Cei care ar trebui să promoveze comorile Dunării le distrug. Turiștii preferă Serbia

Investiţii de milioane de euro fără rost, angajaţi ai statului care stau degeaba, peisaje de vis ştirbite de construcţii hidoase. De toate găsim pe cursul Dunării încă de la intrarea în ţară. Campania "Un fluviu de prostie" merge mai departe.

Statul român a plătit mai bine de două milioane de euro, pentru un terminal de pasageri, în portul Moldova Veche. De 9 ani nu-l foloseşte nimeni şi se degradează. În port, de pildă, anul acesta n-a oprit nici măcar o navă de pasageri. Asta în ciuda peisajelor de poveste din zonă pe care autorităţile nu sunt în stare să le pună în valoare. Ba din contra, au dat aprobări pentru construirea unor clădiri care sfidează regulile estetice şi de urbanism. 

Dunărea străbate România pe o distanţă de 1075 de km. Intră la Baziaş şi se varsă în Marea Neagră. Vom străbate toată această distanţă cu barca pentru a vedea cum profităm noi românii de această comoară.

Cu Nae State la cârmă, un prieten pescar şi împătimit al Dunării, ne punem pe drum. La intrarea în ţară, Dunărea îşi face loc printre dealurile molcome ale Banatului şi Malul Sârbesc. Într-un deal, o famile a săpat şi a ridicat o pensiune.

E linişte şi miroase a peste prăjit. În mijlocul casei susură un izvor. Cu toate că peisajul e de vis, turiştii ajung greu aici.

Am pornit într-un tur al locului. Baziaşul este o localitate mică. Doar câteva suflete mai trăiesc aici. Cândva a fost port mare.

Printre bălării se zăresc urmele unei clădire care pe vremuri era cazino, vizitat şi de Regele Carol I. Acum, locul e rupt de lume, iar turiştii opresc rar pe aici. Preferă să meargă în Serbia. 

Km 1049: Moldova Veche este primul port românesc care ne apare în cale. E abandonat, încremenit într-un alt secol. Două macarele ruginite amintesc de vremurile când portul funcţiona. O clădire mare, de un albastru şters, străjuită de un timonier tronează pe mal. Este terminalul de pasageri construit în 2008 cu mai bine de 2 milioane de euro. De atunci zace nefolosit şi se deteriorează pe zi ce trece.

Monica Achimovici este şef de port şi administratorul clădirii. E pe fugă. Pleca în excursie în Serbie.

Reporter: De ce a fost construită atât de mare?

Monica Achimovici, şef port: Terminalul asta de pasageri este exact cum ar fi la Constanţa. Dar nu atât de mare.

Reporter: A oprit vreo nava?

Monica Achimovici, şef port: Nu.

Reporter: Şi asta din 2008?

Monica Achimovici, şef port: Da

Clădirea a fost construită în speranţa că vom fi primiţi zona Schengen. Acum, în fiecare lună utilităţile şi întreţinerea mănâncă 10 mii de lei din bugetul APDF. Sunt gherete pentru grăniceri, bandă pentru bagaje şi 25 de birouri goale. Poliţia de Frontieră a ocupat câteva, iar subalternii doamnei Achimovici, doi la număr, un alt birou. Şi cu toate astea, şeful portului susţine că 52,16 deci 65 la sută este ocupată.

Achimovici este angajată APDF-Administraţia Porturilor Dunării Fluviale. De port s-a ales praful. Au mai rămas în picioare câteva clădiri care au fost cândva duttyfree-uri. În rest bălări şi gunoaie. Singurul lucru care funcţionează sunt silozurile care aparţin unor firme private.

Navele însă ocolesc locul asta.

Adrian Torma, primar Moldova Nouă: În momentul acesta nu opreşte niciun vapor. Şi dacă e aşa să am eu o frustrare a mea prin dreptul oraşului Moldova Nouă trec în jur de 320 de vapoare de croazieră, în jur de 120 de mii de turişti care nu opresc în zona noastră ,în Banat, niciunde.

Adrian Torma, primar în Moldova Nouă: "Din punctul meu de vedere Autoritatea Portuară mimează că munceşte şi mimează că se întâmplă lucruri aici. E o realitate. Tot spun lucruri care nu există. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: nu lucrează, clădirea se vede că e neîngrijită, nu lucrează. Aş vrea să spun că lucrurile merg bine. Nu merg bine.

Primarul a reuşit de câteva luni să aducă în port un vapor pentru croazieră construit pe fonduri europene de consiliul judeţean Caraş-Severin. A costat 150 de mii de euro şi 4 ani ani a stat degeaba pentru că organele statului au făcut anchetă suspectând că preţul e mult umflat. Acum, Baziaş 1, construit din termopan şi pal, plimbă turiştii. Primul obiectiv, Ostrovul Moldova Nouă, un loc pe care trăiesc animale într-o deplină sălbăticie.

Florin Boboc, comandant: Este o ferie pentru care multă lume din Occident trece pe aici. Mă uit: este a noastră.”

Aici se spune că ar fi mormântul regelui maghiar Atila, dar comandantul Boboc ne demonstrează că noi nu ştim să vindem poveşti turiştilor, să-i atragem.

Ceva mai la vale, toată lumea îşi îndreaptă privirile spre malul sârbesc. Cu 6 milioane de euro, fonduri europene, sârbi au reclădit Cetatea Golubac. Locul e vizitat acum de peste 25 de mii de turişti în fiecare lună.

Cetate am avut şi noi pe malul nostru. Au mai rămas doar câţiva bolovani. Lăsăm Moldova Veche şi mergem mai departe. Malurile încep să se înalte de-o parte şi de alta. Intrăm pe Clisura Dunării. Natura a fost generoasă cu acest loc şi a creat aici un colţ de răi. Stâncile acoperite de verdeaţă ascund nenumărate peşteri, iar golfurile pe unde bărcile nu pătrund sunt pline de nuferi. La km 1034, în Berzeasca găsim un sat construit pe apă.

Sorin Liubimirescu a luat din fonduri europene 180 de mii de euro şi alte 400 de mii împrumut de la banca, iar acum e luat cu asalt de turişti.

Reporter: Toate sunt ocupate?

Sorin Liubimirescu, proprietar pensiune: Primul weekend disponibil este 16 sepetembrie.

Reporter: Şi cât e o casă?

Sorin Liubimirescu, proprietar pensiune: Toate 300 de lei

Îi merge bine şi speră că în 10 ani să îşi scoată investiţia şi să scape de credite. Cu toate că zona este trecută în categoria localităţilor defavorizate, găseşte cu greu oameni care vor să muncească în pensiune.

Dunăre Șviniţa. Aici a fost port. Aşa cum port a fost şi la Duvova, Drencova. S-a ales praful. Nu mai e nimic. Sunt câteva utilaje ruginite aici şi Poliţia de Frontieră. Aici oamenii au trăit din minerit. După Revoluţie, minele s-au închis şi porturile au dispărut odată cu ele. 

Dintr-o dată malurile se apropie şi se înaltă. Pătrundem în cea mai spectaculoasă porţiune de pe toată Dunărea. După o sută de km prin Clisură am ajuns în Cazanele Dunării. Peisajul este absolut spectaculos. Dacă n-aţi ajuns până acum trebuie musai să veniţi să-l vedeţi. O minune! De-o parte şi de alta, pereţii de piatră se ridică la aproape 200 de metri înălţime, iar apa ajunge aici la adâncimi de peste 90 şi ceva de metri. Este o comoară pe care noi românii o împărţim cu sârbii. Sorin este ghid şi îi plimbă zilnic pe turişti cu barca pe aici.

Reporter: De ce se numesc Cazane?

Sorin, ghid: Înainte de a se face barajul de la Porţile de Fier, nivelul Dunării era atât de mare încât apa curgea cu viteză, se lovea de stânci, era învolburată şi dădea impresia că fierbe cum fierbe apa pe foc. Şi bătrânii le-au numit Cazanele Dunării.

În acest loc mulţi şi-au găsit sfârşitul înainte de Revoluţie în căutarea libertăţii. Este zona prin care erau trecuţi cei care voiau să fugă din ţară. Locul e împânzit de peşteri. Cea mai cunoscută este Peştera Ponicova, care are o galerie principala de 400 de m. Galeria este străbătută de răul ponicova care se presupene că a săpat

în perioada comunistă era folosită de cei care voiau să fugă. Era ca o pistă de lansare. Grănicerii îi găseau greu.

Ceva mai la vale, în golful Mraconia tronează chipul lui Decebal, construit de afaceristul Iosif Constantin Drăgan, care are 55 metri înălţime, 24 circumferinţa feței, 7 m are nasul, 4 m diametrul ochiului. Este munca titanică a 10 ani a unor muncitori, care au fost legați cu corzi și muşcaţi de vipere. 

Pe seară ajungem în Dubova. Locul a fost luat cu asalt de investori în ultimii an. Fiecare a construit cum l-a tăiat capul, iar clădirile sunt înghesuite una în alta şi vopsite în toate culorile Pământului.

La capitolul arhitectură, de pe malul drept, sârbii ne dau o lecţie. Iată cum arată un sat sârbesc. Casele sunt de bun gust, cu acoperișul maro, iar pereţii sunt vopsiţi, văruiţi într-o culoare deschisă. Nu lila, nu roz, nu mov. Şi aşa mai departe. Bun gust!

Dealul Căpitanului Mihai, Doni Milanovatz. Aici sârbii au creat un loc de poveste, au ales să conserve ce au deja şi să repare. Multe case tradiţionale au fost transformate în pensiuni. Aşa că peisajul are mai mult lemn şi mai puţin beton, iar românii vin să-l vadă în număr tot mai mare.

Turist român: Preţurile sunt comparabile, n-aş putea să spun cum că sunt diferenţe mari majore, numai că aici e o locaţie simpatică plus locatarii, proprietarii sunt foarte simpatici.

Zivorad Stefanovic proprietar galerie: "Ne vin turişti din toată lumea, aproximativ 10 mii pe an, unii vin să se cazaze, alţii numai să vadă sau să ia prânzul şi să încerce specialităţile sârbeşti, dar în ultima vreme un număr mare de oameni vin din România, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Arad şi multe alte locuri vin la noi"

Sârbii nu investesc în betoane. O livadă  a fost transformată într-un loc splendid de unde poate fi admirată Dunărea. Unii vin şi se cazează, alţii îşi instalează cortul pentru că vor să fie şi mai aproape de natură. 

Pe malul românesc, în Clisura Dunării sunt peste 5 mii de locuri de cazare. Din păcate, pensiunile şi hoteluri s-au ridicat haotic. Iar asta a început să ştirbească din frumuseţea locului.