Meteorologii anunță o schimbare a vremii în următoarele două săptămâni. Când am putea scăpa de ger

62606313

Meteorologii anunță că, în perioada 19 ianuarie – 1 februarie 2026, vremea va intra într-un proces de încălzire în toate regiunile țării, după episodul de ger, însă temperaturile vor avea variații frecvente.

Maximele vor ajunge local la 6–8 grade, în timp ce nopțile vor rămâne reci, cu minime negative în majoritatea zonelor. Spre finalul intervalului, probabilitatea de precipitații va crește, mai ales după 22–25 ianuarie, inclusiv la munte.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Banat

Temperaturile maxime vor fi în creștere, de la o medie de -2 grade în prima zi, până în jurul a 5 grade în data de 21 ianuarie. În următoarele trei zile media maximelor va avea valori între 2 și 6 grade, iar în 25 și 26 ianuarie va fi mai ridicată și se va situa între 4 și 8 grade. Ulterior, vremea se va răci cu aproximativ 4 grade, apoi media maximelor termice va avea variații, în general între 2 și 7 grade. Minimele termice vor fi tot mai ridicate până la începutul celei de a doua săptămâni, de la -8 până în jurul a 1 grad, apoi vor scădea din nou, iar media acestora va fi cuprinsă, în general între -4 și 1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată între 25 și 31 ianuarie.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Crișana

Până la începutul săptămânii care urmează, regimul termic va fi în general de încălzire, de la o medie a maximelor de -2 grade și a minimelor de -10 grade, la 6...8 grade maximele și -1...1 grad minimele. Vor urma două zile de răcire, de aproximativ 4...5 grade, apoi, în general, media temperaturilor maxime va avea variații între 1 și 6 grade, iar a minimelor între -5 și 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi în creștere după data de 24 ianuarie.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Transilvania

În primele trei zile media maximelor termice va crește, de la -4 la 2 grade, apoi, până în 24 ianuarie, aceasta va fi, în general, de 0...2 grade. Între 25 și 27 ianuarie se vor înregistra temperaturi maxime a căror medie va fi cuprinsă între 2 și 5 grade, iar între 28 ianuarie și 1 februarie aceasta va avea valori, în marea lor majoritate, între 0 și 5 grade. Minimele termice vor scădea, astfel că în dimineața de 21 ianuarie vor fi, în medie, de -16...-14 grade, iar în zilele care vor urma vor crește, astfel că în 26 și 27 ianuarie vor tinde spre 0 grade. Va urma o nouă răcire, dar la valori mai ridicate decât în primele zile de prognoză. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare după data de 25 ianuarie.

Citește și
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Maramureș

Până în jurul datei de 26 ianuarie, tendința generală a temperaturilor va fi de creștere, media maximelor de la -4 la 4...6 grade, iar a minimelor de la -13 la -2...0 grade. După acest interval maximele termice vor fi în medie de 0...5 grade, iar minimele, în medie, de -6...0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată între 25 ianuarie și 1 februarie.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Moldova

Media maximelor termice va fi în creștere până la mijlocul primei săptămâni, de la -6 la -2...0 grade, va scădea în următoarele două zile, cu 4...5 grade, iar între 25 ianuarie și 1 februarie va avea oscilații, în general între -4 și 1 grad. Media minimelor termice va atinge valori, de la -13...-12 grade în primele dimineți, până în jurul a -3 grade în data de 27 ianuarie, apoi se va situa, în general, între -7 și -2 grade. Începând cu data de 23 ianuarie, vor fi precipitații aproape în fiecare zi.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Dobrogea

Până pe 22 ianuarie vremea se va încălzi, de la o medie a temperaturilor maxime de -4 grade la 5...6 grade, iar a minimelor de la -10 grade, la -1...1 grad. În următoarele două zile media valorilor termice va scădea cu 3...5 grade, apoi se va încălzi, astfel că în data de 26 ianuarie aceasta se va situa în jurul valorii de 8 gade, în cazul maximelor și va atinge 2...3 grade în cazul minimelor. Până la finalul intervalului de prognoză maximele vor avea variații, în medie, între 0 și 6 grade, iar minimele, în medie, între -4 și 0 grade. Din 22 ianuarie și până în 1 februarie, vor fi posibile precipitații în fiecare zi.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Muntenia

În primele trei zile media maximelor termice va crește, de la -4 la 4 grade, apoi, până în 24 ianuarie, aceasta va fi, în general, de 0...2 grade. Între 25 și 27 ianuarie se vor înregistra temperaturi maxime a căror medie va fi cuprinsă între 2 și 6 grade, iar între 28 ianuarie și 1 februarie aceasta va avea valori, în marea lor majoritate, între 0 și 6 grade. Minimele termice vor fi relativ constante până în 21 ianuarie dimineața, media lor situându-se între -11 și -9 grade. În următoarele zile de prognoză valorile temperaturilor minime medii, vor fi cuprinse, în medie, în general între -5 și 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, între 22 ianuarie și 1 februarie.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 Oltenia

Vremea se va încălzi în primele trei zile când media maximelor termice va crește de la -4 la 2 grade, apoi, până în 24 ianuarie, aceasta va fi, în general, de -1...2 grade. Între 25 ianuarie și 1 februarie, media temperaturilor maxime va oscila, în general, între 0 și 5 grade. Minimele termice vor fi relativ constante până în 21 ianuarie dimineața, media lor situându-se între -11 și -9 grade. În următoarele zile de prognoză valorile temperaturilor minime medii, vor fi cuprinse, în medie, între -6 și 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, între 22 ianuarie și 1 februarie.

Prognoza 19 ianurie-1 februarie 2026 la munte

Temperaturile maxime se vor menține preponderent negative, iar media lor va avea variații, în general, între -4 și 1 grad. Media minimelor termice va avea valori între -13...-11 grade în primele nopți și -6...-2 grade în diminețile de 26 și 27 ianuarie. După data de 12 ianuarie vor fi precipitații în fiecare zi, mai ales în Carpații Meridionali și Orientali.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Vremea azi, 19 ianuarie 2026. Ger puternic și câțiva fulgi de zăpadă. Când se mai încălzește, dar revin ninsorile și lapovița
Vremea azi, 19 ianuarie 2026. Ger puternic și câțiva fulgi de zăpadă. Când se mai încălzește, dar revin ninsorile și lapovița

Astăzi avem vreme extrem de rece, soare la deal și la munte, înnorări și condiții de ceață în rest. În sudul României mai pot să vină câțiva fulgi de zăpadă.

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.