Românul care și-a deschis o afacere de 1 milion de euro la Budapesta, în turism

×
Publicitate

Seara în Budapesta, zeci de vase de croazieră alunecă lin pe marele fluviu. Luminile orașului se reflectă în apă și compun un tablou suprarealist.

Pe sub un pod impunător, un mic vapor trece domol. La bord, un tânăr ne întâmpina cu bucurie: "Bună seara, bună seara! Bine ați venit, aici aveți un pahar cu șampanie."

Janos Ardelean este din Oradea. S-a mutat la Budapesta pe când avea 18 ani și de doi ani și-a deschis o agenție de turism.

A învățat repede că ospitalitatea și serviciile de calitate însemna profit și acum se îndreaptă spre o cifră de afaceri de un milion de euro.

Janos a fost ghid și gazdă pentru 20 de români. În pahare, șampania freamătă ispititor. De la o masă, două familii de români admira clădirile de pe faleză: Palatul Parlamentului, Bastionul Pescarilor și Palatul Regal, care impresionează prin arhitectură și statură. Oamenii fac poze și ciocnesc un pahar într-o seară relaxantă.

turisti

Vaporul se apropie de podul cu lanțuri, iar oaspeții sunt invitați la cină. În meniu au tocană din carne de vită cu cuș-cuș, brânzeturi fine și salată cu țelină și nuci.

Turist: "Seara această a fost excelentă, că ne era foarte foame. Chiar voiam să vedem o plimbare pe Dunăre, ceea ce nu vedem în România, așa organizat."

Janos Ardelean, proprietar agenție de turism: "Ce le place la români și de aceea vin în Ungaria, mâncarea, care e rudă cu cea din România, la gastronomie suntem foarte buni.”

Între timp, la periferia Budapestei, un tânăr japonez ia lecții de dansuri populare ungurești.

Suntem într-o cramă veche, transformată acum 100 de ani în restaurant. Turiști din toată lumea vin aici să guste gulaș și varză roșie călită cu rață. Bucătarii sunt oricând dispuși să-i învețe pe musafiri să gătească.

Ne întoarcem în sala de mese. De pe scenă, artiștii locali își încânta oaspeții cu melodii celebre.

Turist: "Localul de aici ne-a oferit mâncare tradițională, un vin bun și un spectacol pe cinste."

În subteran, beciurile cramei se întind pe zeci de kilometri.

Proprietarul cramei: "Aceste butoaie sunt de colecție, din anii 1700. Au fost aduse de germani. Chiar și din România au dus multe astfel de butoaie. Pe acestea sunt sculptați marii regi ai Ungariei."

A două zi ne-am întors în centrul orașului. Este ora prânzului, iar în acest local se servesc mâncăruri preparate după rețete medievale, preferate de marii regi ai Ungariei.

Gazdele ne invită să încercăm supa de tarhon, racii la tigaie și cartofii condimentati cu paprika, însoțiți de o bucată zdravănă de miel sau vită.

Turist: "E foarte frumos, nu găsești așa ceva chiar oriunde. Noi am găsit acest restaurant pe internet."

Turist: "Colegii mei au ras de mine că am mâncat și farfuria, care era o pâine."

La câteva străzi distanță, într-un alt restaurant, un maestru bucătar prepară paprikaș cu găluște. Până când este gata, coborâm în muzeul de la subsol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Crăciun în Bucovina. Ținutul bucatelor delicioase și al tradițiilor păstrate din bătrâni

Bucovina este ținutul bucatelor delicioase și al tradițiilor păstrate din bătrâni. In preajma sărbătorilor, ulițele satelor sunt pline de colindători îmbrăcați în straie populare.

Toate stațiunile de la munte sunt pline de turiști, încântați că sunt în vacanță

Toate stațiunile de la munte sunt pline de turiști, încântați că în sfârșit sunt în vacanță! Pârtiile sunt în condiții excelente. Chiar dacă nu a nins sâmbătă, au suficientă zăpadă pentru schiat ori săniuș.

Sistemul de transport care doboară trei recorduri mondiale, construit în Alpii bavarezi

O nouă linie de telecabină care urcă până pe cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze, situat în Alpii Bavarezi, a intrat în funcţiune începând de joi.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.