Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ

Ninsori
Getty

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ninsori în zona de munte, dar şi în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia, iar în unele zone se va forma polei sau gheţuş.

Vântul va avea intensificări, pentru Moldova, Transilvania, estul şi sud-vestul Olteniei şi nordul Dobrogei, unde va atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, fiind emis Cod galben. Alte avertizări Cod galben şi Cod portocaliu vizează zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi, local, a Carpaţilor Occidentali, unde va fi viscol şi vizibilitate redusă. În Bucureşti, cerul va fi variabil, dar noaptea este posibil să ningă slab.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 8.00, aceasta vizând precipitaţii, în general moderate cantitativ, strat de zăpadă şi viscol la munte, polei şi gheţuş, intensificări ale vântului.

Până joi dimineaţa, temporar vor fi precipitaţii, îndeosebi în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării.

La munte şi în Maramureş va ninge, în Transilvania şi Moldova vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea şi Muntenia seara şi la începutul nopţii vor fi precipitaţii mixte, apoi va ninge. Izolat, se va forma polei sau gheţuş.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local cantităţile de apă vor fi de 10...15 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, neuniform, cu grosimi în medie de 10...15 cm.

Vântul va avea intensificări la munte cu viteze de 70...85 km/h, iar pe creste va sufla tare, cu peste 85...90 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea semnificativ.

Temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în estul, sud-vestul şi local în centrul ţării cu viteze în general de 45...55 km/h.


ANM a emis o avertizare Cod galben valabilă miercuri, între orele 10.00 şi 20.00. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 70...85 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 100 de metri.

Viscol puternic și vizibilitate redusă sub 50 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură

În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de viscol puternic şi vizibilitate sub 50 de metri, la altitudini în general de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură. Aici, vântul va avea viteze la rafală de 80...110 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 50 de metri.

Tot miercuri, este Cod galben privind intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, în vestul şi sud-vestul Olteniei şi în nordul Dobrogei, cu viteze de 50...70 km/h.

O altă avertizare Cod galben va fi în vigoare de miercuri, de la ora 20.00, până joi, la ora 8.00. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 70...85 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 100 de metri.

În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de viscol puternic şi vizibilitate sub 50 de metri. La altitudini în general de peste 1.500 de metri, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 80...110 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 50 de metri.

În zona municipiului Bucureşti, pe parcursul zilei de miercuri, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când la început vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, apoi va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -2...-1 grad.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum va fi vremea în România până pe 12 octombrie. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni aduce temperaturi apropiate de normal, dar și perioade mai calde în vest. Ploile vor fi puține la început, urmând ca precipitațiile să revină treptat spre valorile normale.

Vremea azi, 15 septembrie. Maximele pornesc de la 20 de grade în nordul Moldovei și ajung pe la 28 de grade în Lunca Dunării

Vremea se mai încălzește marți. Maximele pornesc de la 20 de grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei și ajung pe la 28 de grade în Lunca Dunării. 

Vremea azi, 14 septembrie. Temperaturile urcă până la 28 de grade, cu ploi slabe și vânt puternic în unele zone

Vremea se mai încălzește astăzi. Maximele pornesc de la 18...19 grade în nordul Moldovei și ajung la 27...28 de grade în sudul Olteniei. Ploile apar sporadic în est, în sud-est și la munte.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.