Disconfort termic în Vestul țării, la 35 de grade. Prognoza meteo

×
Publicitate

Ziua de vineri ne-aduce mult soare, poate o aversă, două pe la munte şi maxime de la 26 de grade pe litoral, până la 35 de grade în vestul ţării, pe unde reapare disconfortul termic.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi foarte puţini nori. Vântul mai are unele porniri la malul mării, pe unde se înregistrează cel mult 28 de grade. În rest temperaturile ajung pe la 30...31 de grade. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem cer mai mult senin, vânt destul de cuminte şi până la 31...32 de grade la orele amiezii. În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi plăcută, cu temperaturi acceptabile, care se opresc pe la 29...30 de grade şi cer curat aproape peste tot.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş o să fie mai cald: temperaturile vor urca din nou spre 34 de grade în zona Maramureşului. Nu prea zărim norii, aşa că despre ploi nici nu poate fi vorba. În ţinuturile vestice, atmosfera se menţine însorită şi după prânz se face foarte cald. Maximele ating pragul caniculei, iar indicele de confort termic depăşeşte din nou pragul critic, de 80 de unităţi. Pe la munte s-ar putea să apară o ploaie de scurtă durată şi vântul se înteţeşte puţin în sudul Banatului.

Şi în centrul României mai sunt ceva condiţii de ploaie în zonele de munte, dar în ansamblu avem soare şi timp frumos. Temperaturile urcă destul mult: ajung la 31...32 de grade în vestul provinciei, iar pe crestele Carpaţilor vântul devine mai insistent.

În Oltenia ne aşteaptă încă o zi frumoasă şi la fel de caldă ca cea de ieri. Se vor atinge frecvent 30 de grade; norii vor fi rari, iar şansele de ploaie egale cu zero.

Sudul ţării are parte de atmosfera însorită şi maxime de până la 31...32 de grade. Indicele de confort termic s-ar putea să atingă pragul critic, de 80 de unităţi, dar pe suprafeţe restrânse.

În Bucureşti: aproape nici o schimbare: cer mai mult senin, vânt slab şi vreo 32 de grade, la umbră. Urmează o noapte plăcută, fără nori, cu o minimă de 17 grade.

Şi la munte găsim vreme frumoasă, deşi după-amiaza e posibil să vină o ploaie de scurtă durată în masivele din vestul şi sudul ţării. Vântul are unele intensificări la altitudini mari, iar temperaturile se menţin la valorile de ieri.

La mare: vreme foarte bună de plajă. Cerul se păstrează curat toată ziua, vântul mai agita un pic atmosferă, iar temperaturile se opresc pe la 27...28 de grade.

Sâmbătă tot vreme frumoasă, câţiva nori prin vest şi nord-vest şi cer senin în restul ţării. La munte mai sunt ceva condiţii de ploaie, iar maximele ajung la 34 de grade în Câmpia de Vest.

Vreme bună prindem şi duminică. Totuşi, prin nord, nord-est şi centru vin câteva averse, dar pe zone restrânse, iar vântul are intensificări pe litoral, dar şi pe timpul ploilor.

Luni avem soare şi o amiază călduroasă în majoritatea zonelor. Ploile apar sporadic la munte şi prin nord-estul ţării, iar maximele se apropie din nou de pragul caniculei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Vreme caniculară în aproape toată țara. Zonele în care sporadic sunt așteptate ploi

Astăzi avem încă o zi însorită şi o amiază călduroasă. Ploile apar sporadic pe la munte, iar în vest şi nord-vest temperaturile ating pragul caniculei.

Atmosferă înăbuşitoare în Vestul țării, temperaturile ajung la 35 de grade

Ziua de marți ne-aduce vreme frumoasă şi câteva averse după amiază pe la munte şi prin sud-vest. Maximele urcă spre 35 de grade, iar în ținuturile vestice şi în sud-estul ţării apare disconfortul termic.

Disconfort termic crescut în mai multe zone ale țării, cauzat de temperaturile ridicate

Astăzi vremea va fi călduroasă, mai ales în vestul şi sudul țării. Spre seară, vin averse care pot fi torenţiale în sud, în sud-est, la munte şi local în zonele centrale.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.