Cod galben de ploi şi vijelii în întreaga ţară, până duminică seara

62270484
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, respectiv o alertă de vânt puternic, ce vizează treptat întreaga ţară, până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, primul Cod galben de vreme rea va fi valabil în perioada 16 septembrie, ora 12:00 - 17 septembrie, ora 12:00, în Banat, Oltenia, local în Crişana, Transilvania, Muntenia, în sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte.

În aceste regiuni, vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

Meteorologii precizează că, în tot acest interval, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în regiunile sud-estice.

De asemenea, în perioada 17 septembrie, ora 12:00 - 18 septembrie, ora 20:00, va fi în vigoare al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă în vestul, nordul şi centrul ţării.

Temporar, va ploua, iar în regiunile sudice şi sud-estice vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice şi centrale.

Cum va fi vremea duminică, 18 septembrie

Duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord şi centru, iar în zona montană înaltă trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Nu în ultimul rând, pe parcursul zilei de 18 septembrie, între orele 2:00 - 20:00, în toate regiunile vântul se va intensifica treptat. Astfel, în sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului şi la munte vor fi viteze în general de 55 - 75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80 - 100 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62286117
Vremea azi, 16 septembrie. O să plouă mult, iar temperaturile coboară spre normal

Vineri, în vestul, nordul și centrul țării o să plouă destul de mult și temperaturile coboară spre normal.  

62287292
Cod portocaliu și cod galben de furtuni și instabilitate atmosferică. Zonele afectate

Cod portocaliu și cod galben de furtuni au fost emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru mai multe zone din țară. Sunt prognozate furtuni și ploi abundente în zilele următoare.

62283527
Vremea azi, 15 septembrie. Vremea continuă să se încălzească

Joi vremea continuă să se încălzească, iar în Lunca Dunării va fi caniculă.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.