Băile Felix intră în renovări. Autoritățile au obținut finanțare de milioane de euro

×
Publicitate

Se schimbă în bine lucrurile în Băile Felix, dar şi în 6 staţiuni din sudul litoralului. Turiştii se vor putea plimba pe alei şi faleze modernizate, după ce primăriile au obţinut în sfârşit finanţări europene de câteva milioane de euro.

Tot în Băile Felix vor apărea spaţii verzi, arteziene, foişoare, un punct de informare turistică şi o toaletă publică. Proiectul costă 3,2 milioane de euro, iar amenajări similare vor fi făcute şi în staţiunea Băile 1 Mai, situată la un kilometru distanţă.

Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin: "Reprezintă cele mai ample proiecte, cele mai mari investiţii din ultimii 30 de ani. Cu siguranţă vom deranja, dar trebuie să ne asumăm acest lucru, nu avem o baghetă magică, să transformăm staţiunea peste noapte. Vor fi lucrări ample."

Cum în ultimii 4 ani numărul de turişti a crescut fără pauză, dar şi pentru că staţiunea se transformă unii investitori au prins curaj şi ridică noi construcţii.

Dumitru Fechete, directorul unui complex balnear: "E o clădire de aproximativ 4.800 mp, pe 5 nivele, cu restaurant, un centru de conferinţe şi încă patru etaje cu camere, 70 de camere."

Şi sudul litoralului intră într-un proces de transformare. Cu 23 de milioane de euro din fonduri europene vor fi refăcute falezele din toate staţiunile, de la Olimp până la Mangalia.

Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia: "Uitaţi-vă că infrastructura datează din anii '70, exact când au fost deschise aceste staţiuni şi de aceea ne-am axat. Vrem să redevenim atractivi! Este foarte important să repunem aceste staţiuni pe harta turistică a lumii."

Pentru că staţiunile arată în prezent ca după un bombardament, turiştii îşi petrec vacanţa mai mult în interiorul hotelurilor de 4 şi 5 stele.

Lânica Stan, manager hotel Saturn: ”Aceste investiţii sunt aşteptate de mult, de mult. Faleza trebuie să arate altfel, străzile trebuie să arate altfel, mobilier stradal, iluminat public. Acesta era punctul nevralgic al litoralului."

Mircea Zoltan, manager hotel Neptun: "Ridicăm gradul de confort al staţiunii pentru că Neptunul este totuşi o staţiune care se adresează altui segment de client, gen family."

Potrivit autorităţilor, lucrările vor fi sistate doar în perioada sezonului estival pentru a nu crea disconfort.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62017128
Top 25 cele mai bune destinații de vacanță din lume. Londra, pe primul loc

TripAdvisor, cea mai cunoscută platformă de turism, a lansat topul celor mai bune destinații din 2019, în cadrul galei anuale “Traveler's Choice Awards”.

62032100
Staţiunea care a interzis cremele de protecţie solară. Medicii sunt îngroziţi

Încă un oraș american de coastă, Key West din Florida, se alătură celor care interzic anumite... creme de protecție solară. Asta pentru că ingredientele chimice care ajung în apă ar putea vătăma recifurile de corali.

62031775
Reacţia unor turişti veniţi în Sibiu când primesc un desert din cânepă

Conceptul de "Slow Food" nu este unul nou la noi în țară, dar, din păcate, mulți uită să gătească și să savureze mâncarea făcută din ingredinete simple, procurate din propriile gospodării.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.