Prognoza ANM până pe 30 septembrie. De când scad temperaturile și încep ploile

61986395
iStock

ANM anunță temperaturi în creştere în această săptămână, în întreaga ţară; după 22 septembrie, cresc şansele de ploaie

Regimul termic va fi în creştere pe durata acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă, începând din 22 septembrie, temperaturile vor scădea uşor, iar şansele de apariţie a precipitaţiilor vor fi destul de mari în toate regiunile, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 17 - 30 septembrie, dată luni publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, până în data de 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Temperatura aerului va fi în creştere şi va avea valori maxime, în medie regională, cuprinse între 26 şi 29 de grade şi minime între 11 şi 13 grade. Din 23 septembrie valorile termice vor fi în scădere, iar, în medie, maximele se vor încadra între 21 şi 24 de grade şi minimele între 9 şi 12 grade. Temporar, din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

În Crişana, până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, va predomina o vreme frumoasă şi caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 25 şi 29 de grade şi ale minimelor între 10 şi 13 grade. Din 23 septembrie, temperatura va fi în scădere treptată, iar în medie valorile maxime se vor încadra între 20 şi 23 de grade, în timp ce minimele vor fi între 8 şi 11 grade. Începând din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

În Transilvania, vremea va fi în încălzire până în data de 22 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 27 de grade, iar a minimelor de 10 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar media regională a temperaturilor maxime va avea variaţii între 19 şi 22 de grade. Minimele se vor situa între 6 şi 8 grade, uşor mai ridicate în prima dimineaţă. Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată între 22 şi 30 septembrie.

În Maramureş, vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă până în jurul datei de 21 septembrie, când media regională a temperaturilor maxime va atinge 29 de grade, iar a minimelor va fi de 12 grade. În perioada 22 - 26 septembrie, temperatura aerului va fi în scădere, apoi nu va mai avea variaţii semnificative; în medie, maximele vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade, mai ridicate în prima zi, iar minimele între 7 şi 11 grade, uşor mai ridicate tot în ziua de 22 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere începând cu data de 22 septembrie.

În Moldova, până pe 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Temperatura aerului, în creştere treptată, va avea valori maxime în medie regională între 23 şi 27 de grade, respectiv minime între 11 şi 13 grade. Vremea se va răci apoi, astfel că media temperaturilor maxime se va situa între 19 şi 23 de grade, iar minimele între 8 şi 10 grade, uşor mai ridicate în primele două dimineţi. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere din data de 23 septembrie.

În Dobrogea, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi predominant frumoasă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 22 şi 26 de grade şi a minimelor între 13 şi 15 grade. În cea de-a doua săptămână, vremea se va răcori treptat, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 - 24 de grade, iar a minimelor de 11 - 14 grade. Trecător, în intervalul 23 - 30 septembrie, vor fi ploi aproape în fiecare zi.

În Muntenia, până sâmbătă, 22 septembrie, vremea va fi frumoasă şi caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar, în medie regională, maximele se vor încadra între 25 şi 29 de grade. Pe de altă parte, valorile termice minime se vor încadra între 11 şi 13 grade. După data de 22 septembrie, vremea se va răci, astfel că în cea de-a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va oscila între 21 şi 25 de grade, iar minimele între 9 şi 12 grade. Ploile vor fi mai prezente în intervalul 23 - 30 septembrie.

În Oltenia, până pe data de 22 septembrie, vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar cele nocturne vor scădea până la mijlocul primei săptămâni, apoi vor creşte, însă variaţiile vor fi uşoare şi treptate. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 29 de grade, în timp ce minimele nu vor depăşi 13 grade. Ulterior, vremea se va răci, în medie temperaturile maxime urmând să se încadreze între 21 şi 23 de grade, uşor mai mari în primele două zile, până la 24 - 25 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10 - 11 grade, în primele două dimineţi din intervalul de prognoză, apoi vor oscila în jurul valorii de 9 grade. Probabilitatea pentru ploi trecătoare va fi ridicata în perioada 23 - 30 septembrie.

La munte, până pe 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi în încălzire, iar temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 15 şi 18 grade, respectiv minime între 5 şi 9 grade. În perioada 23 - 25 septembrie, temperatura va fi în scădere, apoi nu va avea variaţii semnificative. În medie, valorile maxime se vor încadra între 11 şi 13 grade, iar minimele vor fi de 4 - 6 grade, în primele două dimineţi, şi în jurul a 3 grade, după acel interval. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va ridicată în prima zi de prognoză, precum şi în intervalul 22 - 30 septembrie.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Vremea 17 septembrie 2018. Singurul loc din țară în care se vor înregistra ploi

Luni, atmosfera va fi plăcută în cea mai mare parte a ţării şi doar pe la munte o să mai plouă din loc în loc. Vântul va fi activ iar la amiază vom avea temperaturi cuprinse între 20 de grade în depresiuni şi 27 de grade în sud-vestul ţării.

Prognoza meteo pe 3 săptămâni. Când vin ploile și cât de frig se face

ANM a anunțat prognoza meteo pentru finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie.

Vremea 16 septembrie 2018. Temperaturile se apropie de cele normale în această perioadă

Vremea 16 septembrie 2018. În cea mai mare parte a ţarii valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât în intervalul precedent, devenind apropiate de cele normale în această perioadă din an.

Recomandări
USR a depus o nouă lege a integrității, dar fără „amendamentul anti-Fritz", pentru ca România să nu piardă banii din PNRR

Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără „amendamentul anti-Fritz", a anunţat liderul senatorilor partidului, Sorin Şipoş. El a explicat că acest proiect, dacă va fi adoptat, va salva banii din PNRR pentru România.

Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii la TVA, inclusiv dobânzi și penalități. Cine beneficiază

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi.

Noi condiții pe piața de creditare din România. Ce ai putea pune în plus, ca garanție, la împrumuturi - proiect BNR

Băncile ar putea avea mai multă flexibilitate atunci când acordă anumite credite, iar unele împrumuturi ar putea fi garantate cu titluri de stat.