2017, cel mai bun an al turismului românesc, de la 1990 încoace

×
Publicitate

2017 este un an bun pentru turismul românesc cu cei mai mulți turiști din 1990 până acum, conform datelor de la Institutul Național de Statistică și de la hotelieri.

A crescut atât numărul de turiști străini care ne vizitează țară, cât și cel al românilor care își petrec vacanțele la noi cu 10 procente față de anul trecut. Cu toții spun, însă, că nu știm să ne promovăm țara și că ar trebui să facem mai multe investiții la acest capitol.

România are un număr record de turiști anul acesta. Sunt peste 12 milioane, cu tot cu estimările de până la finalul anului, atât români, cât și străini. Cu 10% mai mult față de anul trecut și dublu față de anul 2000.

Unii ajung întâmplător aici, alții au primit recomandări sau au citit lucruri fascinante despre țara noastră. În primele nouă luni ale acestui an, peste două milioane de străini au vizitat România. O țară ieftină, cu mâncare bună și peisaje care îți taie răsuflarea, spun ei.

Turist străin: Am mai fost aici și mi-a plăcut. Vin aici să mă relaxez și în același timp e și distractiv. Cel mai mult e vorba despre oameni sunt distractivi și deschiși la minte. Este un mix între cultură latină și cea est-europeană și îmi place asta.

Cei mai mulți turiști străini sunt din Europa, Asia și America de Nord, arată datele INS. Ei reprezintă un sfert din totalul turiștilor. Ceilalți sunt români care își petrec vacanțele la munte, la mare sau în locuri aflate în plină dezvoltare: Delta Dunării sau stațiunile balneare, unde au fost construite hoteluri de lux. Se practică și așa-zisul turism de tip city break- adică rezervat sfârșitului de săptămână, într-o destinație interesantă.

Adi Voican, managerul unei agenții de turism: Până terminăm noi autostrăzile din România, turiștii din Vest, din Cluj, Oradea, TImișoara, ajung la mare cu avionul. Prețuri foarte bune, prețurile au scăzut foarte mult anul acesta.

Datele mai arată că numărul hotelurilor de patru și cinci stele a crescut cu 50% în ultimii ani, iar cele de două stele sunt mai puține. S-au mărit și investițiile, așadar, dar nu suficient, consideră turiștii.

Turist străin: Cred că e frumos, dar în același timp sunt clădiri sărăcăcioase, care se prăbușesc, dar e interesant să vezi un altfel de oraș.

Român: Ar fi mai bine dacă s-ar face mai multe pentru ea, pentru țară noastră. Dacă am promova-o mai mult ar fi super.

Exact asta cred și specialiștii în turism că ne lipsește.

Adi Voican, managerul unei agenții de turism: De câte ori am mers la târgurile internaționale, am văzut că oamenii nu știu România deloc.  Dacă le spui: uite cât turism avem, de mare și de balneo, și de Deltă, și cultural, și de evenimete, zic wow, dar noi nu am știut deloc.

Un turist străin cheltuiește în medie aproximativ 2.200 de lei în două zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Băile Tușnad, alegerea perfectă în zilele libere de Sfântul Andrei și 1 decembrie

 Zilele libere de Sfântul Andrei și 1 decembrie, legate de week-end, sunt o adevărată mână de aur pentru investitorii din turism.

Măsura controversată a unei companii aeriene: cei mai săraci pasageri se vor îmbarca ultimii

Compania aeriană British Airways va schimba, din 12 decembrie, politica de îmbarcare. Astfel, pasagerii care își cumpără biletele la cel mai mic preț vor fi ultimii care se vor îmbarca.

O politiciană din Mexic promovează supa de şobolan. "Nu e ca puiul, e mai gustos"

Guadalupe Flores încearcă să reînvie un fel de mâncare tradiţional din regiunea Zacatecas.

Recomandări
FOTO. Cum arată în 2026 depozitul de muniții din Transnistria cu care Rusia sperie Europa. „Nu mai e o amenințare”

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Agenția de Informații Militare din Republica Moldova au publicat imagini cu depozitul de muniții de la Cobasna, unul dintre cele mai importante obiective militare din regiunea transnistreană.

Alertă în Portul Midia. Militarii chemați să intervină după ce „un obiect plutitor” a fost găsit aproape de dig

Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană, în Portul Midia.

Ilie Bolojan: „PNL va susține proiectul legii salarizării. E o măsură care evită pierderea a peste 700 de milioane de euro”

Grupurile parlamentare ale PNL au fost mandate să susţină adoptarea proiectului legii salarizării, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.