Adio, Nisa si Monte Carlo.Romania are acum un port de iahturi ca in marile orase de pe Mediterana :)

×
Publicitate

Daca va numarati printre fericitii proprietari de iahturi, nu mai trebuie sa-l lasati tocmai la Nisa, Monte Carlo sau Varna.

Ramaneti la Mangalia, unde s-a inaugurat vineri un port turistic modern, asemanator cu cele din marile orase ale Mediteranei. Doar ca taxele sunt si cu 20% mai mici decat in alte parti. Oficialii spera ca-i vor convinge astfel pe turisti sa arunce ancora si la noi.

Turistii amatori de croaziere cu iahturile proprii sau inchiriate puteau alege pana acum numai doua porturi de acostare pe tarmul nostru. Tomis din Constanta, in zona turistica, si cel privat de la Eforie Nord. Cei mai multi mergeau insa in Bulgaria si Turcia, pentru conditiile mult mai bune decat la noi.

Acum lucrurile s-au inversat. Daca la Trabzon, in Turcia, tariful de acostare pentru un iaht de mari dimensiuni ajunge si la 500 de euro pe luna, iar la Varna, in Bulgaria, la 400 de euro, in noul port din Mangalia taxa nu trece de 300 de euro.

In portul din Mangalia au acostat deja zeci de ambarcatiuni. Unele sunt chiar ale vecinilor bulgari, care au venit la noi atrasi de preturile mai mici.

Multi proprietari de iahturi plimbati pe la Nisa ori Monaco spun ca nu si-au petrecut pana acum vacantele la noi, pentru ca nu aveau unde acosta.

Portul turistic din Mangalia inseamna o investitie de peste 5 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
60305423
Puteti vedea marea in plin sezon si cu bani putini. Aflati cum este posibil

Sa vezi marea cu bani putini si in conditii decente nu este chiar imposibil, desi suntem in iulie, o luna vanata de toata lumea pentru vacanta.

60501178
Prinsi cu "Caraibele vopsit". Cum arata vacanta de vis in pliante si in realitate. GALERIE FOTO

Ati luat hotararea sa plecati in vacanta dupa ce ati vazut niste brosuri cu Paradisul pe pamant. Ajungeti la destinatie si nimic. Ce s-a intamplat cu frumusetile din imagini? Explicatia e simpla. Nu doar divele apeleaza la Photoshop!

60500488
FOTO / Britney Spears sau Beyonce au stat aici. Acestea sunt cele mai scumpe hoteluri din lume

Trebuie sa dormi o noapte aici! Crezi ca vei ajunge intr-o asemenea destinatie cu ProFM? Cantareti, fotbalisti de top sau presedinti de stat au stat in aceste hoteluri...

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.