Cum va fi vremea în luna august. Primele două săptămâni vor aduce temperaturi mai scăzute decât cele normale

62338529
Profimedia

Meteorologii estimează că, în primele două săptămâni ale lunii august, temperaturile vor mai scăzute faţă de cele specifice perioadei, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, cu ploi mai multe în prima parte a acestui interval.

Ulterior, temperaturile vor creşte, depăşind uşor valorile normale, după care se vor situa în jurul celor obişnuite pentru finalul lunii august, conform news.ro.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022.

Săptămâna 31 iulie - 7 august

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Săptămâna 7-14 august

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 14-21 august

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviomertic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 21-28 august

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai ridicate în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62266133
Vremea azi, 28 iulie. Temperaturile cresc față de ziua precedentă

Ziua de vineri ne aduce vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. Maximele pornesc de la 23 de grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei şi vor ajunge până la 31 de grade în sudul ţării.

62265828
Vremea s-a răcit brusc în toată țara. Vijeliile și ploile torențiale au făcut ravagii în mai multe orașe

  Vijeliile și ploile torențiale care au răcorit țara după codul roșu de caniculă au provocat mari distrugeri.

62368461
A fost rupere de nori în toată țara. Într-o singură zi am trecut de la temperaturi extreme la furtuni violente

Această vară a extremelor trece de la caniculă și temperaturi copleșitoare la furtuni violente. Aproape toată țara a fost sub cod galben și portocaliu de vreme rea.  

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.