Atmosferă înăbuşitoare în Vestul țării, temperaturile ajung la 35 de grade

×
Publicitate

Ziua de marți ne-aduce vreme frumoasă şi câteva averse după amiază pe la munte şi prin sud-vest. Maximele urcă spre 35 de grade, iar în ținuturile vestice şi în sud-estul ţării apare disconfortul termic.

În Dobrogea şi Bărăgan nu mai sunt semne de ploaie, avem cer mai mult senin şi un vânt destul de activ la malul mării. Maximele depăşesc 30 de grade, doar pe litoral găsim valori un pic mai scăzute. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi comparabile cu cele de ieri. Pe la amiază se ating 31...32 de grade, la umbră. Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina prindem vreme bună, cu cer curat în mare parte din zi şi poate o aversă, două spre seară, în zonele înalte.

Vreme frumoasă găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. După amiază s-ar putea să apară ceva înnorări, dar şansele de ploaie sunt foarte reduse. Va fi destul de cald: maximele vor urca spre 32, poate 33 de grade.

Vreme călduroasă o să avem şi în ţinuturile vestice. Temperaturile cresc faţă de ieri şi ajung până la 35 de grade, iar atmosfera devine înăbuşitoare în zonele de câmpie. Nu sunt anunţate ploi.

În centrul României, mai vin câteva averse la munte, dar pe suprafeţe restrânse şi mai ales la apropierea serii. În rest atmosfera se menţine însorită şi temperaturile urcă la fel de mult ca ieri. Vor ajunge pe la 30...31 de grade. În judeţul Harghita este cod galben de ceaţă densă până la ora 9. Vizibilitateate este mult scăzută.

Şi în Oltenia apar ceva înnorări şi averse sporadice, tot către seară. Temperaturile se opresc pe la 31...32 de grade, dar indicele de confort termic ar putea depăşi uşor pragul critic, de 80 de unităţi.

În sudul ţării nu sunt anunţate ploi şi o să avem o zi frumoasă, şi o amiază călduroasă, cu până la 32, poate 33 de grade în termometre. Disconfortul termic poate să apară şi pe aici.

În Bucureşti se anunţă o zi însorită, cu un pic de vânt şi o maximă în jur de 32 de grade. Indicele temperatura-umeazeala va depăşi din nou valoarea critică, aşa că atmosferă va fi sufocantă.

La munte, astăzi se mai încălzeşte puţin. O să avem vreme bună şi poate câteva averse după-amiaza, în special în zona Carpaţilor Meridionali.

În schimb, pe litoral nu prea zărim norii şi vom avea vreme excelentă de plajă. Vântul devine mai insistent; maximele ajung pe la 28...29 de grade; iar apa mării rămâne caldă.

Ziua de joi ne-aduce mult soare şi o amiază călduroasă în vestul, sudul şi centrul ţării. Ploile apar sporadic, spre seară, în zonele montane.

Vineri: timp frumos; şanse foarte reduse de ploaie doar pe la munte şi un vânt mai intens în sud-vestul şi în sud-estul ţării. Termic nu sunt schimbări.

Şi sâmbătă avem vreme călduroasă, în special în ţinuturile vestice. Atmosfera se menţine însorită şi tot pe la munte, după-amiaza mai pot să apară câţiva nori de p

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Disconfort termic crescut în mai multe zone ale țării, cauzat de temperaturile ridicate

Astăzi vremea va fi călduroasă, mai ales în vestul şi sudul țării. Spre seară, vin averse care pot fi torenţiale în sud, în sud-est, la munte şi local în zonele centrale.

Vreme călduroasă, dar și averse în mai multe zone. Prognoza pentru începutul de săptămână

Luni vin ceva averse în centrul, în nordul ţării, dar şi în zonele de deal şi munte. În rest avem soare, vreme călduroasă şi maxime de la 25 la 34 de grade.

Zi însorită și temperaturi în creștere în majoritatea zonelor țării

Astăzi avem o zi însorită şi o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Pe la munte, după prânz apar ceva înnorări şi ploi izolate, iar seara o să plouă pe spaţii mici prin nord şi nord-vest.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.