Bani cheltuiţi aiurea. De 9 ani, pontonul de la Calafat zace la mal şi toacă o avere în fiecare lună

Bani cheltuiţi aiurea, industrie distrusă, angajaţi plătiţi de stat ca să stea. Este situaţia întâlnită în multe din porturile noastre la Dunăre.

Coboram pe bătrânul fluviu şi urmărim un nou episod din campania Ştirilor PRO TV: “Un fluviu de prostie.”

Ne oprim la Calafat. Şi aici s-au investit bani mulţi într-un ponton, ca să le arătăm europenilor că suntem pregătiţi să intrăm în spaţiul Schengen. Dar nu i-am impresionat.

De 9 ani, pontonul zace la mal şi toacă o avere în fiecare lună pe întreţinere şi utilităţi.

Banii puteau fi investiţi în clădirile de patrimoniu care se dărâmă şi care puteau deveni obiective turistice. Dar nu s-a întâmplat aşa, iar turiştii sunt ţinuţi departe de mal, din cauza taxelor mari, cerute de autorităţile statului.

Calafat. Numele i se trage de la genovezii care veneau acum 7 secole aici pentru călăfătuirea navelor. Acum portul Calafat te întâmpină cu o imagine dezolantă. Nave abandonate pe uscat, clădiri părăsite, un cheu rupt. Nici aici nu există loc de acostare pentru ambarcaţiuni mici.

La mal pluteşte un terminal de pasageri, un ponton care a costat 5.500.000 de lei.

Şeful, Constantin Turcu stă singur într-o clădire de patrimoniu pe mal. Pontonul zace aici din 2008 în aşteptarea zilei în care vom fi primiţi în Schengen. Deocamdată angajaţii APDF se uită la navele care trec prin faţa portului.

Pontonul a fost gândit pentru primirea pasagerilor din afara spaţiului UE. Ca primirea să fie călduroasă, s-au montat ghivece cu flori de plastic şi televizoare. Toate stau pline de praf de ani de zile. Pontonul e folosit de angajaţii APDF. Totul e îmbâcsit, iar prin geamuri abia se mai vede afară cheul spart. În birouri s-au montat calculatoare. Sunt pline de praf.

Banii pentru construirea acestui ponton au venit din bugetul statului şi în fiecare lună peste 10.000 de lei sunt băgaţi aici, în întreţinere şi utilităţi.

Şeful APDF susţine că a avut o gândire pentru portul Calafat. O gândire proastă, care ... n-a dus la niciun rezultat.

Pentru că s-a mişcat greu, APDF a pierdut finanţarea. Nimeni, niciodată nu i-a tras la răspundere pe cei care au condus instituția pentru dezastrul din porturile noastre. Pe mal, o clădire de patrimoniu în care funcţionează căpitănia portului se deteriorează.

În loc să mute căpitănia în pontonul care oricum stă gol statul plăteşte chirie. O suveică prin care de-a lungul anilor banii mulţi s-au tocat prin tot felul de instituţii şi firme care au lăsat în urmă prăpăd.

Radu Ilie, căpitan: ”Până la revoluţie era compartiment transporturi navale. La revoluţie s-a împărţit. Căpitănia a rămas a statului şi a început exploatare flota, exploatare...fiecare cu directorul lui. Fiecare flotă avea director economic, director, director...exploatare portuară director director director. Înţelegeţi? Aşa a fost atunci. S-a împărţit flota.”

Calafatul este un oraş cu 13.000 de locuitori. Cândva, aici funcţiona o întrega industrie şi tot ce se producea pleca pe Dunăre. Acum nu mai este nimic.

Cu primarul Lucian Ciobanu am pornit prin locurile în care munceau mii de oameni.

După revoluţie totul a fost dărâmat şi că într-un domino a murit şi portul. Ultima lovitură a fost primită când s-a deschis podul de la Calafat. Atunci tot traficul de mărfuri s-a mutat pe uscat. Şi aproape toţi oamenii oraşului au rămas fără muncă. Primarul acuză APDF că alungă investitorii prin taxele prea mari pe care le cere celor care opresc la mal.

Turiştii ar avea ce să vadă şi în Calafat. Oraşul ascunde adevărate comori. Muzeul de artă a fost ridicat de familia unor boieri la începutul secolului 20. Aici sunt expoziţii de pictură, lucrări de artă şi tot aici se ţin concerte. În oraş mai sunt astfel de clădiri. Stau să cadă.

Bani pentru reabilitarea acestor clădiri s-ar putea lua din fonduri europene. Şi primăria oraşului este o bijuterie. Se dărâma. Nu înţelegem valoare acestor acestor clădiri care au rezistat peste o sută de ani. PrimarulLucian Ciobanu, fost constructor, se laudă că a pus una la pământ: ”Am demolat o clădire din asta. Vă spun. Nu cădea în veci. Este prinsă în nişte centuri legate toate una de alta.”

Pe seară lăsăm Calafatul şi ne punem pe ape. Portul Cetate este singurul loc pe o rază de sute de kilometri în care turiştii şi navele de croazieră opresc.

Sergiu ne întâmpina cu pahar de vin rose. Este administratorul acestui loc, pus pe picioare de scriitorul Mircea Dinescu. Vechile magazii au fost transformate în camere pentru turişti.

E un loc aparte, care îţi da sentimentul că şi la noi se poate. Se lasă seara. Din bucătărie răzbeşte un puternic miros de sarmale.

Joe este un scriitor belgian care străbate pe jos Europa, din Irlanda până în Istanbul. De vreo 20 de zile merge prin România: ”Îmi plac multe locuri din România, îmi plac românii foarte mult, dar aş vrea ca şi românii să aibă grijă mai mult. E prea mult gunoi pe străzi. Dar...e grozav.”