Târgul de Crăciun de la Brașov. Când se deschide, ce va cuprinde și tot ce trebuie să știi despre eveniment

Targul de craciun din Brasov
Shutterstock

An de an Brașovul devine gazda unuia dintre cele mai captivante și încântătoare târguri de Crăciun din România. Sărbătoarea magică a Crăciunului transformă inima vechiului oraș într-un loc de poveste pentru turiști.  

Târgul de Crăciun din Brașov și-a deschis porțile în 2023 pe 30 noiembrie, într-o atmosferă plină de entuziasm și bucurie, aducând atmosfera de basm în Piața Sfatului.

Așadar, centrul vechi al orașului s-a transformat și anul acesta într-un univers de poveste, înconjurat de clădiri medievale impunătoare și decorațiuni de Crăciun.

Ceea ce face Târgul de Crăciun de la Brașov atât de spectaculos este diversitatea și autenticitatea sa. Standurile îmbietoare sunt împodobite cu atenție și grijă, oferindu-le vizitatorilor o gamă largă de produse tradiționale și suveniruri artizanale, de la decorațiuni de Crăciun lucrate manual până la jucării și produse culinare specifice sezonului festiv.

Ca în fiecare an, Târgul de Crăciun de la Brașov promite spectacole de colinde, concerte, și alte activități culturale. Atmosfera de basm este întregită de prezența lui Moș Crăciun, care primește cu bucurie dorințele celor mici.

Citește și
aurora boreală
Unde poți vedea aurora boreală în Europa. Cele mai spectaculoase destinații pentru poze de vis

Indiferent dacă ești localnic sau turist, Târgul de Crăciun de la Brașov este cu siguranță unul dintre locurile pe care trebuie să le vizitezi iarna aceasta.

Cât e deschis Târgul de Crăciun de la Brașov

Târgul de Crăciun din Brașov s-a deschis pe 30 noiembrie 2023, în Piaţa Sfatului. Tot de Sfântul Andrei s-au aprins și luminițele festive în Brașov.

Târgul va funcţiona până în data de 7 ianuarie.

Tema de anul acesta a Târgului de Crăciun de la Brașov este „Decembrie de poveste la Braşov”.

Experiențe inedite la Târgul de Crăciun de la Brașov

Evenimentul reuneşte 50 de producători, meşteşugari şi comercianţi locali, pregătiți să ofere vizitatorilor o experiență unică de Crăciun.

Autorităţile locale promit că, şi anul acesta, târgul de Crăciun va oferi turiştilor şi localnicilor nu doar produse, ci și experienţe și amintiri unice.

Viceprimarul oraşului, Flavia Boghiu, a declarat că autorităţile locale au primit în acest an, 105 solicitări de la producători şi meşteşugari care vor să participe la acest târg.

În total, 50 de meșteșugari și producători și-au ocupat locurile la tarabe pentru a vinde cele mai frumoase obiecte artizanale și cele mai delicioase preparate.

„Pentru a asigura un acces facil la căsuţele din cadrul târgului şi o vizibilitate cât mai mare pentru toţi comercianţii, târgul din acest an a fost gândit pe zone: zona pentru producătorii din sfera de produse alimentare şi agro-alimentare, cu 13 căsuţe; zona cu produse meşteşugăreşti şi artizanale, care va avea 17 căsuţe; zona cu produse alimentare preparate la faţa locului: 12 căsuţe; zona pentru comercianţii de produse alimentare şi nealimentare, cu 8 căsuţe”, a anunțat Primăria Braşov.

Zona pentru producătorii din sfera de produse alimentare şi agro-alimentare cuprinde 13 căsuţe, zona cu produse meşteşugăreşti şi artizanale are 17 căsuţe, zona cu produse alimentare preparate la faţa locului are 12 căsuţe, iar zona pentru comercianţii de produse alimentare şi nealimentare deține 8 căsuţe, conform Primăriei.

Printre altele, tot din data de 30 noiembrie, Piața Sfântului Ioan din Brașov va găzdui un patinoar, căsuțe de meșteșugari și cinci rulote food-truck.

Targul de craciun din Brasov

Brașov, un oraș de poveste în timpul sărbătorilor de iarnă

Brașovul va fi luminat în perioada sărbătorilor de iarnă de 1,2 milioane de luminiţe. Atmosfera de basm a orașului va fi întregită de cei 80 de brazi care vor fi împodobiţi în tot Braşovul.

„Ne pregătim să îi întâmpinăm pe brașoveni și turiști, începând cu 30 noiembrie, cu un oraș plin de culoare și lumină. Anul acesta ducem mai departe conceptul de a oferi bucuria sărbătorilor și în cartiere. Astfel, pe lângă extinderea iluminatului dincolo de zona centrală, vom avea 80 de brazi de Crăciun din instalație LED, în toate zonele orașului, astfel încât fiecare brașovean să simtă magia sărbătorilor de iarnă și aproape de casă. De asemenea, ne-am propus să ,,îmbrăcăm” în lumini de Crăciun mai multe clădiri decât în anii trecuți. Cinema Astra, Banca de cultură Apollonia și Poarta Șchei îi vor putea întâmpina pe brașoveni și turiști în haine de sărbătoare. Și pentru că Brașovul este un oraș prietenos cu mediul, aceste sărbători vor veni nu doar cu mai multe luminițe, ci și cu o reducere a consumului de energie electrică în această perioadă. Tot iluminatul festiv este cu sistem LED, iar în timpul nopții va avea un program adaptiv, fie prin oprirea iluminatului pe marile bulevarde, fie prin reducerea fluxului luminos. Dragi brașoveni, vă așteptăm să ne bucurăm de sărbătorile de Crăciun împreună, începând cu 30 noiembrie”, a declarat primarul Allen Coliban, conform brasov.net.

Unde sunt amplasate luminițele de Crăciun

Targul de craciun din Brasov

· str. Republicii

· Piața Sfatului

· b-dul Eroilor

· str. N. Iorga

· str. Mureșenilor

· str. G. Barițiu

· str. G. Dima

· str. Constantin Brâncoveanu

· Piața Unirii

· str. Prundului

· Șirul Beethoven

· str. Poarta Schei

· str. Grigoraș Dinicu

· str. Nicolae Bălcescu

· Zona Casa Armatei

În plus, anul acesta vor fi împodobite și următoarele artere:

· Calea București (tronsonul cuprins între Spitalul Județean și str. Toamnei)

· b-dul M. Kogălniceanu

· str. Iuliu Maniu

· b-dul Griviței (între str. 13 Decembrie și b-dul M. Kogălniceanu)

· b-dul 15 Noiembrie (până la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea București și Toamnei)

· str. 13 Decembrie (Ceasul Rău – b-dul Gării)

· Hărmanului (între CEC și b-dul Gării)

· b-dul Victoriei

· b-dul Gării (între str. Hărmanului și str. 13 Decembrie)

· str. Toamnei

· Șirul Livezii

· Calea Poienii

Iluminat festiv va exista și în parcurile Titulescu, Trandafirilor, Tractorul, Centrul Civic, în zona După Ziduri, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, în piațetele Sf. Ioan, Apollonia Hirscher, Brassai, pe pietonalul Uranus și pe cel din Valea Cetății. Și unele cartiere și zone intens circulate, cum ar fi parcurile sau locurile de joacă pentru copii, vor fi decorate de Crăciun.

În noile zone iluminate de sărbători, luminițele vor fi stinse pe timpul nopții, în intervalul 01:00 – 06:00. În centrul istoric, în același interval orar, fluxul luminos va fi redus. Totul cu scopul de a reduce cu 41% consumul de energie electrică.

Programul Târgului de Crăciun de la Brașov

,,Decembrie de poveste la Brașov”, care a început în 30 noiembrie cu aprinderea iluminatului festiv și deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Sfatului, vine cu o surprize pentru turiști.

Începând cu 18 decembrie, Moș Crăciun îi va aștepta pe cei mici pe tronul din fața bradului amplasat în Piața Sfatului, unde le va asculta dorințele de Crăciun. Cei mai cuminți dintre copilași vor primi chiar și cadouri de la Moșul.

Targul de craciun din Brasov

Tot în Piața Sfatului, în parteneriat cu Asociația Kastel, brașovenii și turiștii sunt invitați la Căsuța lui Moș Crăciun, din 30 noiembrie până în 24 decembrie, pentru a face donații pentru copii defavorizați – Campania ShoeBox. Tot aici va fi organizat un atelier creativ, la care copiii vor putea picta globuri de Crăciun și se vor putea juca, conform transilvania365.ro.

Pe 31 decembrie, ca de fiecare dată de Revelion, în Piața Sfatului va avea loc cea mai mare petrecere în aer liber, cu un program-surpriză.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Unde poți vedea aurora boreală în Europa. Cele mai spectaculoase destinații pentru poze de vis
Unde poți vedea aurora boreală în Europa. Cele mai spectaculoase destinații pentru poze de vis

Acest fenomen natural spectaculos, cunoscut și sub numele de aurora boreală, a fost deosebit de activ pe tot parcursul anului 2025, iar această activitate va continua și anul viitor.

Palatul Telefoanelor, una dintre cele mai cunoscute clădiri Art Deco din București
Palatul Telefoanelor, una dintre cele mai cunoscute clădiri Art Deco din București

Una dintre cele mai cunoscute clădiri interbelice din București este Palatul Telefoanelor, o construcție în stil Art Deco, ridicată în centrul orașului, mai exact pe Calea Victoriei nr. 35.

Top orașe europene de vizitat în ianuarie fără aglomerație. Unde să călătorești pentru liniște, și peisaje spectaculoase
Top orașe europene de vizitat în ianuarie fără aglomerație. Unde să călătorești pentru liniște, și peisaje spectaculoase

Europa în ianuarie poate să nu pară, la prima vedere, cea mai atractivă opțiune.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.