Cârnatul uriaş din Capitală. Motivul pentru care a fost adus în parc

×
Publicitate

Un cârnat lung de peste 100 de metri s-a desfășurat, sâmbătă la prânz, pe mai multe mese lipite, într-un parc din București.

A fost momentul- cheie al unui festival haiducesc, în care cumpărătorii au avut de ales între zeci de feluri de carne la jar, la ceaun și pe plită.

Un vițel de 200 de kilograme, pus la proțap, a hrănit peste o mie de oameni. Iar către cei aflați la dietă, s-au rostogolit roți de caș și brânză de burduf, pe care abia le putea ține în brațe un voinic.

Comerciant: „Facem un cârnăcior de 100 de metri cel puțin. Cărniță de purceluș, cimbru, usturoi. Am uitat să specific: e tocat la topor, la satâr”.

Suntem în fața unui eveniment pe care boierii ieșiți la plimbare în parcul Național îl surprind frematand de poftă.

Participant: „E spectaculos pentru că sunt foarte lungi”.

Dintr-un metru de cârnați ar ieși cinci porții zdravene, așadar preparatul gigantic ar hrăni cam 500 de haiduci. Dacă ești la dietă, ar trebui să ocolești cărțile de bucate haiducești.

Cu două excepții: un berbecuț la proțap, care în șase ore de "dans" a pierdut o mare parte din grăsime. Pentru cine vrea carne macră, un vițel de 200 de kilograme. A stat 12 ore la foc și a împrumutat gustul cartofilor și prazului din tava de dedesubt.

Festivalul haiducilor e un spectacol copleșitor de pastramă, ceafă, cotlete, ciolane și afumături.

Participant: „Luăm salam vânătoresc de cerb și cârnați de cerb, ne plac foarte mult”.

Participant: „Nu mănânc, că am o vârstă. Dar arată foarte bine. Dacă ei colesterolul mare, e în funcție de vârstă”.

Haiducii cu armă la cingătoare combat în fața grătarului, apoi se retrag vitejește la un pahar cu vin fiert.

Vorbesc delicat și ar ciuguli mai degrabă un bulz, decât o halcă de carne.

Comerciant: „Păstrămioară e 10 lei suta de grame. Se include și mămăliguță. Avem și ceva pulpițe de pui lângă. Pentru soțiile de haiduci, pentru fetele de haiduci...”

De fapt, fetele de haiduci sunt o forță. S-au prezentat la târg cu roți uriașe de caș dospit.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62091004
Cum a găsit un român bilete de avion pentru Italia cu doar 19 BANI pentru 2 persoane

Pentru că este pasionat de călătorii, Sorin Rusi s-a transformat în vânător de bilete ieftine. Și este foarte bun.

62090650
Anul 2020 este anul vacanțelor exotice. Care sunt cele mai spectaculoase destinații

Nici nu au venit sărbătorile de iarnă şi unii îşi fac deja planuri de vacanţă pentru anul viitor. În ajutorul celor care nu au încă un astfel de plan au venit organizatorii unui târg de turism de la Londra.

62090327
Topul turistic internaţional în care România a urcat pe locul 5, peste Italia sau Franţa

Tot mai mulţi străini care vin în România atraşi de pajiştile sălbatice şi satele rupte de lume se cazează în apartamente şi vile cochete pe care le găsesc prin intermediul platformelor de închiriere.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.