Presedintia a anuntat Strategia Nationala de Aparare pentru urmatorii 5 ani. Amenintarea Rusiei a luat locul celei teroriste

61680628

Administratia Prezidentiala a facut publica vineri Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru perioada 2015-2019. Un document de peste 20 de pagini, pe care l-am sintetizat in cele ce urmeaza.

Documentul a fost trimis vineri de presedinte Parlamentului Romaniei. De asemenea, Klaus Iohannis si-a anuntat intentia de a adresa camerelor reunite un mesaj pe acest subiect in sedinta din 22 iunie. Strategia a fost elaborata de Administratia prezidentiala si discutata la inceputul acestei saptamani atat in CSAT, cat si cu liderii partidelor parlamentare.

Cine sunt dusmanii Romaniei
O mare diferenta fata de vechea strategie, elaborata in timpul mandatului lui Traian Basescu, este ca presa nu mai apare printre punctele slabe. In strategia din 2010, la capitolul „Vulnerabilitati” se mentiona „fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopul de a denigra institutii ale statului”, dar si „presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice”. In schimb, in documentul administratie Iohannis apar la vulnerabilitati probleme cu absorbtia fondurilor europene, „precaritatea resurselor” institutiilor statului si coruptia.

Accentul s-a mutat in cei cinci ani care au trecut de la elaborarea vechii strategii de la terorism la amenintarea de la esti. In 2010, Rusia era mentionata doar in treacat, conflictele inghetate fiind considerate o amenintare mai putin semnificativa decat terorismul. Se vorbea inca de pe atunci despre „crizele gazului” iar razboiul dintre Rusia si Georgia era vazut ca o amenintare, insa mai degraba o problema de viitor decat una a prezentului.

In schimb, in 2015 Rusia apare frecvent in paginile Strategiei de Aparare. „Astazi regiunea este marcata de conflicte active si de o deteriorare a relatiilor dintre NATO si Federatia Rusa”, se arata inca din introducere. Se precizeaza ca „garantul principal al securitatii Romaniei este Alianta Nord‐Atlantica, relatia transatlantica reprezentand liantul strategic care confera coerenta si consistenta actiunilor NATO”.

Cum ne aparam
O alta diferenta interesanta este cea legata de servicii. Acestea erau mentionate frecvent in documentul din timpul presedintiei lui Traian Basescu. In schimb termenul nu apare in noua Strategie, unde se vorbeste doar despre „activitatea” sau „dimensiunea” de informatii si contrainformatii. Iar directiile de actiune mentionate in cazul acestor activitati includ si probleme care tin mai degraba de DNA.

In ceea ce priveste actiunile concrete, documentul administratiei Iohannis vorbeste despre "continuarea procesului de transformare, modernizare si inzestrare a Armatei Romaniei, prin alocarea anuala a minimum 2% din PIB bugetului apararii, timp de 10 ani, incepand cu anul 2017”, „dezvoltarea capabilitatilor necesare pentru a reactiona in cazul unor amenintari asimetrice si de tip hibrid” si „aprofundarea dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, prin consolidarea cooperarii militare, inclusiv pe teritoriul national si in regiunea Marii Negre”.

Este mentionata insa si lupta impotriva coruptiei si asigurarea securitatii energetice. In document se vorbeste si despre „cunoasterea obiectivelor, resurselor si directiilor de dezvoltare a programelor clandestine de inarmare conventionala sau cu arme de distrugere in masa si vectori purtatori, precum si contracararea transferurilor ilegale de produse strategice”.

Cine a redactat Strategia de Aparare
Strategia a fost elaborata de Departamentul Securitatii Nationale. Initial, cand s-a inceput redactarea Strategiei in februarie anul acesta, departamentul era condus de George Scutaru, caree intre timp si-a dat demisia iar in prezent este urmarit penal.

Din martie 2015, Departamentul Securitatii Nationale este in sarcina consilierului prezidential Ion Oprisor, general in rezerva si fost secretar al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Inca din 2003, cand presedinte era Ion Iliescu, Oprisor a asigurat expertiza pentru Administratia Prezidentiala.

Radu Pirca

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Statisticile oficiale confirma ca alimentele s-au SCUMPIT in luna dinaintea reducerii TVA. Economistii dau vina pe retaileri

Institutul National de Statistica a publicat joi indicele preturilor de consum pentru mai 2015, care arata cat s-a scumpit – sau ieftinit - viata romanilor in luna care a trecut.

Salvati "iepurasul magic" din China! O specie este pe cale de disparitie, din cauza faimei de care se bucura pe internet

Pentru ca este mai rar decat ursul Panda, foarte putini oameni stiau pana acum cateva luni despre existenta lui "Ili pika". Situatia s-a schimbat insa complet dupa ce acest animal din China a fost fotografiat, iar imaginile au devenit "virale" online.

Cum verifica vamesii daca un joc Lego e original sau fals. "Pana am priceput ca trebuie doar omuletul, am facut toata cutia"

Gandul publica un material din campania "Romania Clandestina" in care este prezentat modul de identificare a pieselor false de Lego.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.