Super-metropola in care se mananca mai bine ca oriunde altundeva. Simbolul orasului e un bucatar care gateste de 80 de ani

61544230

In ultimii zece ani, oraselul San Sebastian din Spania era un adevarat rai al gurmanzilor. Locul de nastere al bucatariei spaniole moderne atragea, an de an, turisti dornici de experiente culinare inedite. Anul acesta insa, coordonatele sunt altele.

Cu mai multe stele Michelin pe metru patrat decat orice alt oras din Europa, oraselul spaniol de numai 60 km² era privit ca cel mai bun loc din lume in care sa te rasfeti. Insa pe masura ce economia Spaniei a intrat in declin, San Sebastian si-a pierdut din arome, iar universul culinar si-a desemnat un alt favorit: Tokyo.

La inceputul anului 2014, inspectorii Michelin au declarat Tokyo ca fiind cel mai bun oras din lume din punct de vedere gastronomic. Din 2007, cand Michelin a publicat primul ghid pentru capitala Japoniei, pana in prezent, Tokyo a primit nu mai putin de 323 stele, pentru 281 restaurante.

Peste noapte, Tokyo a eclipsat Parisul si i-a furat din stralucire. Pe buna dreptate, spun iubitorii de mancaruri fine. Atentia microscopica si pasiunea fara limite a chefilor dau nastere unor mancaruri absolut perfecte.

In restaurantele din Paris, Londra sau New York, sansele ca chefii recompensati de Michelin sa-ti gateasca sunt zero. De cele mai multe ori, acestia isi construiesc imperii si isi petrec mai mult timp in avioane decat in bucatarie. Ei devin vedete, scot carti de gatit si participa la emisiuni culinare.

Pe de alta parte, chefii din Tokyo au restaurante micute, in care isi petrec zilele, cautand sa devina mai buni pe zi ce trece. Ei sunt cei care taie pestele, ei pun carnea pe gratar. Cum poti fi sigur de asta? Pentru ca de cele mai multe ori gatesc in fata ta. Cele mai multe dintre restaurantele japoneze au “open kitchen”, iar experienta unei cine este foarte intima si chiar teatrala.

Restaurantul pentru care astepti ani la rand sa-ti faci o rezervare

Jiro Ono este cel mai bun sushi chef din lume. Are 89 de ani si face sushi de la varsta de 9 ani. Pentru el, munca in bucatarie este sacra, iar ce-i iese din mana este fara cusur.

"Tot ce imi doresc este sa fac sushi mai bun”, spune Jiro de fiecare data cand este intrebat de munca lui de zi cu zi din restaurantul modest, cu numai 10 locuri, in care a mancat si presedinte Obama de curand, dar si numeroase vedete de la Hollywood.

Sushi, Tokyo

Situat la subsolul unei cladiri de birouri, chiar langa o statie de metrou, restaurantul Sukiyabashi Jiro din Tokyo este exemplul perfect pentru peisajul culinar din capitala japoneza. Jiro Ono isi aduce pestele zi de zi de la Tsukji Fisk Market din Torkyo, considerata cea mai buna piata din lume. Pe langa pestele de cea mai buna calitate, Jiro Ono are si cel mai bun orez, pe care furnizorul il produce numai pentru el intrucat considera ca este singurul chef din lume care stie cum sa-l gateasca.

De altfel, pasiunea japonezilor pentru calitatea ingredientelor este un alt factor important care i-au facut pe inspectorii Michelin sa desemneze Tokyo ca cea mai buna destinatie culinara.

sushi

Obsesia pentru perfectiune este atat de mare incat, la restaurantul lui Jiro, orezul este servit la temperatura corpului, astfel incat gustul lui sa fie la cote maxime. Ce face el este servit pe loc, direct la bar, sub ochii lui, iar ritualul nu dureaza mai mult de 15-20 minute.

"Trebuie sa te indragostesti de munca ta", mai spune Jiro. Iar asta pare sa fie deviza japonezilor, care merita din plin atentia si respectul intregii planete.

Text: Cristina Sauciuc, editor www.foodstory.ro

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61533043
Ce inseamna MTO, combinatia de litere cu care presedintele i-a pus in dificultate pe premier si pe ministrul Finantelor

Pe parcursul discutiei pe care presedintele Traian Basescu a avut-o luni, la Palatul Cotroceni, cu Victor Ponta si ministrul Finantelor Ioana Petrescu, seful statului i-a intrebat pe resprezentantii Executivului despre MTO.

61543097
INFOGRAFIC INTERACTIV. La fiecare 100 de locuitori ai Romaniei unul este analfabet si doar 53 au acces la Internet

La 100 de locuitori ai tarii noastre doar 14 dintre romani ajung sa aiba studii superioare, iar unul din numarul precizat mai sus este analfabet.

60585338
Presa bulgara anunta un al treilea pod peste Dunare. Variantele de constructie si data la care ar putea fi finalizat

Romania si Bulgaria vor fi unite printr-un al treilea pod peste Dunare, dupa Calafat-Vidin si Giurgiu-Ruse.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.