Turiștii, nemulțumiți de regulile hotelurilor. Cât cere o unitate de cazare pentru un check-in făcut mai devreme

×
Publicitate

Vi s-a întâmplat să ajungeți devreme la hotel, dar să nu puteți intra în cameră? În ultimii ani, multe unități de cazare au început să mute ora de preluare a camerei după-amiaza sau chiar seara, iar pe cea de eliberare mai devreme de prânz.  

Numărul acestor hoteluri a crescut în pandemie, când industria a renunțat la mulți angajați și așa a rămas, deși clienții sunt nemulțumiți. Multe hoteluri încep cazarea în intervalul 15:00 - 17:00. Pentru unii turiști, asta înseamnă o zi de vacanță agitată.

Turistă: „Sunt hoteluri care sunt mai târziu, șase, de exemplu, ni s-a întâmplat. Ce putem să facem, lăsăm bagajele la camera de bagaje, vizităm, ne întoarcem, ne schimbăm și apoi plecăm să mâncăm."

Iar la plecare, turiștii nu trebuie să zăbovească în pat, pentru că eliberarea camerei se face între 10:00 și 12:00.

Femeie: „Pe noi ne-a șocat foarte tare check-out-ul, ni s-a părut exagerat la ora 10."

Orele de preluare și predare a cazării s-au modificat în perioada pandemiei, când industria hotelieră a redus numărul de angajați. Unele unități de cazare au rămas cu personal redus și acum, spun reprezentanți din turism.

Raluca Mureșan, specialist în turism: „De-aici e un întreg efect de domino, un efect pe care îl resimte în primul rând turistul. Soluții nu sunt foarte multe, decât pentru cei cu dare de mână o noapte în plus de cazare sau pur și simplu adaptarea din mers."

În ultimii nouă ani, Cătălin Stănciulescu a stat în peste o mie de hoteluri din toată lumea.

Cătălin Stănciulescu: „În momentul în care oamenii au reînceput să călătorească, oamenii din industria hotelieră nu au vrut să scaleze numărul de angajați să fie direct proporțional cu numărul de turiști. Suntem cumva forțați să acceptăm aceste lucruri și eu nu cred că e corect.”

Pe de altă parte, reprezentanții hotelurilor de cinci stele susțin că o cameristă are nevoie uneori și de 45 de minute pentru a pregăti o singură cameră.

Anca Cristea, directorul general al unui hotel din Brașov: „După ce se curăță camera, intră personalul tehnic și verifică cu atenție, să ne asigurăm că funcționează TV-ul, că există baterii în telecomandă, aerul condiționat trebuie să funcționeze cum trebuie, să verificăm presiunea dușului, a robinetului.”

În acest hotel cu 60 de camere din Poiana Brașov sunt angajate șase cameriste.

Gabriel Roșca, administratorul unui hotel din Poiana Brașov: „În caz că nu e gata până la ora 16, clientul se poate bucura de facilitățile hotelului și, de ce nu, să meargă la spa, în spațiul de joacă pentru copii”.

Unele unități de cazare oferă clienților posibilitatea să se cazeze mai devreme, dar percep o taxă suplimentară, între 10 și 40 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62484967
Tradiții vii și meșteșuguri uitate. Top experiențe culturale autentice din România

România este o destinație ideală pentru cei care doresc să exploreze tradițiile autentice și să descopere comori culturale bine păstrate.  

62486389
Cetatea Colțești din Alba, plină de turiști la final de septembrie. O noapte de cazare în zonă costă de la 150 de lei în sus

Vremea frumoasă i-a scos sâmbătă din case pe iubitorii muntelui.

62486140
Clujul a lansat prima hartă gastronomică. Pasionații găsesc acolo 11 rute, care leagă restaurante, cafenele și patiserii

În timp ce alte orașe caută soluții pentru a atrage turiști, la Cluj a fost lansată prima hartă gastronomică.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.