Autoritățile din Barcelona planifică interzicerea închirierii apartamentelor în regim hotelier

×
Publicitate

După mai multe proteste ale localnicilor, autoritățile din Barcelona vor să interzică închirierea apartamentelor în regim hotelier.

 

10 mii de case ar ieși din circuitul turistic. Însă, nu toată lumea este de acord cu planul, care ar rezolva criza de locuințe cu care se confruntă orașul.

Aproape 26 de milioane de oameni au vizitat orașul catalan, doar anul trecut. Mulți dintre ei au stat în apartamente închiriate. Doar că, mai nou, primăria are în plan să interzică închirierea locuințelor în regim hotelier.

Laia Bonet, viceprimar: „În Barcelona, avem 10.000 de locuințe care, atunci când au fost construite, au fost gândite pentru uz rezidențial, pentru ca o familie să locuiască în ele, iar astăzi răspund nevoilor și cererii vizitatorilor orașului”.

În ultimul deceniu, prețurile apartamentelor din Barcelona au crescut, în medie, cu 38%.

Și chiriile s-au mărit cu 68 de procente, conform autorităților locale.

Așa că localnicii au protestat - uneori violent - față de numărul tot mai mare de turiști, care au provocat această tendință.

Esther Roset, rezidentă afectată de apartamentele turistice din blocul său: „În ultimii ani a fost un dezastru de când au închiriat apartamentele turiștilor fără să întrebe vecinii și fără ca administratorul (proprietății) să ne spună nimic. Apoi (turiștii) s-au mutat și, pe măsură ce a trecut timpul, situația s-a înrăutățit, am văzut de toate".

Pe de altă parte, cei care închiriază apartamente în regim hotelier promit că vor contesta planul, pe motiv că turiștii nu vor mai avea unde să stea. În 2023, aproape 2,5 milioane de vizitatori au închiriat locuințe în zonă.

Marian Muro, CEO Apartur: „Dacă aceste 10.000 de apartamente sunt eliminate, orașul va avea o mare problemă cu cazarea, în special pentru a găzdui anumite tipuri de evenimente care necesită multe camere libere”.

De pildă, acest bărbat deține o companie care administrează 52 de apartamente în apropierea plajei din Barcelona.

Bonaventura Durall, reprezentant Durlet Apartments: „Cred că este o măsură populistă, pentru că am spus deja că nu va rezolva problema locuințelor, pe care o tot invocă. În al doilea rând, este nedreaptă, deoarece există oameni care au făcut o investiție, au creat locuri de muncă, au plătit taxe și și-au făcut niște planuri de viitor, iar acum rămân fără ele”.

Cei care critică măsura spun că se va crea o piață neagră a închirierilor pe termen scurt. Se pare că nici cererea de locuințe pentru perioade mai lungi nu va fi acoperită, în condițiile în care - potrivit unor studii - Barcelona ar avea nevoie de 60 de mii de apartamente.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62470042
Destinațiile de vis ale județului Brașov. Locurile în care poți petrece câteva zile relaxante, înconjurat de natură

Județul Brașov este un adevărat colț de rai pentru iubitorii de natură, cultură și istorie, oferind o varietate de atracții care te vor captiva la fiecare pas.

62467236
Ce este ecoturismul și ce opțiuni avem în România. Alternative de vacanță pline de aventură și educație pentru familii

Ecoturismul în România reprezintă o modalitate de a călători în destinații naturale, cu arii protejate dar și cu tradiții și oameni frumoși.   

62469417
Călătoria cu autobuzul în vacanță: avantaje și dezavantaje pentru turiști. Cum să îți planifici o vacanță cu autobuzul

Există numeroase avantaje ale transportului public pentru oricine călătorește în lume, însă mulți ar putea enumera și dezavantajele.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.