Priveliște de vis pe râul Olt, la intrarea în Slatina. Sute de lebede pot fi admirate

×
Publicitate

Priveliște de vis pe râul Olt, la intrarea în Slatina. Acolo, sute de lebede au poposit, spre încântarea trecătorilor, care se opresc să le admire și să le fotografieze. 

Astfel de scene se repetă de 20 de ani, spun localnicii, care s-au obişnuit cu eleganţii oaspeţi.

Podul din Slatina, ce trece peste râul Olt, a devenit punct de belvedere. Acolo pot fi admirate, în toată splendoarea, egrete mici, rațe sau lebede.

Localnic: „E zona de acumulare de ape pe Olt făcute de mult timp și care, între timp, s-a transformat oarecum și de câțiva ani sunt și colonii de lebede. De fiecare data când trec pe aici mă opresc și încerc să mă bucur de cer, de lumină și de tot.”

Tabloul de o frumusețe rară cu lebedele care se plimba nestingherite pe râu îi încântă pe trecători, care vor cu orice preț să imortalizeze momentul.

Localnic: ”Da, prin social media, mai mult, s-a viralizat. Un fel de Delta Dunării a județului Olt, așa aș caracteriza-o în câteva cuvinte.”

Localnicii îi îndeamnă pe toți cei care trec prin zona să se oprească pentru câteva minute, să admire spectacolul naturii.

Lebedele pleacă din Siberia și rămân până primăvara pe râul Olt, întrucât au hrană și un mediu proprice, susțin specialiștii. Frumoasele zburătoare sunt ocrotite de lege, așa că oricine încearcă să le captureze sau, mai rău, să le omoare, riscă amenzi sau chiar pedepse cu închisoarea.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62237792
Românii au umplut pârtiile în minivacanța de 24 ianuarie, deși prețurile nu sunt deloc mici
Weekendul prelungit și zăpada proaspăt căzută i-a adus pe turiști în număr mare la munte. Până să ajung la distracție au avut însă de răbdat la cozi în trafic, în parcări sau telecabine.
62188085
Starea pârtiilor de schi în minivacanța de 24 Ianuarie. Cum se schiază în Poiana Brașov și în alte stațiuni din țară
Minivacanţa de 24 Ianuarie a început deja, iar cei care vor să schieze în aceste zile o pot face în majoritatea stațiunilor din țară. 
62237541
Accesul pe toate pârtiile de schi din Harghita se va realiza cu ajutorul unei singure cartele
Accesul pe 12 pârtii din Harghita, aflate în şase locuri diferite ale judeţului, se va putea face, de sâmbătă, pe baza unei singure cartele, a informat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean (CJ).