Peste o sută de pasionați de snowkiting s-au strâns la cota 2000, la Sinaia

×
Publicitate

A fost distracţie, la cota 2000, în Sinaia!

Peste 100 de iubitori de sporturi extreme pe pârtie s-au aventurat pe crestele munţilor şi s-au bucurat din plin de snowkiting - o frumoasă aventură pe zăpadă.

După două zile de ceaţă, vântul şi-a făcut în sfârşit simţită prezenţa, aşa că vremea a fost perfectă pentru acest sport - inclusiv pentru demonstraţii şi întreceri, deoarece participanţii au arătat ce pot în cadrul unui concurs.

Cu ajutorul unui zmeu, cei care fac snowkiting "zboară" pe zăpadă cu schiurile sau cu placa. Este variantă de iarnă a kitesurfing-ului, sport care se practică pe apă.

La Sinaia - unde zilele acestea are loc cea de-a 11-a ediţie a unui concurs de profil - s-au strâns participanţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Oliver şi Harry, de pildă, au venit special din Austria.

Vremea este perfectă, soarele străluceşte cu putere, iar vântul bate atât cât trebuie. Pasionaţii de kite sunt în extaz.

Şi aceasta pasiune costă, însă.

Florin Miclea, organizator: "Echipamentul poate să coste între 2-300 de euro până la 2-3000 de euro, dacă e second hand sau nou."

Competiţia de la Sinaia se încheie duminică.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61942749
Proiectul care va ”sacrifica” un oraș timp de 5 ani. Primar: ”Bani există și nu prea”
Localnicii din Avrig, Sibiu, s-au supărat când au aflat că autorităţile vor să investească 6 milioane pentru a amenaja o pârtie în zonă.
61942411
”Brad Pitt” al R. Moldova a adus țara în top 10 destinații pe 2018
Cu puţină imaginație şi strategii bine puse la punct, străinii ne arată cât de ușor pot fi atrași turiștii.
61922512
Târgul de Turism al României. Peste 290 de agenţii şi tur-operatori își prezintă ofertele
Târgul de Turism al României este organizat în perioada 22 şi 25 februarie, în noile pavilioane ale Centrului Expoziţional Romexpo.