Podgoria din România unde turiștii se simt în Toscana: „Mi-a declanşat o emoţie teribilă”

×
Publicitate

E vremea culesului, iar pasionații de vin bun au motive de bucurie: viticultorii sunt gata să-i primească la podgorii și să le spună povestea vinului.

Multe domenii au conace, restaurante, unde oaspeții se pot odihni, după ce au savurat mâncăruri rafinate, asortate cu vinul. Atenție, însă, rezervările se fac din timp, de regulă pentru grupuri.

Aşezat în mijlocul podgoriei Dealul Mare, un conac din Tohani îşi spune romantica poveste musafirilor care îi trec pragul. Principele Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, s-a căsătorit aici în secret cu aleasa inimii lui, încălcând statutul Casei Regale.

O presă cu care se storc stugurii, rămasă de pe vremea principelui, mobilierul vechi şi câteva poze îi poartă pe oaspeţi în acele vremuri. Poveştile se spun, bineînţeles, în faţa unui pahar de vin. Şi tot aici, cei curioşi află cum se obţine vinul în amfore.

Ștefan Timofti, manager conac: „Amforele sunt dintr-un material natural. Este practic o argilă. Dacă într-o metodă clasică, într-o lună suntem pregătiţi să avem deja un vin nu neapărat pregătit pentru a fi băut, dar deja finalizat aici, o să dureze vreo două trei luni de zile."

Înainte să ajungă în pahare, licoarea obţinută în amfore este ţinută trei ani în butoaie de stejar franţuzesc.

Lângă Drăgăşani, scăldată de soare şi vegheată de râul Olt, descoperim o altă podogorie. Aparţine unei avocate din Bucureşti, urmaşa unei familii de viticultori care a recreat aici un colţ de Toscana.

Magdalena Enescu, proprietar podgorie: „Am găsit aici un loc care mi-a declanşat o emoţie teribilă. O pasiune pe care nu am mai avut-o cu nimic altceva!"

Parii pe care se odihnesc ciorchinii sunt din lemn de castan adus din Bari. Drumul vinului începe din vie, unde turiştii pot da o mână de ajutor la cules. Dar trebuie să îşi anunţe din vreme prezența.

Culegător: „Avem dragoste de struguri, avem struguri foarte frumoşi, cu dragoste munciţi."

Reporter: „Cum o să fie vinul anul ăsta?

Culegătoare: „Super! Şi dulce şi mult."

Turiştii care vor să vadă răsăritul printre strugurii copţi sunt invitaţi să rămână peste noapte într-una din cele 5 camere, pregătite pentru oaspeţi.

O noapte costă aproape 400 de lei. Degustările de vinuri se organizează pentru grupuri de cel puţin şase persoane. Iar cei care vor să îmbine gustul licorii cu gastronomia, pot comanda o cină specială pentru care plătesc 220 de lei.

În ţară există podgorii care vă primesc şi dacă nu mergeţi cu mai mulţi prieteni. Lângă Salina Turda, de pildă, un complex viticol care se întinde pe 50 de hectare îi invită pe turişti să îi descopere crama, dar le oferă şi masa şi cazare de-a lungul anului.

Adrian Madar, manager: „Facem o selecţie de două-trei, cinci vinuri pentru degustare şi preţurile încep de la 80 lei pe persoană."

Turist: „Poţi vizita crama, bei un vin, mănânci ceva. E foarte frumos."

În fiecare an, crama este vizitată de peste 3.000 de turişti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62074573
Locul de pe litoral în care se refugiază turiștii când e vremea rea: „Super încântată”

Turiştii aflaţi pe litoral încearcă să găsească alternative de distracţie, mai ales atunci când vremea se strică, aşa cum a fost cazul şi miercuri.

62074332
Stațiunile unde românii se înghesuie toamna. "E o categorie de turişti mai educaţi"

Temperaturile blânde cu care septembrie ne răsfață de câțiva ani i-au convins pe tot mai mulți să își programeze concediul în această lună.

62074037
Reduceri pe Litoral pentru pensionari. Unde pot sta cu 100 de lei pe noapte în Mamaia

La malul mării, toamna a început cu un soare generos și reduceri pentru turiști.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.