Proiectul, al cărui cost este estimat la 11,5 miliarde de lire sterline, a fost aprobat și ar urma să fie finalizat în perioada 2032-2033, potrivit Express.

Podul peste Strâmtoarea Messina va avea o lungime totală de 3.666 de metri și va include șase benzi pentru mașini și două linii de cale ferată. Va avea o capacitate maximă de 200 de trenuri pe zi și 6.000 de vehicule pe oră.

Cel mai lung pod din lume în prezent este podul Hong Kong-Zhuhai-Macao, care se întinde pe aproximativ 55 de kilometri.

Turnurile podului vor fi mai înalte decât Empire State Building

Podul peste Strâmtoarea Messina va avea două turnuri de susținere care vor atinge o înălțime de 399 de metri, fiind mai înalte decât Empire State Building.

Podul italian va fi amplasat într-o zonă în care plăcile tectonice africană și eurasiatică se întâlnesc, motiv pentru care proiectarea seismică a fost esențială.

Site-ul proiectului explică: „Datorită profilului aerodinamic, asemănător unei aripi, podul este proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Din punct de vedere seismic, podul este capabil să reziste unui cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter.”

Cât va costa traversarea podului peste Strâmtoarea Messina

Șoferii vor trebui să plătească o taxă pentru a traversa podul. Costul unei singure traversări cu un autovehicul va fi cuprins între 4 și 7 euro.

„Tarifele de mai sus vor asigura acoperirea costului proiectului pe durata concesiunii, precum și a costurilor de operare și a cheltuielilor de întreținere curentă și extraordinară.

În același timp, podul va permite călătorii fără întrerupere între Sicilia și Calabria, cu taxe mult mai mici decât costul actual al traversării Strâmtorii.”