Două sate din România au intrat pe lista destinațiilor turistice de top ale lumii. ”Sunt foarte mulți care nu mai pleacă”

×
Publicitate

Două sate din România au fost incluse pe lista Organizației Mondiale a Turismului şi urmează să fie ajutate să devină destinații turistice de top.

Breb, din Maramureș, și Polovragi, din Gorj, au fost selectate din cele șase localităţi înscrise de România în competiţie. În viitor, ar putea primi titlul de „Best Tourism Village”, care a fost câștigat deocamdată doar de Rășinari, din Sibiu.

Comuna Polovragi, unde găsim cel mai îngust canion din Europa şi peştera Polovragi, despre care se spune că a fost lăcaşul zeului dac Zamolxe, este din 2018 staţiune de interes local.

Ana Maria Caralicea, administratorul unei pensiuni: „Avem munte, aer curat, natură, monumente de vizitat, avem o istorie a comunei Polovragi”.

Ion Pătroescu, ghid în Peștera Polovragi: „Sunt turiști care revin în zonă cu mare drag și, pe lângă aceștia, sunt foarte mulți care nu mai pleacă”.

Marius Nițoiu, localnic: „Suntem din Craiova, am văzut frumusețile locului și am decis ca la un moment dat să ne mutăm, la pensie, să avem și aer curat și munte în spate și peșteră și mănăstire și multă multă liniște”.

Resursele naturale şi culturale, dezvoltarea turismului și infrastructura au fost printre criteriile de selecţie care au ajutat localităţile câştigătoare.

Gheorghe Epure, primarul comunei Polovragi: „Faptul că există aici o mănăstire ne-a adus plus valoare, așezarea dacică fortificată și această vatră dacică ce a pus în valoare simbolistica în arta lemnului”.

Breb și Polovragi se află pe o listă de 20 de sate din întreaga lume, la categoria Upgrade Programme. Printre cele selectate, mai sunt localităţi din Mauritius, Peru, Chile, Mexic sau Japonia.

Breb este cea mai fotografiată localitate din Maramureș

Breb, cel mai vizitat sat din Ocna Șugatag, Maramureș, a impresionat cu frumuseţea locului de la poalele munţilor Gutâi, dar şi a caselor vechi, tradiţionale. Breb l-a atras inclusiv pe Regele Charles, care deţine în localitate două case vechi, din stejar.

„Aceasta este una dintre casele regelui, care anul viitor va fi restaurată, făcut acoperișul, renovată”.

Despre Breb se spune că este cea mai fotografiată localitate din Maramureş.

Ancuța Bud, administratorul caselor Regelui Charles: "Turiștii caută un loc traditional, unde sunt case vechi făcute doar cu lut și paie, acoperite cu șindrilă, ulițele satului sunt pietruite, nu sunt asfaltate”.

Maria Marinca, proprietara unei pensiuni: ”Le place horinca din Breb, mâncarea”.

Ioan Oanea, primarul comunei Ocna Șugatag: „Pentru aceasta a fost nominalizat satul, pentru unicitate, tradiții și tot ce înseamna păstrarea tradițiilor și valorilor culturale”.

Până acum, în România a fost acordată o singură distincţie de - cea mai bună destinaţie turistică rurală din lume - la Rășinari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62499193
Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva

Escrocii profită din nou de neatenția, graba, ori naivitatea oamenilor pentru a-i păcăli cu anunțuri false de cazare. 

62499083
Lacul Oașa – frumusețea de pe Transalpina. Cum ajungi și ce altceva poți vedea în zonă

Aflat la o altitudine de 1255 de metri, lacul Oașa este unul dintre cele mai importante lacuri de acumulare din România.

62497642
Mănăstirea Cotroceni din București - povestea agitată a lăcașului de cult care a renăscut printr-o deturnare de fonduri

Mănăstirea Cotroceni din București are o istorie lungă și agitată, fiind afectată de o serie de cutremure, printre care cel din 1977,  care i-a fost aproape fatal.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.