Ulterior a fost relocat în actualul sediu din Casa Olimpică în 2011. Aici poți vedea o mulțime de exponate istorice și obiecte importante care au legătură cu sportul. Iată tot ce trebuie să știi despre acest muzeu.

Istoria Muzeului Sportului și evoluția sa în timp

Muzeul Sportului din România este una dintre instituțiile care păstrează și prezintă patrimoniul sportiv național.

Curioșii pot vedea la muzeu peste 10.000 de obiecte, printre care diplome, medalii, cupe, fanioane, fotografii și echipamente sportive care au aparținut unor sportivi de referință din România.

Istoria muzeului începe în anul 1971, când a fost inaugurat primul muzeu dedicat sportului românesc în incinta Stadionului 23 August.

Citește și
Thailanda, paradisul exotic cu plaje spectaculoase, temple aurii și mâncare de top. Ghid pentru o vacanță de neuitat

Inițiativa a fost un pas important pentru valorificarea performanțelor sportive naționale. Totuși, instituția a fost desființată înainte de Universiada de vară din 1981, pe motiv că exponatele ar fi incomodat oficialii implicați în organizarea evenimentului.

După o perioadă de întrerupere, muzeul a fost reînființat în anul 1994, la inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului. Cu sprijinul Ministerului Culturii, muzeul a primit spațiu în clădirea Muzeului Național de Istorie a României, pe Calea Victoriei. Această etapă a marcat relansarea instituției și reorganizarea colecțiilor.

Un alt moment important în evoluția muzeului s-a întâmplat în 2011, când a fost relocat în actualul sediu din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pe Bulevardul Mărăști.

În prezent, Muzeul Sportului funcționează în subordinea Ministerului Sportului și găzduiește expoziții permanente dedicate istoriei sportului românesc și participării României la Jocurile Olimpice.

Expoziții permanente: legendele sportului românesc

Expoziția „Cronica sportului românesc” oferă vizitatorilor oportunitatea de a vedea cum s-a dezvoltat sportul în România, de la începuturi până în prezent.

Cei care vin la Muzeul Sportului pot vedea obiecte cu valoare istorică, precum pașaportul echipei naționale de fotbal de la Campionatul Mondial din 1930, sabia lui Mihai Covaliu, kaiacul lui Aurel Vernescu sau schiful Sandei Toma.

De asemenea, sunt expuse trofee importante, precum Cupele Mondiale câștigate de echipele naționale de handbal, dar și echipamente și distincții aparținând unor sportivi cunoscuți.

O altă expoziție, „România Olimpică 100”, marchează centenarul mișcării olimpice românești și prezintă, într-o ordine cronologică, performanțele și momentele importante din istoria participării României la Jocurile Olimpice. Sunt incluse obiecte și materiale legate de sportivi care au marcat istoria, precum Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Iolanda Balaș sau Lia Manoliu.

Cele mai valoroase exponate din Muzeul Sportului

Muzeul Sportului din București adăpostește cele mai importante trofee ale performanței românești.

Printre exponate se numără pagaia lui Patzachin sau mănușile lui Nicolae Linca, cu care a cucerit singurul titlu olimpic din boxul românesc.

„Este una dintre cele mai vechi pagai, cred ca are mai mult de 30 de ani! E legata foarte strans de inima mea, orice obiect dintr-acesta m-a ajutat sa-mi ating visurile si are o semnificatie speciala. O bucatica din sufletul meu e aici… Ma duc s-o vad, e greu de spus ce sentiment am… Nu de nostalgie, dar, asa, de bucurie ca am trecut prin momentele alea care au fost frumoase si cu satisfactie multa”, spunea regretatul Ivan Patzaichin în 2012, într-un interviu.

Tot aici, vizitatorii pot vedea cea de-a doua medalie olimpică la jocurile organizate în 1936 la Berlin, dar și prima medalie olimpică din istoria României câștigată de echipa de rugby la Paris în 1924.

Printre cele mai valoroase exponate din punct de vedere cultural sunt mănușile de box ale lui Nicolae Linca, cu care a cucerit singurul titlu olimpic din boxul românesc, când a luptat la Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956.

Există două expoziții permanente legate de istoria sportului românesc și de participarea României la Jocurile Olimpice.

Program, locație și bilete

Muzeul Sportului poate fi vizitat gratuit. Programul este de luni până vineri, de la ora 10:00 la ora 17:00.

Sâmbăta și duminica, muzeul este închis. Adresa muzeului este Bulevardul Mărăști, numărul 20A.