași, precum și municipiul București.
Cod galben de furtuni și ploi torențiale în mai multe regiuni
Administrația Națională de Meteorologie a emis și noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile până duminică seara în mai multe zone din țară.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 12:00 și 17:00, în zonele montane, în Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, nordul și nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și nord-vestul Moldovei sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni, între 1 și 3 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 l/mp și izolat la peste 40-50 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi posibile pe arii restrânse și în restul teritoriului, precizează specialiștii.
Furtuni și vijelii în mai multe județe, până duminică seara
Tot sâmbătă, între orele 17:00 și 21:00, un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ va fi valabil în zone din Oltenia, vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali.
Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni, iar în sudul țării sunt posibile intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h.
Cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 l/mp și, pe arii restrânse, la peste 40 l/mp.
În perioada 18 iulie, ora 21:00 - 19 iulie, ora 10:00, o atenționare Cod galben va viza zone din Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și nord-vestul Transilvaniei.
Aici sunt prognozate intensificări ale vântului, vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni, între 1 și 3 centimetri.
Prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat vor depăși 40 l/mp.
Pe parcursul zilei de duminică, între orele 10:00 și 23:00, un alt Cod galben de instabilitate atmosferică va fi valabil în zonele montane, în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și în nordul Crișanei și al Munteniei.
Fenomenelor meteo severe li se vor alătura averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h și izolat de peste 80 km/h, precum și grindină de mici și medii dimensiuni, între 1 și 4 centimetri.
Cantitățile de apă vor ajunge, prin acumulare și în intervale scurte de timp de până la trei ore, la 20-30 l/mp, iar izolat la peste 40-60 l/mp.
Cum va fi vremea în București
Vremea în Bucureşti se va menţine caniculară pe parcursul weekendului, însă vor apărea şi perioade de instabilitate atmosferică, în special către orele serii şi pe timpul nopţilor, se arată în prognoza de specialitate, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, în intervalul 18 iulie, ora 12:00 - 19 iulie, ora 9:00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, iar spre seară şi la începutul nopţii instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 - 70 km/h), averse (în jurul a 5 l/mp) şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 35 - 36 de grade, iar cea minimă de 19 - 21 de grade, regim termic ce va caracteriza o noapte tropicală.
De asemenea, în perioada 19 iulie, ora 9:00 - 20 iulie, ora 10:00, vremea va fi în continuare caniculară şi disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi). Instabilitatea atmosferică se va accentua spre seară şi noaptea când vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse (5 - 10 l/mp), descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale de 45 - 55 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va oscila între 19 şi 21 de grade.
Zona Municipiului Bucureşti se va afla, sâmbătă, între orele 17:00 - 21:00, sub o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului, vijelii şi averse însemnate cantitativ, iar în intervalul 18 iulie, ora 12:00 - 20 iulie, ora 10:00, sub un Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa:
ANM
Etichete:
anm,
vremea,
canicula,
furtuna,
meteo,
Articol recomandat de sport.ro